SEARĂ ROMÂNEASCĂ, ÎN SERBIA

Distribuie pe:

Zilele trecute, în Serbia, la Kladova, pentru al zecelea an consecutiv, frații români de dincolo și de dincoace de Dunăre s-au întâlnit într-o seară românească, devenită deja o tradiție. Ingredientele unei seri de succes au fost simple: cântece, jocuri, voie bună și costume tradiționale. O atmosferă specific românească.

A fost o seară și petrecere doar cum românii știu s-o facă. Peste 400 de români s-au reunit la această manifestare tradițională. Petrecerea i-a adus laolaltă pe cei care simt, vorbesc și trăiesc românește. Manifestarea are deja zece ani de tradiție și a crescut de la an la an, spunea unul dintre organizatori, Alexander Gaidanovici. „2007 a fost prima seară unde au fost atunci ca acum. Această tradiție s-a dezvoltat. Peste 400 de oameni sunt în această sală și petrec românește. Este vorba despre jocuri comune pentru anul acesta și pentru anul care vine".

„Bine ați venit la seara românească!" a fost urarea cu care organizatorii i-au întâmpinat pe cei care au luat parte la această manifestare. 

Lasă un comentariu