Atenţie, români! Duşmanii Centenarului Marii Uniri nu dorm! TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR"! (II) Seminţia geto-dacă a românilor

Distribuie pe:

„Geţii (dacii - n.a.) sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci". (Herodot, părintele Istoriei)

Că vor sau nu să accepte detractorii noştri, obsedaţi în mod extremist să privească la geneza noastră etnică numai dacă iau în calcul rolul determinant al Romei sau al Budapestei, adevărul istoric este că noi, românii, proveniţi din rândul geto-dacilor, de seminţie suntem legaţi „ombilical" de primul mare popor-indo-european care a intrat în Europa în 3500 î. Hr. Facem, aşadar, parte integrantă din prima geneză etnică (preistorică) de pe teritoriul Europei şi, din postura aceasta (traco-dacică) de a avea rădăcini istorice adânci în cea mai veche, mai numeroasă (180-200 triburi) şi mai înaltă cultură (anterioară civilizaţiei sumeriene), suntem îndreptăţiţi să fim indignaţi la pretenţia unor falşi istorici de a ne fura identitatea, reducându-ne la a fi expresia „enigmatică" a „civilizaţiei" unor jefuitori, romanii şi maghiarii, cu toate că, iată, logica elementară a cronologiei ne arată clar că strămoşii noştri, traco-geţi, au fost pe acest pământ românesc cu vreo 2000 de ani înainte ca romanii să apară pe harta Europei în antichitate (noi având deci, o scriere şi o limbă cu mult înainte de civilizaţia greco-romană) şi cu 5600 de ani înainte ca ungurii să fi pătruns în secolul IX după Hristos în Europa.

Subliniind însă, încă o dată, că strămoşii noştri geto-daci au fost cei mai însemnaţi dintre toate neamurile tracice, conform izvoarelor istorice din epocile străveche şi veche, nu ne rămâne decât să deplângem îngusta viziune de ansamblu a acelora care - neputând să înţeleagă „norul" de mărturii lăsate posterităţii de 63 de autori antici (32 în greacă şi 31 în latină) care ne-au vorbit despre cei care alcătuiesc baza etnică a poporului nostru, adică geto-dacii, îşi „justifică" atitudinea antiromânească pe „teoria" că istoria noastră propriu-zisă ar începe o dată cu năvălitorii romani sau unguri, „uitând" astfel să reţină esenţialul, anume că noi, românii, suntem singurul popor european ce are o continuitate de 6700 de ani pe acelaşi teritoriu, cu limbă şi scriere la fel de vechi.

În consecinţă, ca să nu se mai vorbească „după ureche" despre originea noastră, ar fi mai mult decât necesar ca falsificatorii genezei românilor să facă bine să pună mâna pe carte şi să fie atenţi la ceea ce spuneau strămoşii noştri geto-daci (cu multe secole înainte de a călca picior de ungur în Europa), marile minţi luminate ale antichităţii:

- poetul grec Homer (sec.VIII î. Hr.), în Poemele homerice (geţii nu sunt cu nimic mai prejos decât grecii);

- istoricul grec Hecateu (550-476 î. Hr.), în „Înconjurul pământului" (existau două triburi de geţi în sudul Dobrogei);

- poetul grec Sofocle (496-406 î. Hr.), în „Triptolem" (invoca prezenţa dacilor);

- istoricul grec Tucidide (460-398 î. Hr.), în „Războiul peloponesiac" (geţii erau, în secolul V, sub stăpânirea regelui odrizilor);

- istoricul grec Herodot (484-425 î. Hr.), în „Istorii" (în 514 î. Hr., geţii dobrogeni nu au vrut să se închine, fiind înfrânţi, de uriaşa armată cu care regele persan Darius I a pornit împotriva sciţilor, care îi tulburau ţinuturile);

- generalul roman Pompeius (106-48 î. Hr.), în „Prolegomena" (că în Transilvania era rege Rubobostes);

- dictatorul roman Caesar (100-44 î. Hr.), în „De Bello Gallico" (scrie despre daci);

- istoricul roman Diodor (80-21 î. Hr.), în „Cartea 21 din Biblioteca istorică" (ştiri despre geţii lui Drohimete);

- poetul roman Horaţiu (65-8 î. Hr.), în „Ode" (sublinia pericolul dacilor faţă de Roma);

- istoricul şi geograful grec Strabon (63 î. Hr. - 26 d. Hr.), în „Geografia" (geţii şi dacii, care vorbesc „aceeaşi limbă" sunt aproape egali cu grecii);

- filosoful grec Dio Chrysostom (40-120 d. Hr.), în „Discursuri" (geţii sunt mai înţelepţi decât aproape toţi barbarii);

- astronomul şi geograful Ptolemeu (87-165 d. Hr.), în „Geografia" (descrie expediţia lui Alexandru Macedon împotriva geţilor în 335, dar şi faptul că regele get Dromihete l-a făcut prizonier pe fiul lui Lisimah în 300, luându-i în captivitate pe toţi atacatorii în 292 î. Hr.);

- împăratul roman Traian (53-117 d. Hr.), în „De Bello Dacico" („Dacii pe care i-am învins erau cei mai valoroşi războinici din lume");

- istoricul roman Cassius Dio (155-229 d. Hr.), în „Istoria romană" (războaiele daco-romane sub Domiţian şi Traian) etc.;

 

Lasă un comentariu