Influența stresului părinților asupra stării emoționale a copiilor

Distribuie pe:

Cunoscut ca fiind boala secolului, stresul este un factor care conduce la apariția multor afecțiuni, atât fizice, cât și mintale. Deși adulții sunt cei care resimt mai acut efectele stresului, psihologul Andreea Coman, citat de adevarul.ro, susține că, în ultimii ani, a apărut un fenomen care își face tot mai des simțită prezența în rândul copiilor, și anume efectele negative ale stării de spirit a părinților (inclusiv a stresului) asupra bunăstării emoționale a celor mici.

“Este clar că în viața de adult intervin mai mulți factori care generează stres decât în viața unui copil. Copilul are factori de stres la școală, dar nici acolo nu ar trebui să existe, copilul ar trebui să învețe de plăcere. Însă, acesta este un alt aspect. Prin urmare, adulții sunt cei care pot influența în mod negativ starea de spirit pe care o are un copil, întrucât el simte la o intensitate foarte mare stresul părinților.

De foarte multe ori, în familii apare stresul, care generează certuri, neplăceri, neajunsuri. Din păcate, la aceste momente ia parte și copilul, care observă, vede și simte ce se întâmplă între părinți, între adulți. Este important ca adulții să știe că nivelul de stres provocat de astfel de situații este mult mai amplificat în cazul copiilor.

Copiii pot percepe o singură discuție mai aprinsă, o stare de spirit mai proastă a unui părinte ca pe ceva mult mai grav. Astfel, copilul va deveni anxios, va simți că el însuși este o cauză care provoacă neînțelegeri între părinți, iar randamentul lui va scădea treptat când vorbim despre școală sau alte activități”, explică psihologul citat.

El oferă și sfaturi menite să îi ajute pe părinți, pentru ca ei să poată gestiona mai bine astfel de situații: “În cazul în care copilul asistă la astfel de episoade stresante, este important ca părinții să discute cu el, să îi explice care este situația și că lucrurile se vor rezolva în curând.

Copilul nu trebuie să trăiască în incertitudine, el trebuie să aibă siguranță. Totodată, părinții trebuie să se asigure că minorii iau parte și la momentele fericite din familie. Copilul trebuie să vadă că părinții comunică, se iubesc și rezolvă împreună probleme, că depășesc orice obstacol”. (L.P.) (Sursa foto: freepik.com)

Lucreția Pop

Lasă un comentariu