Modelul actual de educație ne-a fost lăsat moștenire de către anticii greci. În această societate, mama sau doica avea un rol-cheie în îngrijirea și formarea copilului, în primii șapte ani de viață. Scrisul, cititul și socotitul se învăța la școala grămăticului, urmată de școala chitaristului etc. După ce împlineau doisprezece ani, adolescenții începeau pregătirea fizică, participând la pentatlon și la cursuri de înot, călărie, mânuirea arcului cu săgeți și conducerea carelor de luptă. După 15 ani, odată cu intrarea la gimnaziu (echivalentul liceului de astăzi), copiii se familiarizau cu arta conversației, tehnicile de argumentare, filozofia și politica.
Educația superioară avea să înflorească la Atena, acolo unde Platon, discipol al lui Socrate, a fondat Academia, în anul 387 î.Hr. Filozoful a predat aici vreme de treizeci de ani, fără să aibă nicio pretenție materială. Academia din Atena a fost prima instituție de învățământ superior din lumea occidentală și cel mai important centru de cultură al Greciei Antice, funcționând neobosită vreme de nouă secole, până când împăratul Iustinian a dat ordin să fie închisă, în anul 529 d.Hr.
Aristotel, elevul lui Platon, avea să fondeze și el, în anul 335 î.Hr., un gimnaziu denumit Lyceum (din grecescul Lykeion). Numele vine de la vechiul templu a lui Apollo, Lykeios, situat în afara zidurilor Atenei și pe locul căruia s-a ridicat această instituție de învățământ. Gimnaziul se mândrea cu biblioteca sa mare și bine organizată, dar și cu un vast program de studii filosofice și științifice. Aristotel a fost mentorul acestei școli timp de treisprezece ani, gimnaziul ajungând să numere aproximativ două mii de elevi. Filozoful obișnuia să-și țină lecțiile în grădină, plimbându-se alături de discipoli, cărora le adresa tot felul de întrebări pentru a le stimula gândirea.
După retragerea lui Aristotel, Lyceum-ul său (de aici denumirea actuală de liceu), a continuat sub conducerea lui Teofrast și a lui Eudem din Rodos, comentator al lui Aristotel și autor a trei istorii: a geometriei, a aritmeticii și a astronomiei. Printre profesorii de renume ai acestei școli s-au mai numărat Strato din Lampsacus și Alexandru din Aphrodisias. Generalul roman Lucius Cornelius Sulla a transformat-o în ruine însă, în anul 86 î.Hr. Istoricii nu au putut afla când anume a fost reconstruită școala și cât timp a mai funcționat, însă se poate spune cu certitudine că aici a fost formată viitoarea elită intelectuală a Atenei. Abia acum șaptesprezece ani, în urma săpăturilor arheologice pentru Muzeul de Artă Modernă din Atena, ruinele Lyceum-ului au fost readuse la lumină.
Modelul dascălului din vremea lui Aristotel și Platon ne este bine cunoscut: profesorul era cel care-l „moșea" pe tânărul învățăcel în a obține și a descoperi singur informațiile și învățătura. Parcă îl avem în fața ochilor pe Aristotel, plimbându-se prin grădina Lyceum-ului însoțit de elevii săi, discutând despre demos și democrație, piața publică ori de virtutea regală. Aici, în această maieutică a antichității se află obârșia învățării prin descoperire de astăzi, a problematizării, până la urmă, a tuturor metodelor și tehnicilor Didacticii moderne.
