Atributul

Deseori, atributele pronominale sunt exprimate prin formele atone (neaccentuate) ale pronumelor personale și reflexive.

Ex: Din călătoarea undă, din apele eterne/Îmi pregătesc veșmântul (…) (după Ion Barbu). Pronumele reflexiv îmi se află în relație sintactică de subordonare față de substantivul veșmântul (veșmântul meu). Forma din paranteză este un atribut adjectival exprimat printr-un adjectiv pronominal posesiv. În stabilirea cazului acestuia, primează acordul cu substantivul.

Am recurs la explicarea formei pentru a introduce tipul de dativ numit dativ posesiv.

Dativul posesiv îl întâlnim și în versurile din balada populară „Toma Alimoș". „Ochii-și negri d-arunca/Peste câmpuri se uita/Și departe ce-mi zărea…"

Pronumele reflexiv (- și) are funcția sintactică de atribut pronominal (ai cui ochi?) ochii săi (am apelat tot la un adjectiv posesiv pentru a explica valoarea posesivă a dativului). În exemplul al doilea, întâlnim și un pronume personal cu valoare neutră mi. Acest tip de pronume nu are funcție sintactică, fiind numit și pronume personal de tip participativ.

Pentru a-i convinge pe stimații noștri cititori, de importanța contextului în stabilirea valorilor gramaticale, voi oferi două exemple în care pronumele -mi are funcție sintactică: „Și în gându-mi trece vântul, capul arde pustiit, / Aspru, rece sună cântul cel etern neisprăvit." (M. Eminescu)

Atributul pronominal în dativ are ca termen regent substantivul gând(u).

„Piară-mi ochii tulburători din cale / Vino iar în sân, nepăsare tristă." (Mihai Eminescu)

O situație aparte ne-o propune enunțul: „Nu înțeleg nemilosu-ți gând". Atributul pronominal în dativ este antepus regentului gând, substantiv determinat și de un atribut adjectival. Distincția dintre atributul pronominal și complementul indirect nu este ușor de făcut.

Theodor Hristea în lucrarea Sinteze de limba română, p. 228, apreciază faptul că „Articularea substantivului joacă un rol distinctiv: când substantivul este articulat, pronumele în dativ este, cel mai adesea, atribut…" În „Gramatica limbii române, compendiu", Editura Echinox, Cluj, 1997, Dumitru Bejan remarcă faptul că dativul posesiv are funcția sintactică de atribut pronominal și când determină adjective, verbe și interjecții, deoarece referirea se face tot la substantive. (p. 101). Transform puțin exemplul oferit de autor, pentru o mai clară înțelegere: Na-ți cartea! (na=interjecție predicativă)

Pentru a ne apropia de subtitlul rubricii - stratul latin al limbii române - am putea compara dativul posesiv al idiomului nostru „dulce și frumos" cu dativul posesiv din alte limbi romanice.

Lasă un comentariu