Târgu Mureșul, repetent la tot mai multe capitole...

Distribuie pe:

Referindu-ne doar la ultimii ani, ne amintim cum însuși prefectul a fost schimbat, pentru că, la câțiva kilometri de oraș, un azil de bătrâni oferea condiții criminale, de neimaginat, celor care trăiau între zidurile și chiar în subsolurile lui...

Sunt încă mulți români, în țară, care vorbesc cu drag despre Târgu Mureș, cel de demult, frumos, curat și liniștit, și mai bine să nu știe ei cum ani de zile nu s-a rezolvat aici problema salubrității și musteau zile și săptămâni deșeurile menajere, deși crescuseră “nesimțit” taxele pentru salubritate.

Nu mai prea avem sport, dar tragem la greu de fiare să slăbim, nu mai sunt pline stadioanele cu oameni mândri de echipe locale, dacă mai avem stadioane..., dar destul de recent, poliția se lupta cu tineri în mașini scumpe, în raliu de noapte, pe străzi, murind fie tineri șoferi, fie un biet agricultor izbit din plin, care se îndrepta, sâmbăta dimineața, cu marfa spre piața din Dâmb - dacă era un leneș care stătea acasă, azi trăia...

Te urci în taximetru, poate mai rar, și întrebi ce se mai întâmplă în oraș, văzut de pe patru roți. Și taximetristul îți povestește cât de drogat a ieșit, noaptea, un tânăr de la Gallery și a ajuns pe patru roți în turbină, împreună cu prietena lui. Ea s-a salvat, ajutată de taximetriști, el s-a înecat, drogurile nu l-au făcut mai curajos, ci a murit fiindcă a intrat în panică si nu s-a lăsat ajutat de cei de la mal...

În Valea Rece sunt periodic incendii și au murit copii, arși de vii, și vor mai fi incendii, atâta timp cât aduci o comunitate în zona semicentrală în loc să îi dai un pământ să îl lucreze și un spațiu mai larg lângă oraș, să îi ridici și o făbricuță de țigle, ciotorne, linguri, ceaune ce o fi, decât ajutoare care nu aduc nimic bun, decât le fac rău copiilor mici, pe termen lung. Într-un județ cu, poate, cea mai mare comunitate de rromi, legile ajutoarelor ar trebui poate să fie un pic altfel. Deocamdată, a doua zi după coada de la poștă, pentru ridicarea ajutoarelor, urmează alte cozi fiindcă se ridică, tot de la poștă, colete cu cumpărături online, Puma, tricouri THG, apoi iar zile în care se moare de foame și pe reșouri improvizate se gătesc... incendii... Nu mai spun cum, într-un rând, am fost de față când s-a ridicat un colet cu o poșetă de marcă, cu ramburs, și, obosită la orele serii, angajata de la ghișeu a uitat să ceară 400 lei ramburs și l-a eliberat sub semnătură ca și pe unul obișnuit. Noroc că exista un număr de mobil și o adresă, dar, deși a fost adusă “în grup” poșeta, să fie trimisă înapoi - măcar ea dacă nu banii - nu a recunoscut tot neamul prezent că nu s-au dat banii ramburs la ridicarea coletului. Ce vreau să spun este că nevoile, nu doar vestimentare, ale tinerilor și tinerelor rrome sunt, în mod normal, aceleași ca și ale oricăror tineri, dar poate că acolo, în Vale, dragul de școală și de muncă ar trebui cultivat mai de timpuriu, înainte să învețe minorii alte căi, chiar de la propriii părinți asistați, crescuți și ei printre flagrante.

Cunosc polițiști devotați și destoinici, cu familii frumoase și preocupări frumoase în timpul liber, dar asta nu înseamnă că nu ești tâlhărit, în miezul zilei, în parcuri, stații de autobuz, și că nu există veșnic furturi în același Panov, pe câțiva metri pătrați, nu un Los Angeles plin de gangsteri, ci un mic spațiu care, se pare, nu poate fi supravegheat permanent de câțiva din armata extinsă de slujbași în uniformă.

În ce mediu să avem tineri responsabili și “chezășia de mâine a unei societăți sănătoase” (frază pe care nu au inventat-o nici marxiștii, nici leniniștii, ci e ceea ce își dorește fiecare familie când decide să aibă urmași, continuitate pentru un viitor mai bun)?

Cândva se spunea despre orașul nostru că este locul cel mai potrivit să iți crești copiii, poate la pensie te plictisești, dar copiii au de toate în Târgu Mureș: școli bune, chiar de elită, medici buni, activități culturale, teatru, doar în centru patru cinematografe și încă unul pentru copii, licee bune, după gimnaziu și, în ultimii ani, multe facultăți de orice profil...

În prezent, lucrurile sunt cam invers, la activități culturale, întâlniri cu poeți în viață, vernisaje de artă plastică participă mai ales, dacă nu exclusiv, pensionari, în orice caz câțiva adulți și toți ceilalți pensionari - pot exemplifica cu poze. Doar bunicii le mai pot povesti nepoților despre lucruri apuse, despre locuri și librării ce nu mai sunt și care purtau nume de poeți și scriitori, poate nici mulți dintre părinții de azi nu mai știu, sunt prea prinși de o viață-angrenaj mai tumultoasă și care exclude, din păcate, multe valori-repere și modele, ce ar trebui transmise mai departe și ar ajuta pentru un loc mai bun pentru tineri, în orașul “european”. Ca și vechile librării, cinematografele toate au devenit fastfood-uri și restaurante, salvează câte un spațiu mic și bastioanele Cetății ceva din viața culturală, adăpostind evenimente atractive, dar, probabil, cu un buget mai sărac și cu eforturi uriașe.

Teatrul da, a menținut și chiar a ridicat ștacheta și are sălile arhipline, cu tineri mulți, cu spectacole atractive, e interes mare și pentru copii, la teatrul dedicat lor, dar mutarea cinematografelor toate, din central la margine, în mall-uri, nu știu cât e de prolifică și, poate, multe vizionări de filme sunt amânate pentru când cumpărăm iar sneakearși de la mall...

Sunt lucruri mici poate, dar dacă socializarea în virtual e considerată, azi, atât de importantă și chiar indispensabilă, de neîntrerupt măcar o oră, cum s-a întâmplat zilele trecute, fără facebook, la fel “de impact” e și socializarea reală, face to face, știm asta, dar uităm sau tot amânăm prilejuri de reale întâlniri...

Nu o să mă refer acum special la ce m-a făcut să scriu despre cazul de la Papiu, decât ca să spun că, poate, el e rezultatul unei copilării - adolescențe fără de busolă, într-o lume în care banul și nu valoarea dictează, iar drepturile copilului sunt ridicate de unii dintre părinți pe piedestatul piedestalelor, și chiar acești părinți nu văd că o fac chiar în detrimentul copiilor lor.

Într-o zi, pentru că așteptăm un bebe in familie, m-am dus pentru cumpărături la “Puiul mamei”, și doi părinți, vreme de 20 minute cat am stat eu, nu puteau decide ce haine să cumpere pentru copilul de patru ani, pentru că: “puștiul nostru, băiat, refuză culoarea albastru și încălțămintea aceea practică fără șiret, dar cu scai etc.... noi căutăm galben, violet, poate doar albastru și roșu ca Spiderman”. Cuvântul: “refuză” acele haine, “refuză” acea mâncare, “refuză” plimbări în acele locuri l-am auzit deseori încât m-am obișnuit și consider și eu totul ceva normal, nu un lux pe care eu nu mi-l permisesem cândva, îmbrăcând bucuroasă hainele fraților mai mari, când ei ieșeau din ele, chiar de unele erau de băieți... Dar, poate, de prea timpuriu li se oferă prea mult puștilor, în loc să fie ajutați să găsească un drum mai lin, mai ușor și mai lipsit de pericole. Să îi cumperi o banală minge sau ceva la fel și ieftin care îl va face să își caute echipa de joacă afară și mulți prieteni, înainte să cumperi gadgeturi și alte chestiuțe care îl pot doar conecta la o viața ireală, iar la majorat îi dai pe mână volanul, și de are, și de nu are nevoie de mașină pentru a merge la muncă sau la distracții. Dacă va crește cu mingea în mână și echipa în minte, nu se va uita nici la țigări, mai târziu, nu va da nici peste anturaje nedorite de părinți. Și e tot pustiul tău, și la grădiniță, și în prag de bacalaureat, prin urmare, ziua trebuie să înceapă mereu nu cu “refuzuri” din partea lui, de una și alta, ci cu pusul în “bagajul” de mers la școală respect pentru ora de clasă, pentru școală. Învățământul e gratuit și e obligatoriu în ajutorul copilului și al părinților lui, în primul rând, și apoi în ajutorul dascălului care, dacă nu avea chemare, își găsea alt job...

Papiul rămâne pentru mine același, de elită, și nu doar liceul meu, de unde plecam și la Cenaclu, și la recitaluri “la statuie”, cu poetul organizator al Cenaclului, liceul unde am participat la lansări de carte și unde și eu mi-am lansat o carte. Liceul al cărui un fost și drag director a salvat multe întâlniri culturale și chiar sărbători naționale de la “lipsă audiență”, aducând elevi - și elevi buni și interesați, care știau la ce participă, nu “șmecherași”, cum îi mai admonesta în glumă chiar dascălul-director.

Și câte aș mai putea spune despre Papiu, care nu el e vinovat de ce se întâmplă, ci poate noi, toți...

Și nu orașul e vinovat de ce se întâmplă, ci poate noi, toți... Și poate și veșnicul blestem al votului negativ, curând întrebându-ne iar: “Tu cu cine votezi? Eu cu acela, să nu iasă celălalt..”. Cam 50 la sută din cei care votăm, și la locale, și la generale, dacă nu mai mulți, cam așa facem, pentru că e slabă speranța să mai renască din cenușă orașul de odinioară, mic și liniștit, dar plin de viață, de viață bună...

LIA VINȚELER

(Sursa foto: https://oradea-nagyvarad-grosswardein.ro/2020/03/04/targu-mures-2/ ;https://oradea-nagyvarad-grosswardein.ro/2021/10/29/targu-mures-3/)

Lasă un comentariu