Balul Însuraților - expoziție a portului popular românesc

Distribuie pe:

Balul Însuraților, organizat în fiecare an de familia deputatului Vasile Gheorghe Gliga și de Instrumente Muzicale Gliga, a ajuns la a opta ediție, eveniment de marcă al județului, al Transilvaniei și, de ce nu, al României, el adună în fiecare ani sute de locuitori ai zonei, iubitori de tradiții și port popular. În acest an, modul în care a fost organizat evenimentul și surprizele artistice ale organizatorilor au făcut să fie una dintre cele mai reușite ediții de până acum.

Sute de români ardeleni au petrecut două zile și nopți de poveste la Balul Însuraților, un eveniment devenit tradiție la Reghin, unde familia deputatului Vasile Gliga se „încăpățânează" în fiecare an să promoveze portul, muzica, obiceiurile și, de ce nu, românismul din această parte de țară. Aproximativ 1.000 de persoane au acceptat invitația familiei Gliga de se reuni la sfârșit de săptămână în „orașul viorilor". Moderatorul evenimentului a fost nimeni altul decât preotul și interpretul de muzică tradițională Marius Ciprian Pop, un preot iubitor de tradiție și cântec popular românesc. Pentru domnia sa „acest Bal al Însuraților reprezintă un triplu moment, de veșnicie, de rai și de bucurie, o punte către cer."

 

Oficiali mureșeni, prezenți la Balul Însuraților

 

Alături de deputatul Vasile Gheorghe Gliga și familia acestuia au fost prezente și alte personalități publice ale județului și ale țării. Au primit cu drag invitația, bineînțeles îmbrăcați în stai popular, prefectul județului Mureș Lucian Goga, președintele Consiliului Județean Mureș Ciprian Dobre, managerul SCJU Târgu-Mureș dr. Claudiu Puiac, primari și consilieri locali, care au dorit să transmită gândurile bune provocate de participarea la un eveniment deosebit.

Lasă un comentariu