POLIȚIA LOCALĂ TÂRGU-MUREȘ: INSTITUȚIE ETALON PE ȚARĂ

Distribuie pe:

Interviu cu domnul Valentin Constantin Bretfelean, directorul Poliției Locale Târgu-Mureș

- Cum arată, sintetizată în date și cifre, activitatea din anul trecut a Poliției Locale Târgu-Mureș?

- Direcția Poliția Locală Târgu-Mureș a pus accentul în anul 2014 pe creșterea calității activității, și mai puțin pe cantitate. În acest sens, spre exemplu, dacă pe parcursul anului 2013 am avut 15.000 de sancțiuni aplicate, pe parcursul anului 2014 am avut doar 12.800. Noi am încercat să diminuăm, pe cât se poate, numărul sancțiunilor contravenționale prin creșterea numărului de avertismente verbale și scrise, dar și prin măsuri preventive, inițiate pe toate componentele activității. Raportându-ne la numărul sancțiunilor pe 2014, putem spune că nivelul de încasare a amenzilor este mult mai mare față de 2013, ceea ce înseamnă că agenții în teren s-au comportat de așa natură încât cetățeanul a înțeles contravenția pe care a săvârșit-o, și-a asumat-o și a achitat amenda. În paralel cu acest fapt, rezultă și o mai bună pregătire juridică, vizavi de întocmirea procesului-verbal, sens în care pot să afirm că doar 3 la sută din procesele-verbale contestate la nivelul instanțelor de judecată au fost pierdute de către Poliția Locală, în celelalte dosare având câștig de cauză.

Pe linie de siguranță rutieră, activitatea acestui birou a cunoscut o creștere atât cantitativă cât și calitativă. Din totalul sancțiunilor aplicate, ce se ridică la 2356, majoritatea dintre ele, aproximativ 2000, au fost aplicate pentru oprire neregulamentară și staționare neregulamentară. Mai avem sancțiuni aplicate cu privire la nerespectarea tonajului pe segmente de drum, traversare prin loc nepermis, precum și alte tipuri de sancțiuni date pietonilor sau bicicliștilor. Acțiunea noastră pe linie de siguranță rutieră a fost consistentă, sens în care am reușit să prevenim accidentele de circulație rutieră în jurul instituțiilor de învățământ, acordând o atenție sporită gimnaziilor, acolo unde copiii au o vârstă mai fragedă și unde nu au încă pregătirea necesară în educația rutieră.

Pe componenta de control comercial și disciplină în construcții, din păcate, am fost nevoiți să sancționăm societățile comerciale mari, care nu au respectat legislația în domeniu. Avem mai multe amenzi de câte 20.000 lei pe care le-am dat unor supermarketuri, amenzi care au fost și încasate, câte 20.000 de lei de fiecare supermarket în parte. Avem campanii făcute cu privire la unitățile de alimentație publică ce-și derulează activitățile în instituțiile de învățământ, pentru a preveni îmbolnăvirile copiilor. La controalele efectuate s-au găsit mărfuri cu termene de valabilitate expirate, situații în care nu au fost afișate prețurile pe produse. De fiecare dată am intervenit cu promptitudine. Desigur, am continuat controalele în piețele agroalimentare ale orașului, unde am reușit, spun eu, să disciplinăm atât producătorii, cât și vânzătorii produselor, pentru că avem încă, din păcate, situații în care mai persistă intermediari în comercializare, ce-i drept, puțini la număr. Am colaborat și pe această linie foarte bine cu conducerea piețelor.

Pe linia prevenirii furturilor din mijloacele de transport în comun, din stațiile de autobuz, am acționat coroborat cu Poliția Municipiului Târgu-Mureș. Noi putem interveni doar pe linie de prevenție și de sesizare a colegilor din cadrul Poliției Române, deoarece infracțiunile sunt date în competența dânșilor. Noi, după cum bine se știe, în conformitate cu prevederile Legii 155/2010, Legea Poliției Locale, instrumentăm exclusiv contravenții.

Am întâmpinat probleme serioase și pe alte componente ale activității noastre, de exemplu în disciplină în construcții și afișaj stradal, unde s-au aplicat peste 2000 de sancțiuni persoanelor care au construit fără autorizație, fără a respecta autorizația existentă, sau au afișat doferite materiale publicitare pe domeniul public fără a deține autorizație. Am insistat și pe această temă deoarece aici este vorba și despre protejarea imaginii orașului nostru. Este anacronic, pot să spun, ca pe clădirile de patrimoniu din centrul municipiului Târgu-Mureș să fie afișate banere, sau, pe clădirile din zona zero, deoarece atât legea cât și Hotărârea de Consiliu Local interzice acest lucru.

Am acționat de asemenea cu insistență pe linia prevenirii și sancționării faptelor care determinau poluarea cu reziduuri a orașului, la afectarea esteticii orașului. Am sancționat foarte multe firme, peste 300 de persoane fizice și juridice care nu aveau încheiate contracte de salubritate cu societatea abilitată și acesta fapt genera crearea unor rampe clandestine de gunoi pe raza municipiului Târgu-Mureș. O situație mai aparte pe care o instrumentăm la această dată este cu terenul fostei fabrici de zahăr, unde, cu toate că am aplicat sancțiuni în cascadă, suntem oarecum limitați în acțiune, deoarece acel teren se află în proprietate privată și nu putem acționa pe cale de consecință, însă, noi avem un proces în derulare cu proprietarul acestei suprafețe de teren. Proprietarul a fost mai întâi o societate comercială din București, după care, terenul a fost trecut în proprietatea altui agent economic din București, iar actualmente, datorită unor împrumuturi făcute de ultimul proprietar, terenul aparține unei societăți bancare. În baza legii și a HCL, proprietarul, indiferent că este o societate comercială, bancară sau persoană fizică, este obligat să-și îngrădească terenul și să mențină curățenia acestuia. Vom continua și pe această linie cu demersurile necesare. Avem situații similare și în ceea ce privește clădirea „Cocoșul de Aur" unde lucrurile sunt destul de avansate și, datorită acțiunilor concertate ale noastre derulate împreună cu Direcția Arfitectului-șef a municipiului Târgu-Mureș, am reușit să determinăm proprietarul ca începând din anul acesta să ia măsurile necesare de renovare a clădirii și de salubrizare a proprietății din jurul clădirii.

Întâlnim tot felul de alte probleme și aspecte negative, în activitatea noastră, pe care le sancționăm ca atare în baza unor legi speciale, dar și în baza HCL. Printre acestea mă refer și la tulburarea ordinii și liniștii publice. Aici, din păcate, amenzile au crescut față de anul trecut cu 10 la sută. Avem 1.400 de sancțiuni date pe parcursul anului trecut, cu precădere, trebuie s-o spun, unor tineri care, pe parcursul verii devin mai gălăgioși, folosesc muzica dată la maxim, atât în mașini, parcări sau pe teritoriul orașului, sau care organizează diferite chefuri, petreceri, chermeze la domiciliu, provocând indignarea și nemulțumirea vecinilor lor. După cum se știe, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991, legea privind Ordinea Publică, orele de liniște s-au modificat, acestea fiind între ora 22 seara la ora 8 dimineața, respectiv între orele 13 și 14 în cursul zilei. Dacă de regulă pe parcursul zilelor avem foarte puține reclamații în acest sens, pe timpul nopții, din păcate, sunt destul de multe. Pot să spun că în ceea ce privește problemele de ordine publică, dintre apelurile prelu-ate pentru municipiul Târgu-Mureș la Dispeceratul Integrat pentru Situații de Urgență 112, peste 75 la sută sunt preluate și instrumentate de către Poliția Locală.

De asemenea Poliția Locală a continuat să dețină și în acest an președinția Comisiei Locale de Avizare a Adunărilor Publice. Am avut în total peste 190 de ședințe de avizare în care am aprobat activitățile pe domeniul public și alte 40 de situații în care această comisie nu a aprobat solicitarea de organizare a unor manifestări pe domeniul public deoarece se încălca legea, sau nu se respectau condițiile minimale prevăzute de Legea 60 care reglementează activitatea în domeniu. Din această comisie mai fac parte reprezentanți ai Poliției Române, Jandarmeriei Române, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, SMURD-ului, precum și reprezentanți din partea Consiliului Local, cinci consilieri locali, secretarul unității administrativ-teritoriale, iar cu rol consultativ, și conducători de direcții și servicii din cadrul municipalității, pe componentele pe care le conduc.

- Care poate fi apreciat ca fiind cel mai important eveniment în anul trecut în care s-a implicat Poliția Locală?

- Poliția Locală este implicată în absolut toate evenimentele ce se organizează pe raza municipiului Târgu-Mureș, de regulă, acolo unde este vorba de probleme ce țin de ordinea publică. Colaborăm cu Inspectoratul Județean de Jandarmi care este autoritatea supremă și, în cadrul unui plan general, ne derulăm activitatea cu sarcini și obiective precise și cu termene de rezolvare a lor. Noi am mobilizat un număr mare de polițiști locali pentru sărbătoarea închinată „Zilelor Municipiului Târgu-Mureș", unde, fiind angajații municipalității, noi a trebuit să ducem greul pe tot parcursul manifestărilor, deoarece, dacă sunt rezolvate problemele de ordine și siguranță publică, de disciplină în trafic, atunci această manifestare este o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului. Dacă avem alte tipuri de probleme în cadrul acestor zile, atunci totul se poate transforma într-un fiasco, situație inacceptabilă. Ca dovadă și anul trecut sărbătoarea municipiului s-a desfășurat în condiții foarte bune. Dar am avut și implicații, repet, în colaborare cu celelalte structuri ale statului precizate anterior, și în gestionarea problemelor ce țin de adunări publice cu caracter de protest, cum ar fi cele sindicale, sau adunări publice organizate de către formațiuni politice, sau de către organizații politice care promovează, din păcate, separatismul pe criterii etnice în toate domeniile. Un eveniment mai greu de gestionat, inclusiv de către Poliția Română și Jandarmeria Română în principal, a fost evenimentul din 10 martie de la Târgu-Mureș, unde organizatorii manifestării nu și-au asumat răspunderea până la capăt și nu și-au respectat obligațiile pe care le au în conformitate cu prevederile Legii 60 și s-a creat o situație tensionată. Speăm ca în cursul acestui an să evităm asemenea evenimente și să nu fim puși în situația de a aplica sancțiuni și de a interveni în forță pentru menținerea ordinii publice, deoarece aspectele ce țin de restabilirea ordinii publice sunt în competența Jandarmeriei Române.

- Care este efectivul și necesarul de personal la Poliția Locală Târgu-Mureș?

- În conformitate cu prevederile Ordonanței de Guvern nr.63, Poliția Locală nu poate angaja mai mult de un polițist la 1000 de locuitori. După părerea mea, acest număr nu este suficient, însă, ținând cont de faptul că noi suntem plătiți din contribuția cetățenilor acestui municipiu, nu facem din asta un capăt de țară, și în niciun caz nu reclamăm faptul că am fi puțini. Prin faptul că am fi puțini, ca un argument de a nu dezvolta acțiunile specifice la cei mai înalți parametri. Suntem în total 143 de polițiști locali în schemă. Schema nu este completă în proporție de sută la sută. Mai avem încă 6 locuri libere la Poliția Locală. Pentru noi, fiecare polițist în plus este important, dar cel mai important este ca ai noștri colegi, pe toate componentele activității date, responsabilitatea noastră dată prin lege, să fie foarte bine pregătiți. În acest sens, până la această dată, 75 de colegi de-ai noștri au urmat cursurile de trei luni de zile ale unei instituții de învățământ din cadrul Jandarmeriei Române, la Gheorgheni, unde sunt pregătiți pentru a acționa pe această linie, iar în cursul anului 2015, încă 39 de colegi vor urma cursurile acestei instituții. Până la finele anului 2015, pe lângă faptul că avem peste 62 la sută dintre angajați cu studii superioare, cu masterate, unii chiar cu două facultăți, vom reuși să avem și toți angajații cu studii în domeniul, pe profilul activității lor pe care își desfășoară activitatea, certificate prin diplome emise de instituții ale Ministerului Administrației și Internelor. Bineînțeles că aceste studii trebuie dublate de o abordare corectă în relația cu cetățeanul, de o abordare condescendentă față de el, deoarece, el, cetățeanul, este valoarea noastră supremă de apărat.

- Vă mulțumesc pentru timpul acordat și răspunsuri la întrebări.

Lasă un comentariu