Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă vor primi până în 30 septembrie cererile privind suprafeţele agricole calamitate

Distribuie pe:

De la ing. Ioan Rusu - director executiv la DADR Mureş, am aflat că s-au înfiinţat Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă şi Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă printr-un Ordin al Instituţiei Prefectului judeţului Mureş.

Potrivit Adresei nr.161655/09.09.2015, persoanele fizice şi juridice care exploatează o suprafaţă de peste 1 ha şi desfăşoară activităţi în domeniul producţiei primare pentru prelucrarea şi comercializarea producţiei agricole, ale căror culturi au fost afectate într-un procent de peste 30 la sută, datorită fenomenelor meteorologice nefavorabile (secetă) din vara anului 2015, vor depune la Primăria pe raza căreia se află terenul o înştiinţare conform modelului de cere tip transmise primăriilor. Prin aceste cereri se solicită întocmirea actelor de constatare a pagubei de către Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, transmise Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă în vederea centralizării şi transmiterii la Uniunea Europeană, până în data de 30 septembrie, solicitările de despăgubiri.

 

Lasă un comentariu