Chiar dacă nu e trecută în nomenclatorul CAEN meseria de căutător în gunoaie există. Ea nu se predă la cursurile organizate de A.J.O.F.M. pentru şomeri, ci se desprinde din nevoia de supravieţuire a celor mai săraci dintre săracii României, „Grădina Maicii Domnului", sintagma folosită de Papa Ioan Paul al II-lea la o vizită cu ani în urmă în ţara noastră.
În ultimii ani ai „capitalismului nostru de cumetrie", în oraşele mai mari, sau mai mici, tot mai mulţi cetăţeni pot fi văzuţi căutând prin tomberoane şi containere răscolind gunoiul din dorinţa de a găsi de mâncare, haine sau chiar lucruri de valoare. Unii dintre ei trăiesc adevărate drame, neavând niciun venit, singura sursă de mâncare şi îmbrăcăminte găsind-o printre resturile aruncate de cetăţeni. Alţii recunosc că strâng doar cartoane sau PET-uri pe care le valorifică pentru câţiva bănuţi. Aceşti oameni se înmulţesc pe zi ce trece. Fie iarnă, fie vară, cald sau ger, oamenii aceştia sunt la datorie. La ei totul este foc continuu, cu gândul la pâinea cea de toate zilele. Pe timpul zilei aceste persoane „pregătesc terenul", inspectează ghenele, în ciuda mirosului fetid emanat de acestea, un adevărat focar de infecţie. Este adevărat că multora dintre aceste persoane, nu le place nici să îngrijească animale, nici să sape pământul, nici să se spele pe ei înşişi. Locuiesc în bidon ville, carton ville, chirpici ville, condiţii insalubre de viaţă, rate ridicate ale infracţionalităţii şi şomajului, educaţie deficitară. Ceea ce am văzut la una dintre emisiunile unei televiziuni din România la periferiile Clujului „Pata Rat" este îngrozitor, de neimaginat, de domeniul SF.
Nu e bine! Din toate colţurile lumii, presa ne dezvăluie informaţii care nu fac cinste naţiunii române în care atât de mulţi cetăţeni mănâncă din gunoaie. Astfel, uşor, uşor, se făureşte brandul de ţară a României! Deşi în România anilor `80 nivelul de trai al românilor atinsese cele mai de jos cote ale sărăciei şi umilinţei umane, propaganda comunistă ţinea cu tot dinadinsul să arate oamenilor cât de rău a ajuns lumea capitalistă. O lume capitalistă plină de săraci, suprasaturată de şomaj şi oameni fără adăpost, sărăcia, se spunea pe atunci (...), a devenit o problemă gravă a societăţii capitaliste.
Cine îşi închipuia că după revoluţia din '89 vom scăpa de sărăcie, strategii toxice capabile să conserve puterea, s-a înşelat amarnic. Crescuţi în mantaua bolşevică, diriguitorii postdecembrişti n-au fost în stare să înveţe altceva din trecut, iar pofta nemăsurată de putere le-a întunecat minţile, călcând în picioare speranţele naţiunii. Deoarece ştiinţa şi arta bunei guvernări nu stârniseră pasiuni, s-au dedat fără scrupule la îmbogăţiri: vile, yachturi, maşini scumpe, opulenţă şi lux, măsuri coercitive, ipocrizie, festivism şi triumfalism. Poate de aceea, din lipsă de imaginaţie, pentru desluşirea adevărului, presa a început să arunce priviri tot mai insistente către vremurile dinainte de 1989. Demersul în sine poate fi util pentru că, nu-i aşa, „cine uită, nu merită"! Generaţiile ajunse acum la maturitate, şi cu atât mai mult adolescenţii, nu ştiu mare lucru despre ceea ce se întâmpla înainte de 1989. Cu atât mai mare este responsabilitatea celor care vorbesc despre trecutul recent al României, pe care nu-l cunosc numai din vorbe.
