Un lucru este bine ştiut. Românii, săraci cum au fost ei, au pus dintotdeauna preţ pe şcoală. Din păcate, aflaţi ba sub o stăpânire, ba sub alta, nici în această privinţă nu s-au bucurat de privilegiile acestora. Dacă nu s-a putut la noi în ţară, şi-au trimis odraslele în străinătate, iar la reîntoarcere acestea au devenit motorul dezvoltării şi civilizării noastre. Dar mai presus de toate, ei au contribuit la trezirea conştiinţei de neam, care a permis reîntregirea ţării, prin cele două istorice uniri: de la 1859 şi 1918. Şcoală bună s-a făcut în România şi pe vremea regimului comunist. Dacă acesta este de condamnat în multe privinţe, în domeniul învăţământului trebuie elogiat, iar mulţi dintre noi, cei de azi, suntem dovada vie a acelei realităţi.
Acum, din păcate, nu se mai face şcoală ca înainte. Cu acest neplăcut aspect suntem cu toţii de acord, şi acest lucru se datorează în primul rând faptului că statul şi-a cam luat mâna de pe acest sector educaţional, lăsându-l în voia sorţii, punând în schimb mare preţ pe vânzoleala politică.
Urmare este faptul că învăţământul, forţa motrice a societăţii, cel menit să lumineze calea unei naţiuni, a devenit o cenuşăreasă. Odată cu scăderea interesului faţă de el a scăzut şi calitatea acestuia. Cu profesori cărora, la vremea lor, li s-a inoculat o doză diluată de cunoştinţe, de dăruire pentru şcoală, nu se pot croi elite, iar dacă fenomenul acesta se perpetuează de la generaţie la generaţie înseamnă că avem o problemă cu educarea educatorilor. Mai pe şleau, de la învăţători şi profesori mediocri, care desfăşoară activităţi didactice, pentru că alte posibilităţi nu li s-au oferit, sau cumulativ, printre alte preocupări, nu putem pretinde genii.
Dar să nu generalizăm. Întotdeauna au fost profesori buni şi mai puţini buni, cu deosebirea că, în zilele de azi, numărul celor decişi să se dedice şcolii este mult mai mic, în raport cu al celorlalţi. De fapt, aici este marea problemă, iar datoria politicului, deprins doar cu primitivul obicei de a-i sta capul numai la propriul scaun şi propriul buzunar, este să privească la dezastrul lăsat în urma neghioabelor decizii. Adică, învăţământul trebuie să devină o prioritate absolută a guvernului şi a societăţii, pentru că numai prin el putem renaşte ca naţiune participativă, demnă şi respectată. De altfel, absolut toate naţiunile care, pe parcursul a câtorva decenii (cazul Finlandei este foarte elocvent) şi-au depăşit miraculos vechea condiţie, au reuşit acest lucru prin învăţământ, făcând din acesta o prioritate strategică.
Şi la noi, în România, există zbateri în acest sens. Fenomenul acesta se resimte la nivelul marilor magiştri, făuritori de şcoală, care acceptă cu greu să se împace cu acest aspect al degradării constante a învăţământului, prin indolenţa clasei politice.
Un asemenea gest mi-a fost dat să văd sâmbătă, 17 aprilie 2016, la Bacău, cu prilejul deschiderii oficiale a concursului Olimpiadei Naţionale de Chimie şi aniversării a 50 de ani de la debutul în România a acestei competiţii a creierelor şlefuite, care a dat ţării şi umanităţii minţi strălucite de cercetători, doctori, ingineri, profesori etc., ca o contribuţie remarcabilă a şcolii româneşti la progresul naţional şi universal.
Manifestarea a avut loc în sala Teatrului de Vară „Radu Beligan", şi el fiu al oraşului, în prezenţa celor 370 de olimpici veniţi din toată ţara, a profesorilor însoţitori, a membrilor actualei Comisii centrale, cât şi a celor mai reprezentativi foşti membri ai comisiilor centrale, aflaţi în viaţă, care pe parcursul acestor cinci decenii au contribuit decisiv, cu priceperea, dăruirea şi strădania lor la crearea acestui eşalon de personalităţi de care vorbeam şi prin a căror competenţă au dus peste hotare renumele şcolii româneşti de chimie. Printre aceşti „ monştri sacri" ai şcolii româneşti de chimie prezenţi, care au făcut ca medaliile de aur câştigate de România la olimpiadele internaţionale să strălucească pe pieptul a zeci şi zeci de elevi români, amintim pe prof. univ. dr. Luminiţa Vlădescu, de la Universitatea Bucureşti, ani de-a rândul preşedinte al Comisiei Naţionale şi pregătitoare a lotului pentru internaţionale, prof. univ. dr. Sorin Roşca, de la Universitatea Politehnica Bucureşti (târnăvenean), de asemenea, fost preşedinte, prof. Doina Bâclea inspector general în minister, preşedinte executiv. A urmat apoi eşalonul „furnizorilor" de elevi modelaţi cu trudă şi migală , dornici şi ei de performanţe; profesori care şi-au câştigat dreptul în onorabila comisie, prin rezultatele lor la clase, alimentând an de an, ca într-un şuvoi, creuzetul câştigătorilor de premii şi medalii la nivel naţional, dar şi internaţional. Amintim aici pe eminentele profesoare: Paraschiva Arsene (Colegiul Naţional „Gh. Lazăr", Bucureşti), Natalia Baltă (Colegiul Naţional „Emil Racoviţa" Iaşi), Zena Popa - Braşov, Maria Arnăutu-Vâlcea, Mariana Rosenschein - Bacău (o gazdă excelentă), Mariana Vâtcă- Baia Mare, Cezar Dumbravă - Buzău, Florin Ilieş - Deva, Aniţa Luncan - Oradea, Gabriela Lupuţiu - Satu-Mare, Costel Gheorghe - Curtea de Argeş, Aurelia Ursu - Vaslui, Alexandru Milică - Constanţa, Maria Buzatu - Tulcea, Constanţa Niculescu - Turnu-Măgurele şi, nu în ultimul rând, Rodica Cismaş - Târgu-Mureş.
Târgumureşeanca noastră, Rodica Cismaş, a cărei activitate o cunoaştem mai îndeaproape, a avut privilegiul de a face parte timp de 20 de ani din această comisie centrală, iar argumentul forte a fost, pe lângă alte activităţi şcolare, trimiterea din pepiniera proprie (Liceul nr. 5, de chimie şi „Papiu Ilarian"), la concursul naţional de chimie, în decursul carierei sale, a 115 elevi, din cei 240 premiaţi la olimpiadele judeţene, dintre care 50 de elevi s-au întors acasă cu premii şi menţiuni. Performanţa cea mai mare a fost Medalia de Bronz, la Olimpiada Internaţională din 1981, prin elevul Mircea Florea.
Din păcate, n-au participat toţi „corifeii" învăţământului chimic românesc (unii nu mai sunt, alţii din motive de sănătate), dar numărul celor prezenţi, alături de faptele lor vii, s-au constituit într-un suficient „material didactic" pentru actualul preşedinte al Comisiei Naţionale Olimpice, tânărul membru plin al Academiei Române , prof. univ. dr. Marius Andruh, el însuşi produs al Şcolii Româneşti de Chimie, care a urcat treptele succesului în profesie şi în viaţă, datorită acestor olimpiade, care i-au deschis drumul spre performanţe. Făcând o legătură nemijlocită între magiştri şi „produsele" lor, tânărul savant român, a dovedit, cu prilejul unei ilustraţii de excepţie, ce roade poate da buna conlucrare între profesor şi elev, de-a lungul procesului de învăţământ. Cei rămaşi în ţară ocupă poziţii cheie, în domeniile lor, implicaţi în activităţi didactice, dar şi de cercetare, iar mulţi dintre cei care au ales calea străinătăţii lucrează în laboratoare celebre de cercetare, aceştia fiind „furnicuţele", care asigură Premiul Nobel multor celebrităţi străine.
Mesajul desprins şi adresat tinerilor participanţi la concurs este că prin studiu, muncă şi perseverenţă se poate răzbi atât în ţară, cât şi în străinătate, dar prioritatea nr. 1 trebuie să fie ridicarea propriei tale ţări. Iar dacă, pe vremuri, toţi care plecau la studii se şi întorceau, punând umărul la progresul propriei naţiuni, lucrul acesta trebuie avut în vedere şi astăzi. Şi încă un lucru important care a fost subliniat. Nu numai câştigătorii de premii sunt favorizaţi de soartă, ci toţi cei care se dăruiesc cu pasiune unui ţel, studiului şi muncii perseverente. Adică toţi ce 370 de concurenţi prezenţi în competiţie.
Festivitatea de deschidere a celei de a 50-a Olimpiade de chimie n-a fost un discurs continuu. Gazdele băcăoane au răsfăţat asistenţa, pe parcursul a peste trei ore, cu multe momente cultural-artistice, făcând din acest început al Olimpiadei, şi jubileu în acelaşi timp, un adevărat eveniment-spectacol, care a încântat pe toţi participanţii. Oficialităţile s-au întrecut, de asemenea pe ele însele. Moldovenii, săraci, cum îi considerăm noi, au un suflet mare şi ţin enorm la şcoală. De aceea ei au pus mână de la mână, de sus până jos: Consiliul judeţean, Primăria, Inspectoratul şcolar, profesorii de specialitate, oameni de afaceri, pentru ca oaspeţii, inclusiv actuala comisie şi elevii concurenţi să se simtă bine. Nu întâmplător marele Kogălniceanu spunea: „şi la Moldova nasc oameni". Consultând pliantul elaborat cu acest prilej, constatăm că Bacăul a dat ţării şi omenirii peste 35 de personalităţi de talie internaţională, în cele mai diverse domenii: de la literatură, ştiinţă, la sport. Amintim aici poeţii Vasile Alexandri, George Bacovia, celebrul dramaturg francez de origine română Eugen Ionescu, criticul literar Alexandru Piru, istoricul Vasile Pârvan, actorii Radu Beligan, Olga Tudorache, Ernest Maftei, marele compozitor George Enescu, dirijorul Sile Dinicu, academicianul Solomon Marcus, celebrele gimnaste Nadia Comăneci şi Monica Roşu, atletele Doina şi Mihaela Melinte, şi lista ar putea continua.
Prezenţa la eveniment a actualului ministru al Educaţiei Naţionale şi Cercetării, prof. univ. dr. Adrian Curaj, împreună cu prof. Daniela Bogdan, inspector şcolar general de specialitate în minister, organizatoarea Olimpiadei, a dat un plus de consistenţă evenimentului. Sperăm că asemenea momente vor sensibiliza pe mai - marii învăţământului, dar şi ai ţării, că fără investiţii serioase în educaţie, şi fără un învăţământ de calitate, România nu-şi poate depăşi sub nici un motiv actuala condiţie, de ţară a Europei de mâna doua.
