Realitatea - între trecut și prezent!

Stimați cititori, din 1990 încoace, cântăm, la diferite ocazii, Imnul de Stat al României, „Deșteaptă-te, române!". Un englez descoperă că România e frumoasă, că într-adevăr, este Grădina Maicii Domnului. Au început aprecierile și la radio și la televiziuni despre frumusețea țării. Numai că de 25 de ani, îndată, guvernanții români nu au făcut altceva, decât să alerge după vile, munți de bani furați cu nemiluita. Radio ne îndemna: „Alege România!". Și nu poți să nu te întorci în timp. Vezi cea mai mare clădire din lume, „Casa Poporului" (Parlament). Cel care a gândit-o a meritat să fie împușcat? Nu numai despre „Casa Poporului" este vorba, ci și despre Canalul Dunăre - Marea Neagră, Porțile de Fier (I-II), despre Transfăgărășan, Cernavodă etc.

Președinții din România din 1990 încoace, de la zero, mai bine spus de la nicio datorie, au ajuns la multe miliarde datorii.

Și mă întreb: unde sunt banii? Stalin, care a fost unul dintre cei mai mari criminali din Europa, a murit în patul lui, cu votca la căpătâi, iar cel care a făcut una din cele mai mari clădiri ale lumii, cu care ne lăudăm, în care, azi, dorm domnii parlamentari, a fost împușcat ca un câine. Deșteaptă-te, române!

Stimați oameni, vă spun adevărul. În una din zilele lunii octombrie am fost programat la o doamnă medic oftalmolog. După o operație la un ochi, vedeam și cu celălalt tot mai rău. După ce m-a examinat mi-a spus că nu poate face nimic, așadar, după dânsa, sunt nevăzător! A vorbit cu fostele sale colege, să mă programeze pentru Comisie. Am dus cu mine trimitere de la medicul de familie, cuponul de pensie și buletinul. Urma ca, a doua zi, conform programării, la ora 9, să mă prezint la Comisie, la clinica oftalmologică. Am stat o oră și am întrebat dacă doamna s-a întors, să-mi spună și mie ce-i de făcut. Doamna s-a simțit jignită și a strigat tare: „Cine stă pentru Comisie să plece, că nu avem doctori! Sunt plecați în concediu!".

Îmi pun întrebarea: această casă nu are stăpân, să facă ordine?

Am început să plâng. Plângeam de mila țării în care m-am născut. Nu mai plânge, măicuță Românie! Un om cu suflet a venit la mine, mi-a dat o hârtie cu o nouă programare la Comisie pentru o altă dată, dar nu mă mai duc acolo. Iar acum, hai acasă, numai că eu nu văd! Haide că eu te duc acasă cu mașina mea, că eu sunt vecinul dumnitale. Iată și un om bun în România!

Lasă un comentariu