Unul din fenomenele sociale şi politice prezente, cu posibile şi probabile implicaţii ce pot conduce la reconfigurarea geopolitică şi geostrategică a întregului mapamond, pe termen mediu şi lung, şi care se constitue într-un avertisment asupra viitorului Europei şi a întregului mapamond, prin amplitudinea mereu crescândă, este acest fenomen migraţionist din Orientul Mijlociu, cu epicentrul în Siria şi Irak, din regiunea geografică mediteraniană, cunoscută sub denumirea de Levant (din traducere arabă însemnând „soare-răsare"), din unele ţări din partea de nord-est a Africii care formează aşa-numitul stat Eritreea, precum şi din ţările ce configurează geografic aşa-zisul Magreb-arab (denumire derivată din verbul arab gharaba, care înseamnă „soare - apune"), care include ţări vestice din Africa precum sunt Tunisia, Algeria şi Maroc, şi parţial Egiptul şi Mauritania. Fiind un fenomen atât de complex, cu un risc de magnitudine maximă după Războiul Rece şi cu precădere după războaiele din Balcani - din fosta Iugoslavie, şi ulterior din Irak şi în prezent în Siria, Libia şi alte zone fierbinţi din această zonă conflictuală asiatică şi africană, sub raport cauzal are incidenţe în primul rând în plan religios şi politic, astfel că simbioza dintre religie şi politică atinge o formă paroxistică până la identificare în religia islamică, implicit în fundamentalismul islamic şi al noii structuri geopolitice înfinţate în lumea musulmană, aşa-numitul Stat Islamic.
Ţinând seama de importanţa acestei structuri politice în etiologia fenomenului migraţionist din unele ţări din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, voi insista asupra acestui nou organism politic-religios, evidenţiind faptul că Statul Islamic (alternativ: Statul Islamic din Irak şi Levant-SIIL sau Statul
Islamic din Irak şi Siria-SIIS), este o grupare insurgentă preponderant sunită, afiliată la al-Qaeda, activă în Irak şi Siria şi un stat proclamat califat islamic nerecunoscut, cu capitala la Ar-Raqqah (Siria). Dacă e să ne referim doar la organizaţia teroristă SIIL - Statul Islamic din Irak şi Levant, trebuie precizat că aceasta s-a format în aprilie 2013, atunci când liderul Abu Bakr al-Bagdadi, pretinsul calif (califatul fiind desfinţat în anul 1922) a anunţat pentru prima oară că Statul Islamic în Irak-ISI şi Frontul al-Nusra (grupare jihadistă activă din Siria) ar dori să fuzioneze pentru a forma Statul Islamic în Irak şi Levant, prin această abreviere primind denumirea menţionată. Ca un amănunt ce vine în completarea celor menţionate, trebuie să arătăm că în islam, statistic vorbind, suniţii reprezintă 85% din totalul musulmanilor, iar dacă ne referim la una din ţările unde este situat epicentrul acestor conflicte, în Irak, suniţii sunt în inferioritate, reprezintând 25% din populaţia ţării. Spre deosebire de suniţi, şiiţii sunt o grupare sectantă mai radicală sub raport religios, după căderea dictatorului Sadam Hussein preluând puterea în Irak, ceea ce a făcut ca mulţi suniţi din această ţară distrusă economic şi dezmembrată administrativ să se înregimenteze în rândurile statului fundamentalist islamic, pe de o parte, iar pe de altă parte, cei mai mulţi dintre migranţi să ia calea bejeniei spre alte state musulmane, la început în Liban, Turcia şi Iordania, şi ulterior în Europa, ţinta lor invariabilă fiind Germania precum şi unele statele europene vestice şi nordice. Şi aceasta nu în mod întâmplător, ci datorită faptului că din 26 august a.c., acest stat şi-a suspendat prevederile Acordului Dublin II, devenind o sursă de atracţie pentru cei mai mulţi migranţi şi refugiaţi. Ceea ce trebuie cunoscut de opinia publică este faptul că un asemenea accord interstatal European, care a înlocuit Convenţia de la Dublin din 1990 (convenţie prin care statele membre erau obligate atunci când au persoane ilegal intrate pe teritoriul lor să le trimită în punctul pe unde au intrat în Uniunea Europeană) prin Regulamentul său, pus în circuit în anul 2003, stabilea criteriile privind ţările competente pentru a prelucra o cerere de azil, având ca obiectiv principal identificarea, în cel mai scurt timp posibil, a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil şi prevenirea folosirii abuzive a procedurilor de azil. Se subînţelege că, încălcarea acestui acord de către o ţară membră în UE (Germania), urmând după modelul acesteia şi alte ţări aparţinătoare Spaţiului Senghen (cele cunoscute prin Grupul de la Visegrad, înfinţat în anul 1991, din care fac parte Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria), produce o mare bulversare şi destabilizare sub raport socio-politic, slăbind unitatea şi coeziunea dintre statele membre ale acestui organism european. Aşadar, consecinţa firească imediată este fragilizarea şi vulnerabilizarea întregului spaţiu continental european şi a instituţiilor care gestionează fenomenul-statele acestuia, creând un risc social şi politic major în întreaga lume. După unii analişti, un asemenea risc devine cel mai mare după cel de-Al Doilea Război Mondial, astfel că prin longitudinea şi amplitudinea sa, acest fenomen scăpat de sub control poate conduce la reconfigurarea geografică şi politică a lumii, constituidu-se într-o reală provocare istorică cu consecinţe imprevizibile în plan geopolitic şi geostrategic, accelerând viteza de mişcare a istoriei peste limitele prevăzute chiar de unele legi sociale ale ce prevăd un asemenea ritm accelerat.
