Primim de la cititori – Nemulțumiri vizavi de construirea trotuarului de pe str. Ghe. Doja, numerele 10 - 22

Distribuie pe:

Reprezentanții locatarilor din str. Gh. Doja, numerele 10 - 22 au transmis redacției noastre o scrisoare prin care își arată nemulțumirea față de modificările aduse trotuarului. Scrisoarea este adresată și reprezentanților Municipiului Târgu Mureș și ai constructorilor. Redăm, mai jos, textul scrisorii:

“În urma reparațiilor de pe strada Gheorghe Doja ați schimbat planimetria trotuarelor, iar pe porțiunea cuprinsă între pârâul Pocloș și str. Rodnei, înclinarea pe care ați dat-o determină scurgerea apei spre baza zidurilor caselor și în curți.

În situația creată, unele porți, fiind zidite în zidul caselor, rămân mai jos decât nivelul trotuarului, iar coborârea spre interior este foarte dificilă fără construirea unor trepte, care nu pot fi realizate fără a lua din lățimea trotuarului, de asemenea, apa pluvială din această cauză se scurge toată în interiorul curților. Înclinarea longitudinală a trotuarului nu urmărește geografia locului, în sensul că strada Gheorghe Doja înregistrează o ușoară urcare spre pârâul Pocloș și spre clădirea PTTR, iar trotuarul, în loc să aibă axa longitudinală paralelă cu strada, l-ați construit drept, partea cea mai înaltă a lui fiind spre locul unde strada înregistrează cel mai jos nivel, ceea ce duce la agravarea tuturor problemelor reclamate. Accesul auto este foarte dificil, spre obiectivele din vecinătate, datorită bordurilor înalte existente și nu a unora înclinate cum s-au pus peste tot în oraș unde au fost reparațiile la rețeaua stradală”.

Reprezentantul constructorilor a precizat că astăzi vor verifica cele sesizate în teren și vor căuta o soluție.

(redacția)

Lasă un comentariu