-
NE-AM INTERESAT PENTRU DUMNEAVOASTRĂ Crescătorii de ovine pot valorifica lâna în 20 de centre de ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a identificat, prin Direcţiile pentru Agricultură Judeţene, pornind de la efectivele de ovine şi producţia de lână obţinută
-
(NE)SIGURANŢA ÎN TRAFIC, INFLUENŢATĂ DE SLABA EDUCAŢIE RUTIERĂ!
În concluziile unui chestionar iniţiat de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), se arată că profilul general al participantului
-
Deşeurile din construcţii vor fi (con)duse la groapă…
În cadrul discuţiilor purtate săptămâna trecută, între primarul municipiului Târgu-Mureş, dr. Dorin Florea, şi ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu, s-a convenit
-
Strigăt neauzit…
Cetatea Medievală Sighişoara este unul dintre cele mai importante obiective turistice din ţară, şi nu numai, fiind inclusă în ofertele nenumăratelor agenţii de turism
-
Acceptul S.P.D. „Avem Marea Coaliţie"
După cinci luni de luptă politică, în cadrul unei democraţii reprezentative, cu mari emoţii pentru Angela Merkel, viitorul ex cancelar al Germaniei, în urma unei ...
-
Măsuri stimulative pentru protecţia dropiilor
Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii „Grupul Milvus" din Târgu-Mureş împreună cu specialişti ornitologi din Ungaria promovează un studiu privind protejarea celor 40 de ...
-
NE-AM INTERESAT PENTRU DUMNEAVOASTRĂ Este interzisă aplicarea îngrăşămintelor naturale şi chimice pe zăpadă
Ninsorile târzii prelungesc retricţiile aplicării produselor fitosanitare. Astfel, indiferent de data din calendar, este interzisă aplicarea îngrăşămintelor la culturile de toamnă acoperite
-
SĂ NU VREI BLANA URSULUI DIN PĂDURE
Un vânător, umblând după vânat prin pădure, numai ce zăreşte un urs. „Bine că-i ştiu locul. A doua oară nu-mi mai scapă", zise în sinea ...
-
LIBERTATEA NU DEPINDE NUMAI DE BANI!
Ani în şir o familie a muncit din greu pentru a-şi plăti datoriile. Făcuseră un împrumut la bancă pentru a-şi cumpăra casa în care locuiau ...
-
„Au vrut să dobândească o înviere mai bună"
„Autodafeul", cuvânt de origine portugheză, care în traducere literară înseamnă „act de credinţă", a ajuns cu timpul să desemneze „purificarea prin foc" a celor condamnaţi