IN MEMORIAM BÎNDILĂ IOAN (1916-1988)

Distribuie pe:

Perioada interbelică a fost o etapă importantă în ceea ce privește dezvoltarea și evoluția vieții culturale, în general, și a învățământului românesc, în special, în lumea satelor. Este perioada în care ASTRA, prin activitățile organizate, a asigurat un avânt nemaiîntâlnit vieții economice, sociale, politice, științifice și culturale în zona noastră, despărțământul Reghin al acestei asociațiuni, condus de dr. Eugen Nicoară, fiind unul dintre cele mai active din țară. Rolul important în a sprijini acest demers revenea intelectualității (învățători, preoți, avocați, medici etc.), care s-a implicat activ, chiar într-un mod entuziast, în activitatea de culturalizare a oamenilor de la sate. Unul dintre acești minunați oameni a fost și învățătorul Bîndilă Ioan din Filea, care o viață de om s-a implicat și a vegheat la pregătirea copiilor pentru “a intra” în viață și a deveni oameni de căpătâi ai societății noastre.

S-a născut în data de 16 februarie a anului 1916, în satul Filea, comuna Deda, an în care România urma să intre în Primul Război Mondial în scopul realizării Marii Uniri și a statului național unitar român, deziderat mai vechi al românilor. Părinții săi, Bîndilă Ștefan și Maria Bîndilă, oameni gospodari din satul Filea, erau agricultori de seamă și pricepuți în a lucra pământul și a crește animale, familia lor fiind binecuvântată cu încă trei copii: Mihai (Ila), Grigoraș și Rafila. În această atmosferă și-a petrecut copilăria viitorul dascăl al filenilor și în acest anturaj al fraților săi, dar și al celorlalți copii din vecini și din sat.

Domnul Ioan Bîndilă a făcut cele 7 clase elementare la școala din satul natal în perioada 1923-1930, după care a urmat cursurile Școlii Normale, devenind învățător. După îndeplinirea stagiului militar la Craiova, a fost lăsat la vatră și a profesat ca învățător în satul său natal până la odiosul Dictat de la Viena (1940), iar în anul 1939 s-a căsătorit cu Paulina Bîndilă (23.VII.1923 - 18.XII.2000), fata lui “Ionaș al Ilucăi” și a Mariei, gospodari de frunte din Filea. În perioada 1942-1943 a fost mobilizat pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial, având gradul de locotenent. Fiind rănit, a fost spitalizat și apoi s-a întors acasă.

După încheierea ostilităților, a revenit ca învățător în satul Filea, continuându-și activitatea de far luminător al minților copiilor, de formare și modelare a personalității acestora. Odată cu instaurarea la putere a regimului comunist a urmat o perioadă de stres continuu și de hărțuire a celor care nu agreau noul regim, părinții și socrii personajului acestei prezentări fiind oameni înstăriți, incluși în această categorie (“chiaburii satului”). Din această cauză a avut de suferit și dascălul Ioan Bîndilă, care a fost mutat mereu cu serviciul la școlile din Deda, Rușii-Munți, Ideciu de Jos, Pogăceaua etc. A revenit la școala din Filea în 1958, fiind director de școală și de cămin cultural mulți ani. În toată această perioadă a fost sprijinit în munca sa de soție, o femeie harnică, deosebită, foarte frumoasă, întreprinzătoare și de omenie, o bună gospodină și mamă a unui singur copil ce i l-a hărăzit Providența. Este vorba despre Ioan Bîndilă, cel care avea să fie mai târziu viceprimar al comunei Deda mulți ani.

A decedat în data de 24 ianuarie 1988, o zi importantă a istoriei noastre naționale. Mormântul său se găsește la loc de cinstire în grădina bisericii din satul Filea. A fost un dascăl devotat și dedicat, iubit de elevi și părinți. În cadrul Căminului cultural a desfășurat o vie și bogată activitate culturală, obținând rezultate frumoase, mai ales cu echipa de dansuri populare pe care a pregătit-o, ducând faima filenilor peste tot în județ. La vremea respectivă a jucat un rol important în dezvoltarea învățământului și răspândirea culturii în rândul maselor populare de la sat.

Prof. GHEORGHE DĂRĂBAN

Lasă un comentariu