Directorul Poștei Române: “Toate pensiile vor fi distribuite așa cum trebuie până la 15 aprilie”

Distribuie pe:

Toate pensiile și toate obligațiile sociale vor fi distribuite așa cum trebuie până la 15 aprilie, susține directorul general al companiei Poșta Română, Valentin Ștefan, făcând referire la amenințarea cu grevă din partea sindicaliștilor.

“Greva de avertisment a adus sub 10% dintre salariați. Deci sub 10% dintre salariații Poștei au fost în grevă de avertisment. Credeți că poate fi o grevă constituită și declanșată de sub 10% dintre salariații unei companii? Nici măcar toți membrii de sindicat, toți membrii SLPR nu au intrat în grevă. Deci de aceasta vin în fața dumneavoastră, de acesta transmit acest mesaj de încredere pentru că sunt convins, pe baza acestor informații, pa baza acestor rezultate, că până la 15 aprilie toate pensiile, toate obligațiile sociale vor fi distribuite așa cum trebuie”, a spus Valentin Ștefan, marți, în cadrul unei conferințe de presă.

El a afirmat că miercuri este programată o mediere între companie și sindicaliști de către ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan. Valentin Ștefan a menționat că ministrul Cercetării a mai reușit să faciliteze medieri între conducerea companiei și sindicat. Totodată, șeful CNPR a arătat că, în cazul în care se ajunge la o înțelegere, se poate semna în aceeași zi contractul colectiv de muncă.

Director Poștei a vorbit în cadrul conferinței despre nemulțumirile sindicaliștilor din companie subliniind, însă, că sindicatul a fost invitat la discuții de 47 de ori și nu s-a prezentat decât de șapte ori, începând din luna decembrie a anului trecut.

“Contractul colectiv de muncă a expirat la 1 februarie. Conform legii, am demarat procedurile de negociere în luna decembrie. Au existat mai multe întâlniri. Noi am invitat sindicatul să participe de 47 de ori, sindicatul s-a prezentat de 7 ori în acest interval. Discuțiile au fost destul de sterile pentru că nu am reușit să spargem această primă revendicare în care sindicatul solicita 250 de milioane de lei în plus la fondul de salarii. Noi le spunem că nu avem banii aceștia, compania chiar nu are, e o companie care se autofinanțează, iar pe de altă parte nu ne permite legea bugetului de stat”, a spus Valentin Ștefan.

El a explicat că sunt mai multe restricții legislative, iar compania nu poate trece peste prevederile legale.

Lasă un comentariu