Persoanele care prestează activități casnice, cum ar fi curățenia, gătitul sau grădinăritul, la domiciliul altor persoane, ar putea fi plătite cu „tichete de servicii", pentru care statul va reține contribuții pentru pensie și sănătate, precum și impozit pe venit.
Prevederile sunt incluse în proiectul de lege privind tichetul de servicii destinat plății prestațiilor casnice la domiciliu și prestațiilor cu caracter ocazional sau sezonier, care a fost deja adoptat de Senat, în ședința de joi, 5 februarie 2015.
Inițiatorii își motivează măsura prin faptul că aceasta conferă protecție socială și medicală persoanelor care se ocupă de astfel de activități în mod curent, dar și prin lărgirea bazei de colectare a contribuțiilor.
„Tichetul de servicii are drept scop crearea cadrului legal simplificat în domeniul serviciilor la domiciliu. Astăzi, există un număr mare de persoane care muncesc, sub diverse forme, fără a avea un contract legal de muncă. Activitățile care ar putea fi plătite cu tichete de servicii includ, printre altele, curățenia, spălatul rufelor, gătitul, îngrijirea persoanelor dependente, croitoria sau grădinăritul.
Persoanele interesate să își plătească lucrătorii cu tichete le vor putea cumpăra de la direcțiile fiscale locale sau de la unitățile autorizate în acest sens de Ministerul Finanțelor, iar prestatorii le vor putea schimba în bani doar la direcțiile fiscale locale. Valoarea unui tichet de servicii va fi de 10 lei, iar la schimbarea acestuia în bani, care se va putea face în cel mult 90 de zile, suma încasată de prestator, după reținerea contribuțiilor pentru pensie, sănătate și a impozitului pe venit, va fi de 8,52 de lei", se arată în proiectul votat de senatori.
De regulă, cei care prestează acti-vități casnice, ocazionale sau sezoniere vor fi plătiți cu un tichet pe oră.
În propunerea de act normativ este specificat că, pentru a obține calitatea de asigurat în sistemul public de pensii și în cel de sănătate, prestatorii vor trebui să preschimbe în bani cel puțin 480 de tichete pe an.
Atenție! Cei care vor falsifica tichete de servicii vor fi pedepsiți cu închisoare de la trei la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Pentru a intra în vigoare, legea trebuie adoptată și de Camera Deputaților, promulgată prin decret prezidențial și publicată în Monitorul Oficial.