Legea lui Dragnea ne va scăpa de 102 taxe nefiscale, chiar dacă este considerată populistă de președinte!?

Distribuie pe:

Parlamentarii au votat legea propusă de Liviu Dragnea (mai exact de PSD, acceptată la vot și de PNL) pentru eliminarea celor 102 taxe nefiscale pe care le plătim ca să le aducem venituri la limita legii unor instituții de stat. Toate aceste taxe sunt emanația birocrației pentru a dovedi că existăm, pentru a pierde timpul cu drumuri și cozi la ghișeele unor instituții ale statului care ne percep bani pentru a dovedi altor instituții ale statului cu hârtii (adeverințe) că am plătit impozitele, că nu avem datorii, că avem drept de semnătură la firmă, că am cerut eliberarea permisului de pescuit sportiv, că am pierdut sau am modificat actele, că am înființat o firmă, taxa pentru cazierul fiscal și judiciar, taxe suplimentare pentru eliberarea pașaportului, taxa de timbru de mediu pentru autoturisme etc. etc.

Culmea inepției impuse de birocrație e solicitarea la AJOFM a adeverinței cu salariul pe ultimele 12 luni lucrate pentru cei trimiși în șomaj, scrisă de mână, nu la calculator, chiar dacă este semnată și ștampilată de conducerea unități. Să nu mai vorbim de taxele radio și TV care le plătim pe facturile de energie electrică, sume din care circa 20% rămân pentru Electrica drept comision, în timp ce Radioul și TVR sunt subvenționate în proporție de 60-70% de la buget, conform spuselor deputatului Vasile Gliga, președintele PSD Mureș.

Întrebarea este de ce românii trebuie să plătească de trei ori pentru Radio-TVR? Odată pe facturile electrice, a doua oară prin abonamentul la societățile de cablu care transmit și programele TVR, iar a treia oară prin subvențiile acordate de la buget care sunt luate tot din banii cetățenilor, achitați la stat ca taxe și impozite.

Deci e justificată măsura de anulare a taxelor Radio și TVR, ca de altfel și a celorlalte 100 de taxe prevăzute în legea votată de Parlament pentru a ușura povara birurilor nefiscale luate de stat, cu japca, de la cetățeni, scutindu-i de zile întregi pierdute pe la ghișeele unor instituții care să le elibereze adeverințe la adeverințe că există, că solicită rezolvarea unei probleme legale, că datele personale din evidența primăriei sau a fiscului sunt valabile, date care instituțiile respective le au în calculator și pot fi văzute printr-o simplă apăsare de buton.

Interesant e faptul că primul-ministrul Dacian Cioloș tocmai aceste lucruri birocratice a hotărât să le elimine prin restructurarea administrației publice pentru a nu mai pune pe drumuri cetățeanul scutindu-l de pierderea timpului și banilor, de stresul provocat de birocrația generalizată în toate instituțiile statului român.

Întrebarea pe care și-o pune cetățeanul e de ce este deranjat președintele Johannis de legea eliminării celor 102 taxe nefiscale când susține că aceasta este „populistă"? Pentru că Liviu Dragnea a propus-o Parlamentului tocmai acum, în pragul campaniei electorale? Primul-ministru Dacian Cioloș spune că o susține însă nu este de acord cu forma ei dată de Parlament, deoarece a eliminat amendamentele introduse de Guvern în proiect, fapt pentru care a contestat-o la Curtea Constituțională în vederea modificării.

Ministrul Finanțelor, Anca Dragu este deranjată de faptul că din proiectul adoptat de Parlament lipsește sursa de finanțare care ar avea un impact global de 1,6 miliarde de lei, sumă care nu se știe de unde va fi înlocuită. Instituțiile care nu vor mai încasa anumite sume pentru că eliberează o hârtie sau verifică ce scrie în ea, operații strict birocratice prin care se păstrează niște posturi în schemă pentru ca protejații unor politicieni (nu contează partidul) să „taie frunze la câini", zicală populară ce se potrivește ca o mănușă în gândirea susținătorilor „cooperativei munca în zadar", în loc să ia măsuri de reducere a cheltuielilor inutile prin restructurarea activității administrației, proiect susținut de primul-ministru Dacian Cioloș și de principalele partide parlamentare PSD și PNL care au votat și legea eliminării celor 102 taxe nefiscale.

În concluzie, pentru români nu are importanță cine sau ce partid a propus legea eliminării celor 102 taxe nefiscale (chiar și în preajma alegerilor parlamentare) ci să scape de umilința funcționarilor de la ghișee și de timpul pierdut și să nu mai plătească bani pentru hârtii birocratice care nu le folosesc la nimic, decât la îmbolnăvirea de stres. Sperăm că președintele va da curs și va promulga Legea eliminării celor 102 taxe care numai pentru anumiți politicieni este populistă (care cu siguranță vor pierde multe voturi), iar inițiatorii vor avea de câștigat, s-ar putea chiar și alegerile.

Lasă un comentariu