Mult așteptata zi prin care speram că vom fi dezvrăjbiți și dezrobiți de răul adus națiunii române de cel care ne-a irosit timpul și istoria națională în cei zece ani de învrăjbire și ură, ce a atins cote paroxistice insuportabile, a venit, despovărându-ne și exorcizându-ne, totodată, de acest blestem produs de acest „necurat național" (sintagmă reprodusă și adaptată scopului redacțional). Ziua de 21 decembrie 2014 va rămâne în istoria și conștiința poporului român ca o zi ce a marcat o nouă etapă postrevoluționară prin care este renăscută speranța într-o viață mai bună, alături de nevoia de liniște sufletească și pace socială, pe care le simțim necesare fiecare dintre noi. Ultima conferință de presă a celui care a demonizat acest popor timp de un deceniu, a uitat să evidențieze că printre „marile realizări" a lăsat în urma sa și a clicii sale o țară și un popor bolnav de ură și neîncredere, adâncită într-o criză morală și de sistem fără precedent. O țară care a ajuns o pradă sfâșietoare în fața lupilor și hienelor nesăturate și corupte (multe dintre acestea ajunse după gratii sau în curs de a ajunge), săracă cu oameni disperați și hăituiți de aceste fantasme ale răului și hăului produse în suflet și conștiință de acest spirit demonic, care sub raport psihologic a atins pragul cel mai înalt al frustrărilor și al intoleranței, al sfidării și ignoranței de către cei care ne-au condus în acest sfert de veac distrugător de conștiințe și idealuri.
O asemenea stare de fapt și un asemenea statu quo (stare care a existat înainte și se menține și în prezent) implică schimbări radicale în strategiile politice prezente și mai ales de viitor, alegerea președintelui Klaus Iohannis însemnând o schimbare de paradigmă în plan strategic și, totodată, un alt leadership politic. Această schimbare, pe fondul exorcizării urii și a răului, înseamnă un radicalism atitudinal în raport cu oferta puterii politice a viitoarei clase politice, în frunte cu președintele, demonstrând că omul trebuie perceput în societate ca cea mai importantă valoare, și nu instituțiile, care nu pot fi considerate decât mijloace tactice de acțiune și nu scopuri strategice. O asemenea percepție valorizatorie reclamă o schimbare de paradigmă și în ceea ce privește raportul om-societate, precum și din perspectiva democrației, impunând schimbarea democrației reprezentative, cu o democrație directă, în care valoare supremă este omul și nu reprezentanții lui. Astfel, dacă prin revoluțiile sociale tradiționale s-a putut realiza schimbarea unui sistem politic cu altul, prin revoluția democratică se realizează inversarea raportului dintre om și sistem, omul trebuind să devină nu doar un mijloc al puterii abstracte, ci un exponent al puterii reale.
O asemenea inversare de valori impune la rândul său și alte schimbări, și anume schimbarea plutocrației-puterea celor avuți, a oligarhilor, sau establishment-ului politic (concretizat prin grupurile de persoane dominante care își impune preferințele, normele și regulile în diferite domenii în raport cu propriile interese), cu meritocrația, mai precis cu autenticele valori morale, profesionale și culturale din societate, străine plutocrației și demagocrației (ca derivate lingvistice ale puterii celor avuți și a demagogilor, printre care se regăsesc cei din spatele sau cei care sunt în fața gratiilor, venindu-le rândul), care pun accent pe normativism și coerciție, ce aparțin unui asemenea estasblishment. Regimul condus de fostul președinte, și nu numai, a evidențiat faptul că politica și clasa politică în general, au căzut tot mai mult în derizoriu, fiind percepute de cei mai mulți ca a fi forțe ale răului și ale necuratului, care în România a atins paroxismul în această perioadă, asociată cu numele celui care ne-a condus și propagat acest blestem național și de care trebuie să fim exorcizați prin și cu alte valori morale și naționale. Valori specifice democrației și liberalismului autentic, în gândire și acțiune, care vor schimba statu quo-ul socio-politic existent, nevoia de schimbare devenind o necesitate legică în societatea românească contemporană. Aceasta presupune mari schimbări în plan economic, organizațional și politic și, nu în ultimă instanță, în structura configurațională a psihologiei sociale, mai precis în ceea ce desemnăm prin mentalitate și atitudine față de sine și societate.
Noul președinte, deschizător de speranțe și încredere, prin stilul de conducere radical schimbat, va schimba orice paradigmă politologică și sociologică pe acest fond manipulativ-diversionist ce caracteriza fostul regim, subliniind faptul că libertatea și lucrul bine făcut, munca în general, devin valori naționale supreme, dincolo de orice retorică cosmetizantă a realității. Asemenea valori concrete reclamă un nou mod de gândire și acțiune a individului și societății, promovarea adevărului nedisimulat și încorsetat de asemenea false valori morale, bazate pe forța răului, a cinismului, demagogiei și ipocriziei. În același timp, alegerea în fruntea țării a unui președinte de
etnie minoritară și de altă confesiune religioasă demonstrează toleranța poporului român, spulberând mitul intoleranței și că democrația nu are limite, fiind independentă de orice constrângere ideologică și doctrinară naționalistă. Dezrobiți și dezvrăjbiți
de aceste mituri și prejudecăți, în frunte cu un conducător acceptat de cei mai mulți, România are șansa unor schimbări radicale, dând șansă istoriei și speranței fiecăruia care crede în nevoia unei asemenea exorcizări de acest spirit demonic național și de această învrăjbire dintre români.
