Incendiul din pădurea Lăpușna, misiune grea pentru pompierii mureșeni

Distribuie pe:

Luni după-amiază, în jurul orei 16.00, pompierii militari au fost solicitați să intervină la un incendiu de fond forestier în zona localității Lăpușna. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără, la nivelul unei păduri de rășinoase, pe aproximativ 20 de hectare. Pompierii militari, personalul silvic și pompierii voluntari au fost nevoiți să acționeze pe un teren greu accesibil, versanții fiind extrem de abrupți. Intervenția s-a concentrat, în principal, pe crearea unei linii de protecție pentru limitarea propagării incendiului. Luni după-amiază, în teren s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Reghin, precum și forțe și mijloace din cadrul Ocolului Silvic Mureș, Salvamont Mureș și S.V.S.U. Ibănești.

Luni seara, ISU Mureș a transmis jurnaliștilor faptul că având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile, și anume vântul puternic, misiunea pentru localizarea și limitarea incendiului era încă în dinamică. Se pare că incendiul s-a extins din cauza vântului, ajungând să se manifeste pe o suprafață de 40 de hectare. Tot luni, în jurul orei 19.00, s-au suplimentat forțele din teren cu 40 de pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara și Secția de Pompieri Sărmașu, precum și 40 de lucrători din cadrul Ocoalelor Silvice Lăpușna și Fâncel și patru pompieri voluntari din cadrul SVSU Ibănești.

Marți dimineață, în jurul orei 6.40, purtătorul de cuvânt al ISU “Horea” al județului Mureș a transmis că incendiul era localizat, și se intervine pentru lichidare. “În această dimineață (ieri dimineață - n.r.) s-au reluat acțiunile de lichidare a incendiului, se intervine pentru lichidarea focarelor ascunse, iar în sprijinul pompierilor mureșeni acționează forțe și mijloace din cadrul ISU Harghita”, au transmis pompierii militari ieri dimineață.

Pe timpul nopții, lucrătorii direcției silvice și militarii din cadrul inspectoratului s-au retras din dispozitiv. Pentru protejarea zonei peste noapte au constituit dispozitive de protecție pe creasta versantului afectat. Aceste dispozitive sunt formate din mai multe echipe mixte, 15 lucrători ai direcției silvice și 20 pompieri militari.

Ieri, în jurul orei 9.00, incendiul nu se mai manifesta cu flacără, există multiple focare fumegând pe versantul afectat la cioate și litieră, dar pericolul de propagare a fost limitat la cele 40 de hectare.

“În vederea optimizării acțiunii de răspuns pentru lichidarea incendiului produs la fondul forestier Lăpușna, a fost solicitat sprijin aerian. S-a solicitat o aeronavă echipată cu configurație pentru stins incendii, din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Aceasta va interveni dacă situația operativă o va impune”, au transmis ieri dimineață cei de la ISU Mureș.

Lasă un comentariu