Comisia Europeană anunță că va lua măsuri după ce Slovacia și-a desființat unitatea anticorupție

Distribuie pe:

Comisia Europeană și-a exprimat joi regretul după ce în ajun Slovacia și-a desființat unitatea dedicată urmăririi penale pentru corupție de stat (USP), avertizând că blocul comunitar “nu va ezita” să acționeze pentru a-și apăra interesele financiare, transmite Reuters.

În pofida avertismentelor date de Uniunea Europeană, premierul slovac Robert Fico a decis desființarea USP, aceasta fiind o măsură ce se încadrează în revizuirea mai largă a Codului Penal pe care a promovat-o noul șef al executivului de la Bratislava.

“Comisia regretă dizolvarea USP fără introducerea unor măsuri de salvgardare care să garanteze că investigațiile pot continua efectiv”, a declarat un purtător de cuvânt al executivului UE pentru Reuters.

El a adăugat că efectul “ar putea fi subminarea eficienței investigațiilor, nu în ultimul rând cu privire la infracțiuni care afectează bugetul UE”.

Comisia Europeană va evalua consecințele și “nu va ezita, dacă este necesar, să ia măsuri pentru a garanta respectarea legilor UE și protejarea intereselor financiare ale UE”, a mai spus reprezentantul executivului comunitar.

Robert Fico a acuzat în mod repetat USP, care se ocupa de cazuri ce implicau înalți oficiali și politicieni din partidul său SMER-SD, de părtinire.

Luna trecută, Curtea Supremă a Slovaciei a oprit alte modificări propuse, eliminând astfel unele probleme ridicate de UE.

De când a revenit la putere în octombrie anul trecut, Fico a schimbat, de asemenea, pozițiile de securitate de vârf, a atacat ONG-urile și a încercat să aducă radiodifuziunea publică RTVS sub un control mai strict. (Agerpres)

Lasă un comentariu