Secvențe culturale sângeorzene

Distribuie pe:

Aproape „legată" de municipiului Târgu-Mureș, comuna Sângeorgiu de Mureș își trăiește propria sa viață culturală. Nu greșim dacă recurgem la aprecierea că este una dintre așezările rurale cu o efervescentă trăire și în plan spiritual, grație și unor oameni implicați direct în peisajul cultural al sângeorzenilor, fie că au profesii diferite, fie că îi leagă aceleași trăiri sufletești: publiciști, manageri culturali, ingineri, profesori, bibliotecari, preoți. Acum vom face vorbire la două recente evenimente cultural-artistice petrecute la Sângeorgiu de Mureș, ambele onorate cu prezența ing. Sófalvi Sándor Szabolcs, primarul comunei, a unor invitați din Târgu-Mureș, firește, pe lângă cei localnici.

„Călătorii prin timp"

Este o serie de prelegeri „Sângeorgiu de Mureș - Călătorii prin timp", aflate la ediția a II-a, purtând girul organizatoric al Primăriei, Asociației Culturale „Sfântu Gheorghe", președinte Ilarie Gh. Opriș, Direcției Județene Mureș a Arhivelor Naționale, reprezentată prin prof. dr. Liviu Boar, director, și dr. Peter Moldovan. La Biblioteca CDI a Școlii Gimnaziale „Sfântu Gheorghe", bibliotecar prof. Mirela Răuță, au prezentat comunicări științifice Ioan Eugen Man _ „Date noi cu privire la evoluția urbanistică a Sângeorgiului de Mureș din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până în anul 1945"; Constantin Bogoșel _ „Ieronim Puia, revizor școlar între anii 1919-1940"; Elena Mihu _ „Diferendul între preotul Ioan Runcan și protopopul Nicolae Măneguțiu"; Nemes Gyula _ „A tófalvi perröl objektiven"; Laura Frenț _ „Școala Gimnazială «Sfântu Gheorghe» Sângeorgiu de Mureș în anul 2014 și în perspectivă"; Ilarie Gh. Opriș _ „Biblioteca comunală în anul 1949"; Peter Moldovan _ „Devierea cursului pârâului Bisericii"; Ovidiu Czinka _ „Andrei Liviu Șașa _ biografie"; Mircea Moldovan _ „Alegeri locale democratice în Sângeorgiu de Mureș 1992-2000. Date și statistici"; Bártos Zoltán _ „Moara «Csiki»/Moara comunală (1912-1977). Înaintea simpozionului au rostit alocuțiuni primarul Sófalvi Sándor Szabolcs, Csiki Angela, directorul școlii gimnaziale, dr. Liviu Boar; au fost acordate diplome și plachete din partea Asociației Culturale „Sfântu Gheorghe". În final, participanții la manifestarea cultural-științifică au vizitat moara, amfitrion fiind doamna Csiki Irén Zsuzsánna.

Tabăra națională de pictură „Sfântu Gheorghe"

Primăria comunei Sângeorgiu de Mureș, Consiliul Local și Asociația Culturală „Sfântu Gheorghe" s-au învrednicit să organizeze, iată, ediția a V-a a Taberei naționale de pictură, în perioada 25 octombrie - 1 noiembrie 2014. Gazda acestui atelier de creație plastică: Pensiunea „Gemini" din Sângeorgiu de Mureș, prin administratorul ei Gazda Sándor. Din nou, o gazdă primitoare, ospitalieră și nemăsurat de atentă cu cei 17 pictori din Cluj-Napoca, Turda, Sibiu, Reghin, Târgu-Mureș și, evident, Sângeorgiu de Mureș. Iată-i în fotografia realizată de publicistul Ilarie Gh. Opriș pe maestrul Vasile Mureșan, director artistic al taberei, Onuc Nemeș, Cornel Vana, Melinda Reman, Voichița Cecălăcean, Elena Harja, Abony Mária, Balázs Klára, Veres Zsuzsa, Albert Katalin, Gheorghe Pădureanu, Manea Imola, Magyari Julia, Vasile Micu, Fábián Margit, Dorina Sermășan, Lázár Melinda. S-a lucrat pe... rupte și pe întrecute, realizându-se peste 80 de picturi, marea lor majoritate reprezentând scene din viața rurală a așezării megieșe Târgu-Mureșului. În final a rezultat o expoziție de artă plastică al cărei vernisaj a avut loc în orele amiezii zilei de vineri, 31 octombrie a.c. La vernisaj au fost prezenți Nicolae Băciuț, directorul Direcției Județene de Cultură Mureș, actorul Iuliu Praja, directorul Centrului pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, Sófalvi Sándor Szabolcs, primar, care a vorbit despre pasiunea sa pentru arte, vioară, pian, poezie și pictură, neuitând a promite că va fi înființat un muzeu etnografic și de artă în castelul Mariaffi din Sângeorgiu de Mureș. Prof. Vasile Mureșan, în excursul său plastic, a trasat liniile definitorii ale lucrărilor realizate de fiecare pictor în parte, concluzionând că a fost o tabără foarte reușită. Din partea Asociației Culturale „Sfântu Gheorghe", președintele acesteia, Ilarie Gh. Opriș, a înmânat fiecărui pictor frumoase, expresive diplome de participare. De la domnia sa am aflat că a fost a 130-a tabără de pictură organizată de membrii Asociației Artiștilor Plastici Mureș, în colaborare cu instituții, primării, asociații, fundații, persoane iubitoare de artă. Din anul 1987 s-au scris pagini nepieritoare de istorie a artei plastice mureșene.

Gânduri de bine din partea a doi pictori. Prof. Voichița Cecălăcean-Manu (Cluj-Napoca): „Exact pe această vreme, anul trecut, am fost invitată să pictez în Spania, în orașul Benidor. Cea mai înaltă clădire de acolo este Hotelul «Gemini», cu 55 de etaje. Aici, la Motelul «Gemini» din Sângeorgiu de Mureș, deși are numai un etaj, ne-am simțit, totuși, mai aproape de cer și într-o atmosferă de lucru creativ-artistică. Aici am pictat lucrări armonioase care au satisfăcut exigențele gazdelor: Gazda Sándor și soția sa, Ella. Suntem recunoscători organizatorilor!"

Ion Onuc Nemeș (Sibiu), directorul Bibliotecii „Astra": „Cu fiecare tabără de pictură, Asociația Artiștilor Plastici Mureș își reconfirmă statutul de mică «Academie de artă», la temelia căreia stau doi oameni: Ilarie Gh. Opriș, om cu un deosebit spirit organizatoric, și prof. Vasile Mureșan, omul cu acută vocație didactică, amândoi cu putere stimulativă pe drumul creației. Doar iubirea lor pentru frumos are legitimitate și sens la nemurire!".

Lasă un comentariu