Într-o „tăcere culturală" aproape perfectă, specifică perioadei ignoranței postdecembriste, departe de revistele de specialitate, departe de interesul și preocupările celor plătiți, de Statul Român, să aibă grijă de tradițiile spirituale ale înaintemergătorilor noștri, personalități prestigioase în domeniul poeziei unui neam, s-au împlinit 40 de ani de la trecerea în lumea veșniciei a poetului Radu Gyr.
Radu Demetriu Gyr (1905-1975), născut la Câmpulung Muscel, licențiat în litere, întemnițat în lagăr de către stăpânirea carlistă, plătind cu 10 ani (1944-1954), deoarece a scris imnul „Sfântă tinerețe legionară", făcând parte, apoi, din „lotul de criminali de război", autorul poemului „Iisus în celulă" a fost condamnat la moarte, în „obsedantul deceniu", comunist, pentru poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!", pedeapsă apoi comutată la „muncă silnică pe viață". Poezia amintită devenise acel „strigăt de revoltă împotriva apăsărilor comuniste", în acei ani tragici în care țăranului oprimat, umilit, batjocorit, i se lua totul: pământ, văcuță, cal, oaie, car, căruță, apăsat de cote greu de suportat, deposedat, fără milă, de ocupantul sovietic, în complicitate cu acei nemernici români, cumpărați cu cei 30 de arginți ai Iudei. „Este o poezie plină de dramatism - cum scria criticul și istoricul literar Alex Ștefănescu -, de o mare forță expresivă, care a intrat, definitiv, în conștiința românilor, ca «Luceafărul» sau «Moartea căprioarei»". Din păcate, unii, printre care se situează și domnul Nicolae Manolescu, din anumite rezerve personale, consideră poezia amintită „literar mediocră".
Poezie confiscată și încriminată de autoritățile comuniste, care i-a adus o condamnare la moarte, „pentru incitare la revoltă", a circulat, pe vremea aceea, din temniță în temniță, de la Pitești la Jilava - București, de la Aiud la Sighet:
„Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,/ Nu pentru pătule, nu pentru pogoane,/ Ci pentru văzduhul tău liber de mâine,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri,/ Pentru cântecul tău, țintuit în piroane,/ Pentru lacrima soarelui tău pus în lanțuri,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Nu pentru mânia scrâșnită-n măsele,/ Ci ca să aduni, chiuind pe tăpșane,/ O claie de zări și-o căciulă de stele,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Așa, ca să bei libertatea din ciuturi/ Și-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane/ Și zarzării ei peste tine să-i scuturi,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Și ca să pui tot sărutul fierbinte/ Pe praguri, pe prispe, pe uși, pe icoane,/ Pe toate ce slobode-ți râd înainte,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Ridică-te, Gheorghe, pe lanțuri, pe funii!/ Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!/ Sus, spre lumina din urmă - a furtunii,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!".
Culmea culmilor și ironie cumplită a sorții, un deputat, care „a îndrăznit" să recite, la o reuniune cu prietenii, această poezie, în 2012, a fost acuzat, de Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului, de „antisemitism" și de „incitare la extremism", de „propagarea unor idei promovate de legionari". Incredibil! Cu atât mai mult astfel de acuzații sunt de o stupiditate extremă, cu cât ne aflăm în secolul 21 din mileniul trei! Greu de crezut că, iată, cuiva îi poate trece azi prin cap că a vorbi despre poezia acelui dramatic timp - „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!" - poate fi „o atitudine scandaloasă, revoltătoare și împotriva legislației în vigoare". Dar asta e. Trăim vremuri ciudate, tulburi, în care, iată, „Doina" și „La arme!" de Eminescu, „Noi vrem pământ", de George Coșbuc, poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!" sunt interpretate, din păcate, de unii, ca pe timpul lui A. Toma!
Niciodată Radu Gyr n-a fost condamnat pentru antisemitism! Însă, a fost condamnat la moarte, pedeapsă comutată la 25 de ani de muncă silnică, pentru atitudine anticomunistă, într-o perioadă în care, la conducerea României, sub sovietici, prin organele de securitate se aflau destui evrei! Dar să-l judeci pe Radu Gyr, în 2012, pe astfel de considerente, zău că-i prea de tot! Acestea sunt crâncenele adevăruri ale junglei postdecembriste. Dacă reciți versurile referitoare la apăsatul țăran român, din toate timpurile, dacă Gheorghe și Ion vor „hăzduhul liber de mâine", după „sângele neamului curs prin șanțuri", după „lacrima soarelui pus în lanțuri", dorind „lumina din urmă – a furtunii", înseamnă „atitudine revoltătoare", „scandaloasă", „incitare la extremism și ignorare a antisemitismului promovat de legionari" este cât se poate de grav! O gogomănie, clocită în găoacea ignoranței și a tembelismului! Despre aceste aberații scriam și altădată, în noiembrie 2012.
Da, nu neagă nimeni, avându-i mari profesori pe Vasile Pârvan, pe fenomenalul Nicolae Iorga, pe profesorii N. Cartojan și Ovid Densușianu, fiind în preajma lui P.P. Negulescu, Nae Ionescu, Tudor Vianu, apropiat de Dan Botta, George Murnu, Nichifor Crainic, Ion Pillat, Gib Mihăescu, Vasile Voiculescu, poetul Radu Gyr a fost un om de dreapta. A fost și legionar. Împreună cu alți tineri entuziaști din epocă, „câștigat politic mișcării legionare" - cum scria Barbu Cioculescu -, Radu Gyr „nu s-a înscris în categoria sanguinarilor vindicativi". El s-a născut și a fost poet. Profund credincios legii străbune, credinței strămoșești, ortodoxiei, apărării vetrei noastre și a înaintemergătorilor, el a rămas un bun creștin, un bun român.
Necazuri a avut multe, șirul suferințelor lui începând încă din anul 1938. Atunci, odată cu instituirea dictaturii lui Carol al II-lea, a fost închis în lagărele de la Vaslui, Miercurea Ciuc, Râmnicu-Sărat. Eliberat în anul 1940, pe timpul guvernării legionare, numit director al teatrelor și operelor din România, sfidând o legislație românească radicală, Radu Gyr înființează Teatrul Evreiesc „Baraseum" din București, se spune „unic în lume, ca instituție, la acea dată". Asta o făcea Radu Gyr, poet cu rang de ministru legionar, dând teatrului amintit și o subvenție substanțială, pe timpul acela.
După rebeliunea legionară, Radu Gyr este judecat și, împreună cu alți 86 de intelectuali, este condamnat la 12 ani de închisoare, „pedeapsă preschimbată, fiind trimis pe front, ca simplu soldat, în acele batalioane de sacrificiu, pe linia întâi de foc". Întors, grav rănit, din războiul cu URSS, în anul 1942, publică „Poeme din război", carte care, mai târziu, îi va irita pe trimișii lui Stalin să ocupe România, stârnindu-le acea ură fanatică, precum și prigoana bolșevicilor și, deopotrivă, a celor de la noi, vânduți pe arginții Iudei. Radu Gyr este, din nou, judecat și condamnat, tot la 12 ani de temniță și muncă silnică. Eliberat în anul 1956, este, din nou, întemnițat, în 1958, judecat și condamnat la moarte pentru poeziile sale, în primul rând pentru „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!". Un an de zile petrece Radu Gyr în celula morții, apoi pedeapsa îi este comutată la muncă silnică pe viață.
Acolo, la „Râpa robilor", se naște și poezia „Blestemul Aiudului": „Aiudule, Aiudule, / temniță cruntă, / fă-te, zăludule, / piatră măruntă. // Focul mânce-te, / că nu te saturi / mereu vrei scâncete / și bei oftaturi. // Vântul destramă-te, / că nu-ți ajunge / și-n marea-ți foamete, / mereu vrei sânge. // Apele facă-te / ape ca ele, / lacrimi din lăcate / plâns de zăbrele. // Grindina-ndoaie-te, / spele-te ploaie,/ lanțuri și gemete / să ți le-nmoaie. // Aiudule, Aiudule, / fiară năucă, / face-te-ai, crudule, / scrum și nălucă".
Grațiat în anul 1963, cu sănătatea grav zdruncinată, singur, de toți uitat, după o viață atât de zbuciumată, Radu Gyr, cel care a plătit, cu vârf și îndesat, cu ani grei de temniță și privațiuni, și înainte de 23 august 1944, și după aceea, delicatul, meditativul, „omul de o deosebită civilitate", marele, sensibilul poet se stinge din viață la 29 aprilie 1975.
Cel întemnițat la Aiud, cel care a executat 16 ani de detenție, pus la „index" în „era ticăloșilor" și a „obsedantului deceniu", cel care a scris „baladele din temniță" a devenit „supraviețuitor și cronicar, judecător și împricinat la propriul tribunal", dar și martor al vremii, soldat „sub succesivele statui ale istoriei".
O existență tragică. Un poet care a lăsat pagini ale suferinței umane, ale încercărilor, ale biruinței speranței și nădejdii în ziua de mâine.
Acesta-i Radu Gyr, de la a cărui trecere la cele veșnice s-au împlinit 40 de ani, rămas veșnic în memoria, în sufletele noastre, prin poezia pe care ne-a lăsat-o nouă, urmașilor!
