Colectă de carte pentru românii din Maramureșul istoric

Distribuie pe:

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș lansează o campanie de colectare a cărților în limba română pentru tinerii români din Nordul Maramureșului istoric, Ucraina.

Într-o perioadă în care studierea limbii române în regiunile istorice ale Nordului Maramureșului devine tot mai dificilă, ne simțim chemați să acționăm în sprijinul fraților noștri de peste hotare. În regiune trăiesc peste 50.000 români în cele trei Apșe, Biserica Albă, Peri și Slatina, aceștia păstrându-și caracterul românesc prin eforturi considerabile în școli, biserici și asociații culturale.

Din acest motiv, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș inițiază o campanie de strângere de cărți în limba română, dedicată tinerilor din Nordul Maramureșului. Scopul nostru este să facilităm accesul acestora la materiale educaționale și culturale în limba română, într-un moment în care astfel de resurse devin din ce în ce mai rare.

Cărțile pot fi donate pe durata întregii luni aprilie și pot fi aduse la sediul Televiziunii M9 din Târgu Mureș (Piața Victoriei nr. 5, în spatele Catedralei Mici) sau ne puteți contacta direct la adresa de e-mail: forumulcivicalromanilor@gmail.com(președinte Dragoș Burghelia) pentru a organiza preluarea donațiilor.

Vă îndemnăm să vă alăturați acestei campanii și să fim solidari cu frații noștri din regiunile istorice în vremuri dificile.

Haideți să ne unim eforturile pentru a sprijini educația și cultura românească în Nordul Maramureșului!

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

Președinte Dragoș Burghelia

Lasă un comentariu