Grevă la Primăria Sighișoara

Distribuie pe:

Angajații Primăriei Sighișoara - funcționari publici - au participat joi, 30 aprilie 2015, la Greva generală declanșată în toată țara, o formă de protest sindicală determinată de nemulțumirea angajaților din acest sector bugetar cu privire la salarii care, din cauza eliminării sporurilor și neaplicării legii salarizării, au ajuns să fie în multe cazuri sub salariul minim pe economie.

Potrivit președintelui de sindicat Aurelian Bădulescu, motivul care a dus la greva generala de o zi, după cea de avertisment din luna februarie a fost acela de a semnala guvernanților că funcționarii din administrația locală au ajuns la limita răbdării și că nu mai sunt dispuși să aștepte satisfacerea cererii de avea salarii decente și de a li se acorda tichete de masă. „Suntem categoria bugetară cea mai prost plătită din țară, care de trei ani de zile dorim un dialog pertinent cu Guvernul și nu îl obținem. Federația organizatoare la care sindicatul funcționarilor din Primăria Sighișoara este afiliată a decis sa recurgă la grevă întrucât nici după greva de avertisment nu s-a reușit obținerea unui dialog constructiv cu guvernul, iar dacă nici după greva generală de o zi nu vom fi ascultați suntem deciși să intrăm în grevă generală pe o perioadă nelimitată. Totodată, liderul de sindicat a cerut scuze sighișorenilor, în numele colegilor, pentru eventualele inconveniente create de acțiunea de protest din cauza căruia, poate, nu și-au putut rezolva unele probleme. Acțiunea de protest nefiind în niciun caz împotriva cetățenilor, ci împotriva Guvernului care a permis decalaje semnificative între bugetari, ceea ce a creat un sentiment de inechitate și frustrare celor discriminați.

Potrivit domnului Bădulescu, greva de joi a fost adusă la cunoștința Executivului, menționându-se că s-a recurs la acest mijloc de protest, ca o acțiune bine determinată și motivată. Potrivit președintelui de sindicat din Primăria Sighișoara, conștienți de marele decalaj de salarii, funcționarii aflați în grevă nu cer decât să fie tratați cu respect, corect și în concordanță cu legea și cu importanța muncii lor, să nu mai existe categorii de funcționari privilegiați pe criterii mai mult sau mai puțin transparente, astfel încât funcționarii publici din Primării să beneficieze în mod nediscriminatoriu de salarii decente, corespunzătoare pregătirii și responsabilității lor, sau pe picior de legalitate cu ceilalți funcționari publici privilegiați pe te miri ce criterii mai puțin transparente, dorind condiții decente de trai în raport cu pregătirea profesională și responsabilitatea lor.

Chiar dacă greva a durat întreaga zi de lucru, funcționarii fiind prezenți la serviciu și îndeplinind doar sarcinile urgente, aceștia au ținut să marcheze protestul prin două momente în care au ieșit pe holul de la parter: unul, la începutul programului, și unul, înaintea ședinței ordinare a Consiliului Local din luna aprilie, ședință la care participanții la grevă nu au luat parte. La cea de-a doua adunare am nimerit și noi, presa, ocazie cu care „am luat pulsul" protestatarilor. S-au auzit voci care revendicau măriri salariale, tichete de masă, respect, demnitate atât din partea guvernanților, dar și din partea celor care decid în Primărie. Majoritatea salariilor sunt foarte mici, potrivit greviștilor la Primăria Sighișoara, nemulțumirea este agravată de discrepanțele salariale între funcționari, existând șefi de servicii la care salariile sunt și de 10 ori mai mari decât în altele „După o vechime de 34 de ani, din care 24 în Primărie, am ajuns la un salariu net de 869 de lei, nu sunt bani nici pentru a supraviețui, darămite să-ți plătești și utilitățile, gazul metan, telefonul, curentul, impozitele, nemaivorbind de hrana fiecărei zile", spunea o funcționară plină de obidă. Interesante și diverse au fost atitudinile domnilor consilieri care au avut parte de o primire inedită, funcționarii fiind înșirați cu pancartele la vedere de la intrare și până la sala de ședință: unii au încercat să treacă neobservați, pe când dr. Oprean - consilier local, s-a oprit și a discutat cu oamenii, dându-le chiar soluții, cum ar fi cea a copierii modelului Primăriei Târgu-Mureș, unde s-au găsit soluții pentru ca toată lumea să fie mulțumită, drept pentru care funcționarii acestei instituții nu s-au alăturat protestului.

Ședința Consiliului local a decurs în linia deja consacrată, aprobând toate materialele prezentate. O doamnă consilier care nu și-a putut ascunde zâmbetul trecând printre oameni a făcut doar o scurtă remarcă, la fel de sarcastică, pe seama acțiunii de protest „Ce-i și cu funcționarii ăștia?". Tot în acea zi, Turnirul Scriitorilor se derula în condiții normale în sala festivă, sala fiind pregătită tot de aceiași funcționari cărora nimeni nu le-a ascultat măcar păsurile nici înainte și nici în acea zi de dinaintea Zilei internaționale a celor ce muncesc. Dar, vorba românului, „Cine muncește nu are timp să câștige" aducându-mi aminte de acel cântec înainte de 89, dedicat zilei de 1 Mai, o zi importantă în contextul internațional, la noi, sărbătoare a muncii, adusă în derâdere, întrucât pentru mulți pălmași a ajuns o palidă zi în care bucata de pâine a devenit o nesfârșită căutare de supraviețuire în noianul atâtor scumpiri. Încet, încet, odată cu anii și generațiile, se șterg din memoria colectivă și acele zile de sărbătoare cu tentă internațională,vorba cântecului „Peste mări și peste țări/Se adună pe cărări/Lumea toată în alai/ Pentru-al nostru - Întâi de Mai".

Lasă un comentariu