La 6 luni de mandat prezidenţial… Opinii pro şi contra Iohannis…

Distribuie pe:

Unii „răutăcioşi" spun că, în ultima perioadă, preşedintele ales, Klaus Iohannis este tot mai criticat pe pagina sa de Facebook, alţii - comentatori, mai ales - susţin că Iohannis, „a pierdut deja şansa vieţii sale: de a fi un altfel de preşedinte decât Băsescu". I se aduc, însă, şi laude, câtă vreme, timp de şase luni, Klaus Iohannis s-a ţinut cu străşnicie de Noua Politică Prezidenţială, definită prin refuzul de a coborî în mocirla politicii interne din România. Care i-a şi adus scorul uriaş în sondaje. De ce? Întrucât şi electoratul PSD, ostil preşedinţiei de tip Traian Băsescu - cu scandaluri şi dese ieşiri pe la Cireşica - a privit, până acum, cu simpatie un preşedinte care nu intervine în toate fleacurile, conştient că orice atac la dresa PSD (excepţia, constituind-o atacul la adresa lui Ponta, căruia i-a cerut, pripit, demisia!) de pe poziţiile PNL ar fi însemnat renunţarea la imparţialitatea (echidistanţa) cerută de ÎNALTA funcţie.

Desigur, pe măsură ce va trece timpul şi perioada de graţie pe care alegătorii i-au acordat-o lui Iohannis, vom vedea dacă noul preşedinte nu este un… Traian Băsescu, ediţie nouă!

Deocamdată, cetăţenii simpli i-au sesizat lui Iohannis, ca impresie generală, neputinţa. La început de mandat, a chemat partidele politice la Cotroceni şi ne-a anunţat că s-a înţeles cu ele în chestiunea imunităţilor, în chestiunea legislaţiei, partidelor politice şi în chestiunea legislaţiei electorale. După câteva luni de la acea întâlnire avem o singură concluzie privitoare la comportamentul politic al partidelor: le doare-n cot. Chestiune, discutabilă, desigur.

Şi totuşi, dacă tragem linie, în mandatul de până acum al lui Iohannis s-a produs o schimbare: apetenţa acestuia la fast, la creşterea profitului public al soţiei preşedintelui până acolo încât, imitând America, s-a impus ideea că „Prima Doamnă" este o instituţie de protocol. În realitate, multora le place doamna Iohannis, Carmen, şi ideea de avea soţiile prezidenţiale mai implicate. În plus, pentru prima dată în istoria instituţiei, preşedintele României merge la designer, apelează la un stilist personal. Dar şi doamna Carmen Iohannis poartă ţinutele unui designer special (pe nume Alexandru Ciucu) la ceremoniile oficiale, stilist care se ocupă şi de costumele lui Klaus Iohannis. E ceva, câtă vreme majoritatea costumelor realizate de renumitul stilist oscilează - ca preţ, conform EvZ, între 1.200 şi 1.700 de euro, iar excepţiile pot ajunge până la 8.000-10.000 de euro, în raport de preţul ţesăturii.

Pe de altă parte, dacă unii comentatori au etichetat ca o gafă a lui Iohannis - faptul de a lucra pe faţă şi pe ascuns pentru instituirea funcţiei de „Prima Doamnă" - alţii, dimpotrivă, cred că România are nevoie de zâmbetul unei doamne distinse şi chiar că potenţialul de a aduce schimbare al doamnei Iohannis e mai mare (chiar) decât cel al dlui Iohannis, criticele ce i s-au adus acesteia în presă fiind răutăcioase.

Fapt este că şase luni cu Iohannis la Cotroceni înseamnă încă puţin pentru a formula concluzii. Şi, ca să încheiem tot cu remarcile unor „răutăcioşi", aceştia declară că Iohannis pare că vrea să-şi facă o marcă din muţenie. Dar - spun ei - politicianul nu poate câştiga decât o singură dată. Prima oară lumea crede că tace şi face. A doua oară lumea vede că tace pentru că nu face, n-are ce să spună. Dacă, pe termen lung, va fi aşa sau nu, vom trăi şi vom vedea…

Lasă un comentariu