Poveste la gura sobei: Satul din inima orașului

Distribuie pe:

La fiecare  început de iarnă și sfârșit de an, Biblioteca din Reghin găzduiește activități care au  ancoră cartea și care  dezvoltă în jurul acesteia  ecourile specifice celui mai efervescent anotimp al copilăriei prin: obiceiuri și tradiții, lectură publică, colinde și cântece de iarnă etc.

Invocând Poveștile la gura sobei, joi, 18 decembrie, la ceas de seară, sufletul satului Bistra Mureșului a prins viață în inima Reghinului, la Bibliotecă, prin: Lucreția Cadar - primarul comunei Deda, preot paroh Sergiu Andone, prof. drd. Silvia Andone, dir. adj. la Liceul Tehnologic Vasile Netea, corala Harisma și un grup de elevi pictori iconari (elevilor oferindu-li-se prilejul de a-și etala expoziția cu tema Nașterea Domnului Iisus Hristos).

Satul din inima orașului este proiectul pe care Biblioteca îl propune utilizatorilor ei și prin care dorește să-i reactiveze  pe toți orășenii cu rădăcini în satele dimprejur, semn de iluminare a obârșiilor nobile pe care le au.

Gazde primitoare au fost: personalul Bibliotecii, inspector preot. dr.  Claudiu Chiorean, coordonator catehetic preot paroh Daniel Ciolocoiu, un grup de elevi pictori de icoane (dar și colindători) de la  Școala Gimnazială Al. Ceușianu, elevi ai d-nei prof. Stela Iacob (prezentă și în calitate de coordonator al cercului de pictură de la Bistra Mureșului), un numeros public.

D-na primar Maria Precup, deși nu a putut fi împreună cu noi din cauza agendei de lucru mult prea încărcate, și-a făcut simțită prezența transmițând un mesaj de suflet oaspeților, sărbători fericite, un an nou plin de satisfacții,  iar copiilor pictori-colindători oferindu-le câte un dar dulce lângă diplomele primite ca semn de apreciere din partea Bibliotecii.

Satul prezent în inima orașului și-a spus povestea la gura sobei, iar gazdele și-au evocat propriile amintiri ale proiectelor împlinite în  timpul anului: taberele de creație, lecturile publice, întâlnirile cu scriitori, prezentările de carte, activitățile gen cenaclu, evocările istorice, medalioanele literare, atelierele de creație, conferințele științifice, concursurile de creație și interpretare și multe altele. S-au remarcat prin vocile invocând clopoței de argint: Dohotari Diana, Andone Natalia și Mureșan Mădălina.

Colectivul Bibliotecii Municipale Petru Maior din Reghin mulțumește tuturor prietenilor utilizatori, parteneri, consultanți, invitați, voluntari, donatori de cărți, pentru  buna relație dezvoltată și le dorește un an nou fericit, reamintindu-le că 2015 a fost anul în care s-au preocupat să înnoiască prin titluri noi, semnate de autori apreciați, colecțiile instituției. Iată de ce  așteptăm să ne rămâneți prieteni și colaboratori! La mulți ani!

Lasă un comentariu