Viața omului este o călătorie imprevizibilă, în care întâlnim locuri întunecate și dificil de înțeles, iar evenimentele traumatice cărora suntem nevoiți să le facem față pot lăsa cicatrici adânci. Printre acestea, sindromul supraviețuitorului se manifestă prin faptul că oamenii au percepția că au făcut un lucru greșit sau blamabil dacă au supraviețuit unui eveniment traumatic, în timp ce alții nu au reușit.
Inițial, sindromul a fost descris în cazul supraviețuitorilor Holocaustului, pentru ca apoi să fie regăsit într-o multitudine de alte situații, cum ar fi dezastrele naturale, războaiele și epidemiile sau în cazul membrilor familiei unei persoane care s-a sinucis sau care a dat faliment.
Sindromul supraviețuitorului reprezintă un răspuns complex la aceste evenimente, reflectând o luptă interioară continuă în fața amintirilor dureroase și a efectelor resimtițe pe termen lung.
Cum se manifestă
Tulburarea de stres al supraviețuitorului se manifestă prin simptome care afectează, atât starea emoțională, cât și pe cea comportamentală, însă fiecare persoană le experimentează în mod diferit, în grad variabil de intensitate.
Printre cele mai comune forme de manifestare se regăsesc flashback-uri și coșmaruri intense și involuntare ale evenimentului traumatic, ca și cum acesta s-ar întâmpla din nou, comportament evitant (persoana afectată încearcă să evite cu orice preț gândurile, conversațiile sau locurile care îi aduc aminte de evenimentul ce i-a generat trauma), hipersensibilitate (persoanele devin hipervigilente și hipersensibile la stimuli care le amintesc de evenimentul traumatizant), tulburări de somn (insomnie, coșmaruri repetate și dificultățile în a adormi).
Persoanele afectate pot experimenta schimbări semnificative în ceea ce privește starea de spirit, inclusiv anxietate, depresie, iritabilitate sau furie nejustificate, reacții exagerate la stimuli care nu au legătură cu evenimentul traumatizant (atacuri de panică aparent nejustificate), sentimente de vinovăție sau rușine, iraționale și nejustficate.
Angajații care rămân la job, după concedieri masive
Efectele sindromului supraviețuitorului afectează și relațiile de muncă. De exemplu, de sindromul supraviețuitorului suferă și angajații care rămân în companii după o restructurare masivă.
Aparent, angajații care au scăpat din concedieri colective ar trebui să nu își mai facă griji, însă lucrurile nu stau deloc așa. În realitate, aceștia simt anxietate și depresie, o scădere semnificativă a moralului și a motivației, se autoblamează pentru soarta celor care nu au avut la fel de mult noroc, considerând că ar fi trebuit să facă ceva pentru a-i salva.
Există studii care arată că refacerea psihică a angajaților care au fost concediați are șanse să dureze mai puțin decât revenirea la normal a angajaților care rămân la job în urma restructurării respective.
Ușor nu este nici pentru șefii companiilor care au recurs la concedieri. Ei au datoria să fie empatici și să le ofere angajaților rămași spațiu și timp pentru ca toate sentimentele iscate de restructurare să poată fi exprimate. Perioada imediat următoare restructurării este una în care cea mai mare greșeală pe care liderii organizației o pot face este să reducă nivelul comunicării cu angajații și să reacționeze defensiv la manifestările acestora (stres, furie, depresie).
Cea mai neinspirată reacție este aceea de apărare. Liderii ar trebui să arate cu onestitate că sunt în egală măsură preocupați de soarta companiei și a oamenilor, însă nu prin strategia promisiunilor, pe care cu toți o percep ca pe o soluție nerealistă în situația dată.
Tratament
Odată stabilit diagnosticul de sindrom al supraviețuitorului, tratamentul poate ajuta persoana respectivă să recâștige sentimentul de control asupra propriei vieți.
Acesta constă în psihoterapie cognitivă (ajută persoana respectivă să recunoască tiparele cognitive negative, cum ar fi gândurile negative și teama că evenimentul traumatic s-ar putea repeta și să le gestioneze), terapia prin expunere (acest tip de terapie comportamentală va crea, pentru persoana afectată, un mediu sigur în care va putea să își înfrunte anxietatea și în care va putea retrăi amintirile asociate traumei. Astfel, persoana va fi expusă, într-un mod controlat, la o situație sau un stimul care îi va declanșa sentimentul de teamă, iar cu ajutorul psihoterapeutului, va învăța cum să îl gestioneze), terapie de desensibilizare (combină terapia expunerii cu o serie de mișcări oculare ghidate, care vor ajuta persoana respectivă să retrăiască amintirile evenimentului traumatic și să schimbe modul în care reacționează la ele). Scopul acestor abordări este să ajute la câștigarea controlului asupra sentimentelor de teamă și rușine resimțite în urma unui eveniment traumatic.
Medicația (desigur, antidepresivele sau medicamentele anxiolitice ameliorează simptomele anxietății severe și alte probleme asociate).
Lucreția Pop
(Sursa foto: pexels.com)
