POETA TÂRNĂVEANĂ GINA MOLDOVAN, O NOUĂ LANSARE DE CARTE „DESTIN SAU VIAȚA ADEVĂRATĂ"

Distribuie pe:

Marți, 24 noiembrie 2015, în sala mică a Casei de cultură „Mihai Eminescu" din Târnăveni începând cu orele 17, într-o ambianță foarte plăcută, în prezența unui numeros public, generos și iubitor de carte, așa cum în general se întâmplă la Târnăveni, a avut loc lansarea romanului de dragoste „DESTIN SAU VIAȚA ADEVĂRATĂ" (editura „NICO" 2015) a modestei și harnicei poete locale, Gina Moldovan, înconjurată de mulți prieteni, foști colegi, oameni iubitori de frumos și cultură.

La eveniment au participat și vorbit despre carte poeții și scriitorii mai mereu prezenți la evenimente de acest gen în municipiul de pe Târnava Mică: Nicolae Băciuț, Mircea Dorin Istrate, Dumitru D. Silitră, Petru Lechințan care a fost și moderatorul întregii acțiuni.

Precedentul acestei cărți, de data aceasta în proză, îl constituie cele trei volume de poezie „Orizontul iubirii", „Universul unei trăiri", „Pași spre iubire", toate având temei major iubirea, autoarea definindu-se pe sine, ungându-și sufletul cu toate păcatele, speranțele, goliciunea și deznădejdile sale, prin experiențe trăite nu fără urme și nu puține, într-un roman de suflet născut din sentimente, dureri și tristeți, împliniri, neîmpliniri și dezamăgiri, provocate de anumite stări sufletești, în atingere cu duritatea și vicisitudinile vieții, zbaterilor și luptei continue în lumea zăpăcită de ieri și de azi. Un roman duios, colorat și marcat de o sinceritate debordantă, imn închinat bucuriei de a trăi.

Narațiune, har, ficțiune, scriitura, alertă și concisă, cartea introduce o verigă lipsă în literatura creatorilor locali. Totul ca într-un film începe din momentul zămislirii și de aici suntem luați de mână de către Dumnezeu și de o scânteie de lumină ca o explozie foarte frumoasă, formându-se un suflet alb atât de minunat, că este imposibil să-i descrii în cuvinte frumusețea și splendoarea. O carte în care evenimentele își trăiesc o a doua viață, paradoxal față de complexitatea autoarei care pare a-și fi găsit bucuria creației. Carte curajoasă, îndrăzneață și foarte specială, îndrăzneață și curajoasă pentru vârstele a doua și a treia a vieții, normală și obișnuită pentru tineretul de azi, specială pentru urmașii urmașilor doamnei Gina Moldovan.

Puțini știu că autoarea acestei cărți, după o viață intensă, plină de farmec și culoare, măcinată de crize interioare își transpune existența într-un „GOBLEN" la care a lucrat și lucrează în continuare adăugând sau îndepărtând alte și alte elemente. Uneori, rar, dar sigur, nu din greșeală se înțeapă cu acul care împinge în miraculosul său tablou. Din arătătorul său maestru se prelinge atunci o picătură fierbinte de sânge!.. Ea ajunge ca un miracol în această ipostază, germinând simțul poetic și apoi scriitoarea, prin ceea ce ne oferă, „DESTIN SAU VIAȚA ADEVĂRATĂ" - propria existență.

Incontestabil, calitățile și minusurile acestei cărți au fost scoase fără menajamente la iveală de către poeții și scriitorii Nicolae Băciuț și Mircea Dorin Istrate, fiind spuse multor întâmplări pe nume, oricât de incomod e adevărul din care autoarea trebuie să țină seama.   

Domnul Nicolae Băciuț subliniază: „Autoarea vorbește despre condiția femeii de la primele ei momente de descoperire a dragostei, trecând prin toate încercările, cu pasiuni, bucurii, împliniri, deznădejdi, patimi, umilințe... Tema acestei cărți este iubirea, într-un final autoarea chiar mărturisind că a căutat iubirea toată viața. Căutarea acestei iubiri nu oferă o rețetă, dar poate sugera atitudini, din ea se pot trage învățăminte." Mircea Dorin Istrate evidențiază pregnant și convingător faptul că în viață nu sexul trebuie să fie opțiunea principală, la aceasta în primul rând trebuie alăturat spiritualitatea, muncă și dăruirea în folosul semenilor noștri și societății în care trăim, protejarea tinerilor de tot ce este incomod și rău.

„Oricum cartea are cursivitate, ritm, suspans, toate ingredientele unei lecturi adevărate." (Nicolae Băciuț) 

Lasă un comentariu