Negocierile au eșuat! Poștașii se pregătesc pentru greva generală. Peste cinci milioane de pensionari vor avea de suferit

Distribuie pe:

Procesul de negociere a noului contract colectiv de muncă din Poșta Română a fost compromis, iar oamenii se pregătesc pentru declanșarea grevei generale la sfârșitul acestei luni, cel târziu la începutul lunii aprilie, a declarat, ieri, președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin.

“Suntem în această situație (greva de avertisment, n.r.) din cauza faptului că au eșuat negocierile colective. În decembrie anul trecut, organizația sindicală aparținătoare BNS, reprezentativă la nivelul companiei, a notificat conducerea companiei pentru a intra în procesul de negociere, pentru că se termina contractul colectiv de muncă în vigoare. Am încercat să negociem cu bună-credință. Pe tot parcursul negocierilor care au avut loc în ianuarie, în februarie, au refuzat să ne pună la dispoziție, în primul rând, mandatul pe care directorul general și echipa executivă le aveau pentru negocierile colective. N-au dat niciodată curs unor solicitări prin care doream să clarificăm, spre exemplu, structura veniturilor salariale din Poștă. Din informațiile de care dispunem, aproape 60% dintre salariații din Poștă, 12.000 - 13.000, sunt undeva la salariul minim și un pic peste salariul minim, indiferent de calitatea, complexitatea, pregătirea profesională pe care o au acești oameni. Evident, ne-am blocat, cu toate că anticipam comportamentul directorului general, pentru că am mai trăit o astfel de experiență în urmă cu doi ani, în octombrie - noiembrie, când a recurs la același tertip, adică a simulat negocieri colective, astfel încât să nu mai existe un asemenea instrument în cadrul Companiei Naționale Poșta Română. Atunci, doar intervenția premierului de la vremea respectivă, care îi este și șef pe linia politică, a făcut ca părțile să se așeze din nou la masă și să finalizeze contractul colectiv de muncă, valabil până la începutul acestui an”, a afirmat Costin, citat de Agerpres.ro.

Declanșarea grevei generale ar putea avea loc cel târziu la începutul lunii aprilie.

“Există un mic detaliu și anume acela că Poșta este acea companie națională de interes strategic, până la urmă, care distribuie pensii, ajutoare sociale, indemnizații către șapte milioane de beneficiari (...) Eu am făcut tot ce a trebuit, să informez în timp util și corect atât pe ministrul Digitalizării, cât și pe prim-ministru, de fapt pe ambii lideri ai coaliției de guvernare despre această situație. Oamenii se pregătesc pentru greva generală la sfârșitul acestei luni sau începutul lunii aprilie. Sunt discuții să se strângă semnături. O să respectăm întru totul prevederile legale și o să informăm suplimentar absolut orice element de noutate, atât reprezentanții ministerului, acționarul majoritar, cât și pe cei ai Guvernului. Am informat deja ministrul Muncii despre această situație, pentru că Ministerul Muncii este unul dintre principalii beneficiari ai serviciilor Poștei Române. Noi am fi vrut să finalizăm negocierile colective, pentru că la salariile foarte mici pe care le au lucrătorii, cererea noastră de 400 lei net este una rezonabilă. Vedeți că în alte domenii au loc creșteri de venituri salariale de 1.200 - 1.500 de lei. Venitul salarial al lucrătorilor din Poștă este mai mic decât al unui zilier în agricultură” a precizat Dumitru Costin.

Membrii Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) au întrerupt lucrul, miercuri dimineața, timp de două ore, în aproape toate oficiile poștale din țară, ca urmare a grevei de avertisment anunțată de către liderii sindicali.

Reprezentanți ai lucrătorilor poștali au fost prezenți în fața sediilor centrale ale Poștei Române din 30 de județe.

Principalele revendicări vizează o creștere salarială de 400 lei net pentru angajații Poștei Române și o majorare a sporurilor de loialitate cu un procent între 5% și 10%.

“Dacă se va ajunge în situația demarării grevei generale în cadrul companiei Poșta Română, aproape jumătate din populația României va avea de suferit. Asta ținând cont de obiectul de activitate al Poștei Române, acela de a distribui pensiile către peste 5 milioane de pensionari” au spus reprezentanții sindicatului, precizând că “problema de disfuncționalitate va fi una majoră”, fiind în pericol și ajutoarele sociale și alte beneficii financiare oferite de stat.

Ileana Sandu

Sursa foto: Posta Romana

Lasă un comentariu