LANSARE DE CARTE

Distribuie pe:

Petru Lechințan, scriitor, membru fondator al L.S.R. filiala Mureș, în colaborare cu Primăria municipiului Târnăveni, vă invită miercuri, 1 septembrie 2021, ora 17.00, la lansarea cărții “MIREASMA CUNOAȘTERII, TÂRNĂVENIUL LA TEMELIA DEZVOLTĂRII INDUSTRIEI CHIMICE ROMÂNEȘTI «PUBLICISTICĂ». Locul desfășurării: Casa de Cultură “Mihai Eminescu” Târnăveni, sala oglinzilor.

Prin această carte, incursiune în Istoria Târnăveniului, începând cu societățile industriale ,,NITROGEN” și ,,MICA” (1916-1918) se pune la dispoziția cercetătorului istoric, sociolog, profesori, elevi și studenți un material divers privind Istoria Combinatului Chimic Târnăveni, nucleul dezvoltării Industriei Chimice românești, factor important în devenirea municipiului de astăzi.

Este prima carte document, uimitoare în actualul peisaj politic, economic, social și intelectual românesc, printr-o excelentă deschidere către înțelegerea logică și deplină a lumii în care trăim. Spre neuitarea celui mai mare Combinat chimic al țării, care a fost și... nu mai este! distrus de oameni, explozibil, buldozere și excavatoare, cel care a hrănit, timp de peste 90 de ani, peste 6.000 de familii din localitate, valea Târnavei Mici, satele și comunele învecinate.

PETRU LECHINȚAN Târnăveni

Lasă un comentariu