Un dolar și 87 de cenți, aceasta era întreaga ei avere. Cum să poată cumpăra cu acești bani un cadou de Crăciun pentru soțul ei? Se așează pe fotoliu și plânse. Apoi se ridică și-și șterse lacrimile. Aici, în fața oglinzii, îi veni o idee grozavă. Avea două lucruri de care era mândră: ceasul ei de aur și minunatul ei păr lung și ondulat. “Îmi voi vinde părul, își spuse ea: și atunci voi avea bani suficienți pentru a-i putea face soțului meu un dar”. Zis și făcut. Găsi un centru care colecționa și cumpăra păr. Pentru părul ei primi 20 de dolari. Cu acești bani îi cumpără soțului o brățară valoroasă de ceas. Acum, soțul ei putea să-și arate ceasul în public, deoarece până acum îl ascundea mereu din cauza brățării, așa de urâtă era: Se făcu seară și el veni acasă: Când își văzu soția cu părul scurt, deveni palid ca ceara. Ea îl mângâie: “Dar va crește din nou! Totuși, și așa arată frumos!” Dar ea interpretase pălirea lui în mod greșit: Nu devenise palid din cauza părului ei scurt, ci datorită cadoului de Crăciun pe care îl cumpărase și dorea să i-l ofere. Soția dorea să-și cumpere niște piepteni frumoși, la care ea visa ori de câte ori trecea prin fața vitrinilor vreunei frizerii. Se potriveau așa de bine cu părul ei lung și frumos, și acum părul este scurt. Ea îl mângâie încă o dată pe soțul ei: “Va crește imediat la loc!”
Și apoi îi povesti de ce este atât de scurt: “Mi-am vândut părul pentru a-ți putea face acest cadou de Crăciun”. Și-i înmână brățara de ceas aurită. El o luă, zâmbi și spuse: “Va trebui să păstrăm deoparte cadourile noastre pentru un anumit timp. Ele sunt prea frumoase pentru a le putea folosi acum!”
Apoi, îi povesti că și el își vânduse ceasul pentru a-i putea face un cadou: cadoul visat”.
