Chiar așa! De ce asistații social nu participă la curățarea zăpezii?

Distribuie pe:

O „știre șoc, nemaiauzită, nemaivăzută și nemaicitită" a bulversat, în aceste zile, mass-media românească: „Primarul Sabarel Roșu, edilul din comuna Icușești, județul Neamț, a decis că persoanele asistate social care nu deszăpezesc minimum trei gospodării ale bătrânilor nu vor mai primi bani.

Totodată, primarul vrea ca aceștia să le ducă bătrânilor lemne de foc, apă și medicamente de la farmacie.

Cei care beneficiază de ajutor social sunt obligați să vină cu nume și prenume unde au efectuat orele. Cine nu face așa va fi suspendat de la plată!".

Iată cum firescul a ajuns senzațional, deși chiar legea de acordare a ajutorului social prevede efectuarea de ore de muncă în folosul comunității!

La alt nivel, după ce primarul Capitalei, Gabriela Firea, s-a lăudat că a adus pușcăriași, jandarmi, sportivi și militari pentru deszăpezirea trotuarelor și a străzilor secundare, fostul președinte, Traian Băsescu, se întreabă: „Dar, oare, de ce nu apelează doamna Firea la miile de asistați social pe care primăriile de sector îi miluiesc lunar cu alimente și sume de la bugetul statului? Sau aceștia sunt votanții cu sânge albastru ai PSD care nu trebuie deranjați?

Oricum, deszăpezirea trotuarelor și a străzilor secundare doar dând din gură nu se poate. Trebuie dat și din lopată".

Chiar așa! De ce asistații social nu participă „și din lopată" la curățarea zăpezii?

 

Lasă un comentariu