“Un copac s-a prăbușit din senin peste un loc de joacă din Parcul Cișmigiu”... “O tânără a ajuns la spital, cu răni grave, după ce un arbore a căzut peste ea, pe stradă”... “Bunica a tras în ultima clipă fetița de pe banca peste care s-a prăvălit un arbore verde, în Parcul Kiseleff”. Știrile despre copaci prăbușiți peste oameni pe vreme bună, dar și imaginile deprimante, cu șiruri de copaci decapitați și uscați prin “lucrări de regenerare”, vorbesc despre haosul ce domnește în managementul arborilor și al spațiilor verzi urbane din România, despre lipsa unei viziuni de ansamblu, a unui Registru Verde și despre faptul că primăriile au prostul obicei de a nu lucra cu specialiști. L-am rugat să vorbească despre aceste aspecte importante pentru viața unui oraș pe Ștefan Nica, specialist atestat la cel mai înalt nivel internațional în arboricultură.
“Arborii trebuie evaluați individual, nu la grămadă”
- Aveți calificare maximă în arboricultură. Care este misiunea asociației pe care o coordonați?
- Am fondat Asociația în 2009, împreună cu arboristul canadian Frank Banwell, în încercarea de a aduce România la standardele europene, față de care ne aflăm foarte departe. Înainte de asta, am lucrat în domeniul îngrijirii arborilor, timp de șapte ani, în Anglia, sperând că modelul poate fi aplicat și la noi, dar la întoarcere m-am lovit de percepția total greșită din România legată de arbori. Totul se făcea după ureche, oricine tăia cum voia, nu existau reglementări, atestate, calificări. Din păcate, lucrurile nu s-au schimbat prea mult de atunci. Firmele mari, de peisagistică, care preiau contracte, subcontractează firme mai mici, care nu au nici personal calificat, nici uneltele necesare. Eu sunt de profesie inginer silvic, iubitor de alpinism încă din facultate, iar în Anglia, am descoperit acest domeniu, al îngrijirii arborilor urbani, care îmbina cele două pasiuni ale mele. Acolo am lucrat la cel mai înalt nivel, la o firmă mare, cu contracte importante, desfășurate în parcuri regale și în parcuri din centrul Londrei. Am făcut o serie de cursuri practice, apoi am devenit interesat și de aspecte legate de partea teoretică, decizională, de înțelegere a felului în care funcționează arborele. Am obținut certificare ISA (International Society of Arboriculture), recunoscut peste tot în lume, care presupune cunoștințe de biologie și fiziologie, aspecte de mecanică, rezistența arborelui, multă chimie, căci arborele e ancorat în sol, de unde-și extrage nutrienții. Din câte știu, suntem doar trei români atestați ISA.
“Oamenii cu drujba n-au nicio calificare”
- Ne puteți da un exemplu concret, cum funcționează lucrurile în Anglia, față de România?
- Arborii sunt evaluați și tratați, fiecare în parte, în funcție de starea fiecăruia, spre deosebire de silvicultură, unde vorbim de pădure, ca organism întreg. O regulă de bază e că nu facem intervenții “la pachet”, aceleași la toți arborii de pe stradă. Altă regulă este aceea că intervenția asupra arborelui trebuie să fie minimă. În România, nu se face o evaluare individuală, când se intervine asupra unui arbore nu se știe ce e de făcut, așa că se taie mult mai mult decât e nevoie. Efectiv, copacii se măcelăresc. Asta-i diferența majoră între România și Anglia, Germania și multe alte țări: aici se taie fără discernământ și de multe ori se lasă la latitudinea persoanei cu drujba, care n-are nicio calificare. Sau avem multe cazuri în care nu se intervine deloc, chiar dacă ar fi nevoie. Sunt două aspecte opuse, dar la fel de greșite.
- Din câte știu, administrațiile publice lucrează cu ingineri horticoli, în cazurile bune...
- Silvicultura și horticultura te ajută foarte mult să începi să înveți despre arborii urbani, ca un fel de moment zero, din care pornești să urci. Însă ele în sine nu-s de ajuns. Avem această problemă în România, a lipsei specialiștilor, atât la nivel decizional, al celor din primării, care hotărăsc planurile, cât și la nivel operativ, unde lucrează oameni care vara taie iarba, gardul viu, și iarna - copacii. În Anglia, există tree officer, un om calificat, care se ocupă numai de arbori, de la A la Z. Echivalentul din primăria noastră e inspectorul de la spații verzi, care, în cele mai bune cazuri, este silvicultor sau horticultor, dar el primește prea multe sarcini: amenajări la locurile de joacă pentru copii, îngrijirea gazonului, a florilor etc. Nu ai cum să fii bun în toate domeniile. Nu se organizează cursuri, nici măcar nu există în nomenclator o meserie dedicată îngrijirii arborilor. Meseria de arborist nu există oficial în România. O altă problemă este lipsa unor standarde normative la nivel național, care să descrie în detaliu cum se fac intervențiile asupra unui arbore, când se intervine, cine are voie să o facă, la ce unghi, în funcție de specie: standarde de plantări, regulamente interne pentru arbori. Asociația noastră a demarat acțiuni în ambele direcții, lucrăm la traducerea în limba română a celor mai noi standarde europene, de aici trebuie pornit, de la impunerea unor normative. Am făcut cursuri pentru factorii decizionali, la invitația primăriilor din Botoșani, Sibiu, Oradea, Timișoara; oamenii au fost foarte receptivi, ne-au propus să mergem și pe teren, să vedem situații concrete. Din București nu am primit nicio solicitare.
“Când mergi prin țară, vezi șiruri întregi de arbori ciuntiți”
- Cum vedeți faptul că marile orașe ale României, nu mai zicem de cele mici, nu au întocmit Registrul Verde, obligatoriu prin lege?
- Nu-i deloc bine. Trebuie să știi cu ce lucrezi, ce ai de făcut la un arbore, să-ți programezi strategia din timp și să îți planifici resursele, personalul. Anul ăsta facem asta, la anul asta. Când nu știi ce ai în teren, doar reacționezi la ceea ce se întâmplă, vezi ce probleme apar la un arbore, ce sesizări fac cetățenii și intervii. O intervenție greșită la un arbore sănătos, ce trebuia lăsat în pace, poate genera o serie de probleme. Când mergi prin țară și vezi șiruri întregi de arbori ciuntiți, nu trebuie să fii mare specialist pentru a-ți da seama că s-a lucrat fără minte. Problemele la arbori apar uneori de dinainte de plantare și nu le poți rezolva, poți doar să încerci să minimalizezi efectele, să le încetinești. Dacă a intrat o ciupercă, putregaiul într-un arbore, nimeni nu le mai poate scoate. De aceea, încă de la plantare, trebuie să fim atenți să fie spațiu suficient, sol bun, să alegem specia potrivită, apoi trebuie să educăm arborele, prin tăieri de formare, până ajunge la maturitate, iar când ajunge acolo, vom avea un arbore solid, sănătos, și intervențiile vor deveni aproape inutile. La noi, în loc să se facă tăieturi de doi centimetri, se fac de 20 de centimetri, iar un arbore la vârstă fragedă nu va putea închide acea rană, așa încât să nu intre ciuperca. Fiecare intervenție se face într-o anumită perioadă a anului, nu poți face totul odată, la grămadă. Plus problema plantărilor fără discernământ, oriunde. În 20 de ani, 90% din copaci se usucă. Dar problema asta se întâmplă peste tot în lume, primăriile, politicienii susțin plantările, dă bine la imagine, apoi uită de arbori.
“Primăriile nu știu să comunice”
- Se mai poate salva situația? Ce măsuri pot fi luate rapid pentru ocrotirea copacilor din orașele României?
- Primăriile sunt dotate cu tomografe, la care se vede structura interioară a unui copac. Pe de altă parte, poți avea un arbore cu lemnul perfect sănătos, dar prost conformat, pentru că nu i s-au făcut la timp sau corect lucrările de formare. De aceea, este foarte important ca fiecare copac să fie evaluat individual. Nici ideea de a opri cu totul lucrările de formare și tăierile nu este corectă, copacii nu stau după noi, ei se pot prăbuși. O altă problemă importantă este comunicarea. Primăriile nu au o problemă doar cu faptul că nu lucrează cu specialiști, ci și că nu comunică cu cetățenii. Atunci când primăria taie un arbore, apar oameni cu spirit civic, activiști de mediu, care se revoltă, cu cele mai bune intenții, dar nici ei nu sunt informați totdeauna cum ar trebui, așa cum nici factorii decizionali din primării nu sunt. Ar fi bine ca fiecare tabără să acționeze în cunoștință de cauză, să se documenteze. În Anglia, atunci când trebuia să tăiem un arbore care nu era uscat complet, primăria punea un anunț, și dacă avea cineva ceva de comentat, se întâlnea cu tree officer-ul, care explica de ce se face lucrarea. Uneori se găsea altă soluție, și copacul nu mai era tăiat, alteori se tăia. Important e că oamenii erau băgați în seamă, luați în calcul, consultați. Primăriile noastre lucrează într-un spirit arogant, fără dreptul la replică: “Avem noi oamenii noștri, specialiști, ei hotărăsc, știu cel mai bine ce au de făcut, nu trebuie să dăm explicații”. Realitatea este exact pe dos. Nu au specialiști, nu știu să comunice, normal că oamenii se agită. La specializările ISA, pentru inspectorii ce vor lucra la primării, 40% din materia de studiu o reprezintă comunicarea, cum să discuți cu oamenii, aspect foarte important când lucrezi într-o instituție publică. Nu văd schimbări majore în scurt timp la noi, deși faptul că oamenii pun presiune pe primării să facă lucrurile cum trebuie înseamnă foarte mult. Acum 15 ani nu exista așa ceva. Am observat, din 2008 încoace, o diferență de abordare a primăriilor care, la presiunea oamenilor, încearcă să-și schimbe atitudinea. Este un semn bun.
(Interviu realizat de Iulian Ignat. Formula AS, februarie 2023)
