THEODORA BENEDEK A PRIMIT BINECUVÂNTAREA ÎNALTPREASFINȚITULUI PĂRINTE IRINEU, ARHIEPISCOPUL ALBA IULIEI

Distribuie pe:

Se spune că dreapta este simbolul binecuvântării dumnezeiești, pentru că mereu părinții și bunicii își binecuvântează copiii și nepoții cu mâna lor dreaptă. Mântuitorul Iisus Hristos a binecuvântat și Și-a pus mâinile pe bolnavi și El a poruncit ucenicilor să facă și ei asemenea, în numele Sfintei Treimi.

Învățăturile din bătrâni ne amintesc că atunci când preotul binecuvântează și pune mâinile pe capul creștinului, se obțin liniștea și pacea sufletească și trupească.

Iar binecuvântarea pe care preotul sau arhiereul o dau, cu semnul Crucii, este expresia bunei voințe, întru Hristos și pentru Hristos, pe care Dumnezeu o arată omului.

Cu aceste gânduri curate, am fost în orașul Marii Uniri, acolo unde am primit binecuvântarea Înaltpresfințitului Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei.

În aerul curat de septembrie al Cetății Alba Iulia, am mai aflat, încă o dată, că nimic nu face creștinul ortodox fără binecuvântare. Totul este cu binecuvântare și orice început se ia cu binecuvântare.

Dumnezeu să ne ajute!

Theodora Benedek

 

NU VĂ IROSIȚI VOTUL! OFICIAL: NUMAI Theodora Benedek POATE CÂȘTIGA ÎN FAȚA LUI Soós Zoltán

Toate sondajele arată că Theodora Benedek este singurul candidat care poate câștiga în fața lui Soós Zoltán! Alegerile se organizează ÎNTR-UN SINGUR TUR! Nu veți mai putea vota încă o dată și nu veți putea alege între doi candidați, așa cum a fost la alte alegeri locale. Primarul Târgu-Mureșului va fi ales în 27 septembrie!

Sondajul realizat de institutul național de sondare a opiniei publice, Novel Research, arată că bătălia finală pentru scaunul de primar al municipiului Târgu-Mureș, la alegerile locale din 27 septembrie, se dă între primii doi clasați: candidatul independent susținut de UDMR și partidele maghiare afiliate - Soós Zoltán, și candidatul Partidului Național Liberal - Theodora Benedek.

Conform sondajului, Theodora Benedek obține 30% din totalul numărului de respondenți de etnie română și este singurul candidat cu șanse reale de a-l învinge pe Soós Zoltán în această competiție electorală.

Theodora Benedek este urmată de Marius Pașcan, cu 22% și de Claudiu Maior, cu 17% din totalul respondenților de etnie română, cu opțiune clară de vot, procente care nu îi pot ajuta pe niciunul dintre cei doi să câștige Primăria Târgu-Mureș.

De asemenea, există un procent mare de nehotărâți, care au declarat în cadrul sondajului că vor participa la vot, dar nu și-au definit încă opțiunea.

Primarul municipiului Târgu-Mureș va fi ales în urma unui singur tur de scrutin și este clar că lupta se dă între primii doi clasați: Soós Zoltán și Theodora Benedek.

comandat de: PNL Mureș

cod AEP: 21200012

Lasă un comentariu