- După unii, ziua de 13 este socotită zi „cu ghinion". Ce spui, prietene Nelu Șopterean, despre această zi, care are pentru tine o cu totul altă semnificație, fiind ziua ta de naștere? Cum poți descrie acest timp de 61 de ani trecuți pe răbojul vremurilor?
- Nimic mai fals, ziua de 13 mi-a adus, de-a lungul vieții, numai noroc. Ce să spun, cuvintele îmi sunt sărace să mulțumesc părinților care m-au crescut, dându-mi din prea-plinul bunătății lor, iubirea de neam, de obârșii, sădindu-mi de mic acel sentiment de bună-cuviință, să-mi respect vorba dată, să-mi iubesc locurile natale, prietenii, cât și pe aceia care nu întotdeauna mi-au vrut binele. Dar cel mai mult am fost înzestrat, încă de mic, cu darul cântatului, dar pe care îl port în suflet ca pe cel mai de preț giuvaer, dăruind celor ce mă ascultă din prea-plinul inimii mele dragostea pentru cântec, pentru tot ce românul are mai de preț, anume portul popular, tradițiile, obiceiurile, buna-cuviință, cântecul popular, totul începând de la „cei șapte ani de-acasă", zestre de mare preț care o port în desaga sufletului întotdeauna, precum seara neuitata rugăciune de căpătâi „Tatăl nostru". Aceste daruri ni le-au lăsat moșii, le-am preluat ca apoi să le transmitem generațiilor viitoare, menirea acelor iubitori de cântec. Dumnezeu ne-a înzestrat cu harul de a cânta și juca, inclusiv cu dragostea de a purta portul popular românesc.
- Frumoasă zestre „la purtător", cum ar zice cineva mai șugubăț, care face cinste oricărui muritor, să nu-și uite neamul și obârșia, iar buna-cuviință ar trebui să fie una din regulile de căpătâi ale oricărui român. Bisericile, cimitirele, casele, sunt năpădite de verdeața uitării. Uimit să te văd în aceste locuri binecuvântate, unde tu, prin cântecul tău, aduci alinare și un pios omagiu celor ce-și iubesc vatra strămoșească. Știindu-te un mare iubitor de folclor, de tradiție, porți cu cinste, chiar cu evlavie, straiele strămoșești al portului popular românesc, aș dori să descrii acel sentiment ce te încearcă la vederea atâtor români care-ți ascultă și apreciază cântecele.
- Într-adevăr, folclorul, tradiția au însemnătatea lor în viața unui doinitor de cânt popular. Eu iubesc oamenii, cu toate că mulți m-au dezamăgit. În afară de dragostea pentru cântec, pentru oameni, iubesc natura, cu toată plinătatea frumuseții ei, mă inspiră, îmi este aproape de suflet, când mă duc la Sânmartinu de Câmpie, la mine acasă, la prea buna mea mamă, la casa care mi-am ridicat-o, mai bogat ca mine sufletește nu este nimeni. Și cred că acest sentiment îl trăiesc mulți ca mine, de aceea le spun tuturor: nu știm să ne bucurăm și să mulțumim lui Dumnezeu pentru fiecare zi dăruită vieții, un sentiment firesc care trebuie trăit cu toată intensitatea, bucurându-ne de acest dar cu toată simțirea noastră. Dimineața devreme umblu prin iarbă desculț, îmi pace să simt seva pământului prin rouă, îmi place să ascult glasurile păsărilor, îmi place să ascult vocile vecinilor care se pregătesc să iasă la muncă, îmi plac oamenii, locurile copilăriei și apoi, încărcat cu aceste unice daruri, iau drumul țării, invitat să cânt te miri unde, ducând cu mine dorul de tot ceea ce este românesc.
- Cum ți se pare lumea de astăzi, simțind trecerea timpului parcă prea repede?
- Eu cred că lumea din jurul nostru este mai rea decât oricând. Dacă ne raportăm la nu știu câți zeci de ani, acei moși și strămoși ai noștri și-au întemeiat familii, și-au lucrat pământul, sfințindu-l cu sudoarea frunții lor, iar când a fost nevoie și l-au apărat prin jertfa sângelui propriu, pe când acum, „moștenitorii" nu știu cât de repede să-l înstrăineze, vânzându-l, neștiind că prin acest lucru își risipesc rădăcinile neamului. Mă doare sufletul când văd satele pustiite, acele biserici părăsite, unde au fost botezați, mai apoi, după ani, duși la cununii, acele meleaguri uitate unde au fost înmormântați tații, moșii și strămoșii lor, iar când vezi dezrădăcinarea ce se întinde precum bolile pustiitoare, nu îți rămâne decât cântecul alinare și uneori speranța că, poate, cei din fruntea țării vor fi mai omenoși, gândindu-se la „talpa țării". Dacă pier țăranii, ne pierdem identitatea! Vorba părintelui profesor Moldovan, trecut și el în împărăția cerurilor: „Ni se duce neamul de-a râpă".
***
Aș mai fi stat de vorbă cu Nelu Șopterean, acest fain român atât la suflet, cât și la port, dar trebuia să-și facă meseria de cântăreț, lăsând loc pe altădată pentru un interviu mai amplu. Nu mi-a rămas decât să-i ascult cântecele, bucurându-mă de o zi încărcată de frumos, alături de ceilalți privitori.
Iar pentru că azi, 13 iulie, este ziua lui de naștere, îi dorim sănătate, bucurii pe măsura sufletului său, glasul, cântecul popular românesc să le poarte pe cărările dorului, astâmpărând inimile atâtor români, fie în țară, fie plecați te miri pe ce meridiane ale lumii cu gândul la a lor țară, tot mai furată.
La mulți ani, Nelu Șopterean, să te bucuri de viață alături de cei care-ți sunt aproape de inimă!
