Între bizar și absurd!

Distribuie pe:

Miercurea trecută, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii Partidelor Politice, care prevede că actul de constituire a unui partid politic poate fi semnat de cel puțin trei membri fondatori. O bizarerie! O ciudățenie! O prostie! Tot miercuri, plenul Camerei Deputaților a aprobat, la cererea președintelui Klaus Iohannis, reexaminarea legii pentru modificarea și completarea Legii 334 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu 296 de voturi pentru, șase voturi împotrivă și 15 abțineri. De asemenea, a fost adoptat, cu 278 de voturi pentru, 22 împotrivă și 14 abțineri, proiectul Legii Alegerilor Locale, care, printre altele, prevede alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, a președintelui Consiliului Județean de către consilierii județeni și menținerea pragului electoral de 5%. Precizăm că alegerea primarilor printr-un singur tur de scrutin îi dezavantajează, în comunele cu populație mixtă, pe români, care își împart voturile pentru candidații diferitelor partide politice, în timp ce maghiarii sunt avantajați votând, la căciulă, un singur candidat al UDMR, al Partidului Civic Maghiar sau al Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, mergând uneori, prin înțelegeri comune, pe același candidat, evitând concurența minoritară!

Lasă un comentariu