Ştiţi care a fost (şi este, încă) „filosofia" tuturor celor care s-au perindat la conducerea României în ultimii 25 de ani? Că „acuma-i lumea noastră" - după ce au ajuns la guvernare - „că ne putem îmbogăţi, promite şi minţii". Şi asta indiferent că au avut loc schimbări de generaţii şi mentalităţi. Fiecare a crezut, la momentul respectiv, că „lumea începe cu ea (generaţia) şi se termină cu ea". Şi disputele din ultimele zile dintre PNL şi USL - pe tema prezumtivei căderi a Guvernului Ponta - probează acest adevăr.
Ca urmare a acestui mod de a face politică (după principiul „sculaţi-vă, voi, ca la guvernare să urmăm noi…"), rănile de dinainte de '89 sau de la revoluţie nu s-au cicatrizat. Dimpotrivă, fisurile, crevasele din societate se adâncesc. Pare că un nor de ură şi de dezbinare acoperă, tot mai larg, o ţară din care tot mai mulţi vor să plece.
Şi nu întotdeauna din motive pur economice!
Bunăoară, şi azi, în 2015, ne amăgim că le dăm puterea „aleşilor", când, de fapt, cei de afară (de pe la Bruxelles etc.) o au şi o exercită după cum le vine cheful. Ne iluzionăm că bătălia electorală va decide asupra destinului nostru. Legile trebuie să aibă musai girul… porţilor străine, ca şi mărimea lefurilor, a pensiilor, nimic nu trece de ochiul lor vigilent. Aşa se explică de ce de la 1 iulie a.c., vor fi noi scumpiri, cea mai importantă dintre acestea va fi a gazelor naturale pentru populaţie, al căror tarif - după aşa-zisa „reglementare" - va creşte de la 53 de lei/MWh la 60 lei/MWh.
În acest context, al controlului străin, s-a înscris şi una din misiunile FMI condusă de Andreea Schaechter, care a urmărit, ce? Măsurile ce trebuie luate pentru a compensa veniturile pierdute prin amânarea creşterii, la vremea respectivă, a accizei la carburanţi, reducerea CAS pentru firme cu 5 procente şi neimpozitarea profitului reinvestit. Asta după ce, nu demult, parlamentari băştinaşi s-au sculat cu noaptea în cap şi s-au îmbulzit, spăşiţi, la un ataşat diplomatic de peste Ocean, pentru ca să se scuze că puterea legiuitoare nu i-a cerut permisiunea de a legifera! Halal demnitate!
De altfel, apropo de demnitate, alt capitol la care… suferim. După Revoluţie s-a „încetăţenit" obiceiul - greu de imaginat prin alte ţări - ca Viktor Orban, premierul Ungariei, să vină la Balvanyoş-Băi în timp de vară să facă politică. Acolo, între brazi, s-a înfiripat tradiţia unui club de discuţii la care erau invitaţi şi politicieni din România. Băsescu Traian a devenit o persoană cu statut dublu - era şi gazdă, ca preşedinte al României, dar şi participant la dezbateri într-un eveniment drapat doar cu însemnele statului ungar - steaguri, steme, lozinci, limba de exprimare. Acum, Ponta joacă şi el… ceardaşul!
Pe parcurs, prezenţa oficială românească la aşa-zisa „Şcoală de Vară" a devenit tot mai palidă, iar Viktor Orban, un fel de „stăpân al inelelor" pentru câteva zile. După ce războiul steagurilor a fost cu greu stins, iată că la ediţia de anul trecut, 2014, „Şcoala de Vară" a devenit catapultă pentru aruncarea în spaţiul public a unor idei extrem de periculoase pentru stabilitatea României. Căci, de la tema autonomiei Ţinutului Secuiesc, sleită pentru o nouă dezbatere, Laszlo Tõkes a sărit direct pe harta României şi a cerut la premierul Ungariei instituirea unui protectorat pentru Transilvania! Pentru generaţii mai recente, rupte de filonul educaţiei istorice, termenul nu are semnificaţia apăsătoare a Protektoratului Boemiei şi Moraviei, înfiinţat de Germania nazistă şi anunţat de Hitler la Castelul de la Praga, după sfâşierea Ceho-Slovaciei, în 1939. Ce făcea preşedintele României (în prezent, pensionar), în timp ce ticăloasa cerere era aplaudată de sute de maghiari, şcoliţi de vacanţă? Dădea cu clopul de pământ şi dansa sârba cu ciobanii din Jina, oaspete neinvitat, dar venit pe nepusă-masă la sărbătoarea din Mărginimea Sibiului!
Întrebare: ăsta-i politicianul român, asta-i demnitatea românească? Nimeni nu spune că România nu are, ca ţară membră a Uniunii Europene, problemele ei, că în fruntea ei nu s-au aflat (sunt şi azi!) oameni (prim-miniştri, miniştri, senatori, deputaţi etc.) care numai de dragul ţării n-au avut insomnii. Dimpotrivă, am avut parte de politicieni de duzină, care, pentru a se menţine la putere, au călcat în picioare până şi interesul naţional, demnitatea românilor.
În plus, la 25 de ani de la Revoluţie, în spaţiul românesc persistă încă ideile de răzbunare, de ură. Recrudescenţa acestor sentimente demonstrează că Revoluţia a fost şi ea doar o revoltă împotriva trecutului, drumul urmat ulterior fiind, adesea, o cale mimetică, cu borduri stabilite de alţii. Mii de oameni şi-au pierdut viaţa sau au fost răniţi în timpul Revoluţiei din anul 1989. Au ieşit în stradă pentru a scăpa de subjugarea regimului comunist condus de Nicolae Ceauşescu. Pentru a trăi liberi! Nu supuşi, acum, străinilor! De atunci au trecut 25 de ani, iar revoluţionarii au ajuns doar o masă de manevră, care se bucură de fiecare sfanţ scăpat printre degete de politicieni. În schimb, unii din liderii revoluţionarilor
s-au îmbogăţit peste noapte.
Din păcate, într-o Europă rătăcită în lumea globalizării şi a crizelor, egoistă şi lipsită de mari lideri, o Românie dezbinată şi debusolată române o pradă facilă.
Şi mai e o problemă. Cineva se întreba: „În România, de ce tot ce-i bun se strică?" Şi nu e vorba doar de pădurile, de glia strămoşească, de tot ce dau identitate acestei ţări, ci şi de lucruri ce ţin de viaţa zilnică. De ani buni observăm că mai toate mărfurile sau serviciile care stau bine ca raport între calitate şi preţ dispar. Oamenii apucă să devină cumpărători fideli ai unui produs considerat avantajos, dar când se obişnuiesc mai mult cu el nu-l mai găsesc. Răspunsul. Pentru că mediul economic, mai precis cadrul fiscal, se schimbă mereu. Din acest motiv cine vrea să supravieţuiască trebuie să dea în client pentru a-şi recupera taxele de protecţie plătite clasei politice, fiindcă nu are cum să funcţioneze potrivit filosofiei capitaliste a diviziunii muncii - eu îţi fac serviciile ţie, tu mie.
… Ne oprim aici cu „exemplele", deşi ele sunt infinit mai multe, din care rezultă că, deşi anii trec (au trecut, iată, 25 de ani de la Revoluţie!), rănile rămân! O dovadă o constituie şi faptul că statul român trebuie să împrumute în acest an 65 de miliarde de lei, circa 14,5 miliarde de euro, pentru a putea să funcţioneze în parametrii proiectaţi de buget. Adică, să plătească salariile bugetarilor, pensiile, să susţină programele naţionale de sănătate. Partea bună este totuşi că necesarul de finanţare al României este în scădere cu 7% faţă de anul trecut şi reprezintă 9,8% din Produsul Intern Brut (PIB), consideră analiştii băncii austriece Erste. Spre comparaţie, în anul 2013 statul s-a împrumutat de 70 de miliarde de lei, echivalentul a 11,2% din PIB.
… Dar mai e mult, încă, până departe…
