SFINTII IMPARATI CONSTANTIN SI ELENA (I)

� Edictul de la Milano - 313 (e.n.)

� Sinodul de la Niceea - 325 (e.n.)

� Sinodul de la Constantinopol - 381 (e.n.)

Dupa secole de persecutii, in
care sustinatorii religiei crestine
au fost supusi umilintei, torturilor
de neinchipuit, crestinismul isi
capata statutul de religie oficiala
a Imperiului Roman prin Edictul de
la Mediolanum-Milano din februarie
313 (e.n.). In acest an 2013 se
implinesc o mie sapte sute de ani
de la Edictul de la Milano ce a
consfintit certificatul de nastere
al crestinismului. Autorul Edictului
era imparatul Constantin cel
Mare, de sase ani urcat pe tronul
Cezarilor (307 e.n.) si imparatul
Licinius. "Noi , nu trebuie sa
refuzam nimanui aceasta
crestinilor sau de alta convingere,
fiecare dupa cum a crezut de
cuviinta, astfel incat divinitatea
suprema, careia ii aducem si pe
aceasta cale un omagiu spontan,
sa poata sa ne ajute in toate
lucrarile noastre cu favoarea si
bunavointa sa obisnuita.�
Imparatul Constantin cel Mare
si mama sa Elena au avut un rol
de seama in evolutia crestinismului.
Dupa cum atesta izvoarele
antice, mama lui Constantin,
Elena Flavia Iulia, viitoarea Sfanta
Elena (250-330 e.n.), era de neam
daco-roman. S-a casatorit cu
Constantinus Caius Chlorus Flavius
Valerius (264-306 e.n.), de origine
romana, inrudit cu familia imperiala
a lui Diocletian (240-316 e.n.).
Elena a fost crescuta in cultul
religiei crestine in al carui spirit s-a
straduit sa-l creasca si pe fiul sau.
Inca din anii tineretii, Elena s-a
remarcat printr-o serie de actiuni
de caritate pentru crestinii
persecutati, inlaturati pentru
credinta lor din serviciile publice.
A luat parte alaturi de sotul ei la
diferite campanii de lupta pe
uscat cat si pe mare purtand
"virtutea militara�.
Potrivit traditiei, se spune ca ar fi
dispus sa se faca sapaturi pe dealul
Golgotei pentru a scoate la lumina
crucea pe care a fost rastignit
Mantuitorul Isus Hristos. Crucea a
fost gasita si inaltata la 14 septembrie
327 (e.n.), praznuita de
atunci in Calendarul Crestin ca
Sarbatoarea inaltarii Sfintei Cruci. A
edificat lacasuri de cult crestin in
Ierusalim si Constantinopol, iar in
anul 325 a fost proclamata Augusta.
S-a stins din viata in anul 330 (e.n.).
Initial corpul neinsufletit a fost
depus la Biserica Sfintii Apostoli din
Constantinopol, ctitoria ei si a fiului
sau, apoi a fost dus la Roma in
Mausoleul de pe Via Labicana.
La Muzeul Vaticanului se afla
tronul ei si o parte din sarcofagul
imparatesei. Constantinus Caius
Chlorus Flavius Valerius (264-306
e.n.) era de origine romana, inrudit
cu familia imperiala a lui Diocletian.
in tinerete a fost comandant al
legiunilor din Britania, de la Dunare
si de pe Rin. In anul 293 (e.n.), cand
imparatul Diocletian a instituit
Tetrarhia, Chlorus a fost desemnat
"Cezar� al imparatului Maximian, la
1 martie 293, revenindu-i guvernarea
Galiei, Spaniei si Britaniei. S-a
despartit de sotia sa Elena si s-a
casatorit cu Theodora, fiica lui
Maximian, cu care a avut patru baieti
si doua fete. Unul din motivele
despartirii de Elena a fost si faptul
ca Chlorus practica cultul traditional
roman in care crestinii erau prigoniti.
In anii 303-304 (e.n.) imparatul
Diocletian, instigat de Galerius, a
dezlantuit cele mai sangeroase
persecutii impotriva crestinilor.
General energic, Chlorus s-a
distins prin actiuni militare.
A lichidat secesiunea Britaniei
inlaturandu-l pe uzurpatorul Allectus
care se declarase in 294 August si
totodata a respins pe franci si
alamani in anul 298. In anul 305 (e.n.)
Chlorus a devenit Augustus (imparat
principal) revenindu-i partea occidentala
a Imperiului Roman, in locul
lui Maximian, care a abdicat odata
cu Diocletian in 305 (e.n.). Partea de
rasarit a Imperiului Roman i-a revenit
imparatului Caius Galerius Valerius
(250-311 e.n.), imparat (305-311 e.n.).
Chlorus a domnit doar pana in
anul 306, intrucat s-a stins din viata
in 25 iulie 306 in lupta de la Elboracum
(York).
Flavius Valerius Constantinus
(274-337 e.n.), Constantin cel Mare,
cum a ramas in constiinta contemporanilor si urmasilor, s-a nascut in
anul 274 la Naissus - Nis, fosta
Iugoslavie. Era fiul lui Constantinus
Chlorus si al Flaviei Iulia Elena. A
copilarit la curtea lui Diocletian. A
fost crescut de mama sa Elena in
spiritul tolerantei fata de crestinism,
cu toate persecutiile la care era
supusa aceasta religie la curtea lui
Diocletian, indeosebi dupa asocierea
la domnie a lui Galerius in anul
305 (e.n.). Sub imparatul Diocletian,
Constantin a indeplinit functia de
Tribunus Primi Ordinis in Asia si
Palestina, iar sub Galerius a luptat
impotriva sarmatilor. Dupa moartea
tatalui sau, Constantin a fost proclamat
imperator de catre armata (25
iulie 306 e.n.), iar Licinius (265-325),
care a luptat sub comanda imparatului
Galerius impotriva persilor in
anul 298, a fost proclamat Augustus
de Galerius la 11 noiembrie 308 (e.n.).
In 313 Licinius s-a casatorit cu
Constantia, sora lui Constantin.
Constantin, prin casatoria cu
Flavia Maxima Fausta, a avut doi fii:
Flavius Iulius Constantinus si Flavius
Iulius Constans, iar cu prima sotie,
Minervina, a avut un fiu si doua fete:
Constantia si Elena. Constantin se
va alia cu Licinius impotriva lui
Maxentiu, care in octombrie 306 se
proclamase imparat in Italia, Spania
si Africa. Constantin a ocupat mai
intai Spania in anul 310, trecand cu
armata in Italia, obtinand noi victorii
la Turin, Verona, ajungand in apropiere
de Roma.
Episcopul Eusebiu (duhovnicul lui Constantin) istorisea ca, plecand
in intampinarea dusmanului sau
Maxentiu, in apropiere de Roma,
la Pons-Milvius, in noaptea de 27
octombrie 312, a avut o revelatie
divina. In vis i s-a aratat o cruce
luminoasa stralucind pe cer pe
care scria: "In hoc signo vinces�
(prin acest semn vei invinge). A
doua zi, ostile lui Constantin, cu
flamuri avand pe ele insemnul
crucii, le-au infrant pe cele ale lui
Maxentiu, care si-a gasit sfarsitul
in valurile Tibrului.
In februarie 313 (e.n.), imparatul
Constantin dadea renumitul Edict
de la Mediolanum-Milano, prin
care crestinismului i se recunostea libertatea credintei in imparatia
romanilor. La scurt timp, intre
Constantin si asociatul sau Licinius
au aparut neintelegeri care au
degenerat in confruntari armate.
La Adrianopol, Constantin l-a
luat prizonier pe Licinius. La
rugamintea sotiei acestuia i-a
crutat viata, dar i-a ridicat insemnele
imperiale. Astfel, Constantin
ramanea singurul stapan peste
ambele parti ale Imperiului Roman.
In anul 316 si-a stabilit resedinta
in Peninsula Balcanica, in Serdica
(Sofia de astazi). In anul 318,
Constantin aproba infiintarea
Justitiei si a instantelor episcopale,
de asemenea dadea o lege
pentru administratia Bisericii
crestine si randuieste sarbatorirea
duminicii.
Cea mai importanta actiune a sa
a fost aceea a restabilirii unitatii
crestine grav afectate de erezia
propovaduita de Arie.

(va urma)

Lasă un comentariu