Daily Archives: 1 aprilie 2023
-
Dizolvăm pliculețul de drojdie în puțină apă călduță, apoi adăugăm puțină faină. Obținem o maia pe care o punem
-
“Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim, ci îmbătrânim atunci când încetăm să ne mai jucăm.” - George Bernard Shaw
-
Spectacol inedit organizat de Ziua Unirii Basarabiei cu România, la Palatul Național “Nicolae Sulac” din Chișinău.
-
Filmul “Capra cu trei iezi”, cu Maia Morgenstern și Marius Bodochi în rolurile principale, care a rulat și la Târgu-Mureș
-
Începând din 29 martie, până în ziua de 13 aprilie 2023, Corul Național de Cameră “Madrigal - Marin Constantin”
-
Actorul, regizorul, producătorul de film și muzicianul Keanu Charles Reeves a întârziat la petrecerea dedicată încheierii
-
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în municipiul Târgu-Mureș, zilele trecute
-
Ramadanul, luna postului musulman, a început în 23 martie, a anunțat Arabia Saudită, țara cu populație majoritar sunnită
-
Aprilie poartă denumirea populară “Prier”, de la verbul “a prii”, și se referă la perioada prielnică sau favorabilă
-
Luni, 3 aprilie, ora 15.00, în Sala de conferințe a Bibliotecii Județene Mureș are loc lansarea volumului: “Studii de istorie