COLONIZĂRILE ÎN ARDEAL - După 1848 - (I)

Într-un număr anterior al cotidianului „Cuvântul liber" ne-am referit la una din metodele „civilizate" de maghiarizare a naţionalităţilor, preconizată de autorităţile statului austro-ungar şi cele de la Cluj, şi care ar fi urmat a fi aplicată în Transilvania pentru eliminarea celorlalte etnii şi, în primul rând, a elementului românesc din această străveche vatră naţională, la începutul secolului al XX-lea. Era vorba, practic, de folosirea industrializării prin exploatarea gazului metan ca mijloc de modificare a structurii demografice a Ardealului în favoarea ungurilor, care au fost continuu minoritari.

De data aceasta vom avea în vedere un alt mijloc, mult mai direct, mai brutal, de lărgire a arealului maghiar înspre răsărit şi de „fabricare" de etnici unguri pe seama comunităţilor româneşti, şi anume implantarea de colonişti în zonele rurale locuite preponderent sau exclusiv de românii ardeleni. O politică de şase decenii, în urma căreia, pe de o parte, au fost diminuate suprafeţele de pământ deţinute de autohtoni, iar, pe de alta, noilor veniţi/ aduşi li s-au conferit privilegii pentru a putea deveni „vârfuri de lance" ale politicii obsesive de deznaţionalizare duse de clasa politică maghiară în Transilvania, până la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Istoricul acestui demers politic, cu implicaţii economice, dar mai ales demografice, care şi explică - parţial - structura etnică actuală din Ardeal, îl aflăm tot în Gazeta Oficială a Oraşului Târgu-Mureş, „ORAŞUL", cu apariţie bilunară, editată de primărie, în articolul de fond al acesteia, al cărui titlu l-am preluat şi noi, din numărul apărut în data de 15 octombrie 1924 ( Anul II, Nr. 21, p.195-197). La rândul său, publicaţia târgumureşeană prelua acest material din revista „ŢARA NOASTRĂ", unde apăruse sub semnătura gazetarului Ion Iacob. Reproducem, în cele ce urmează, in extenso, conţinutul acestui întins, dar atât de instructiv - din punct de vedere istoric - articol din presa locală de acum mai bine de nouă decenii. Am păstrat ortografia originalului, corectând tacit cele câteva greşeli de ortografie. Sublinierile aparţin autorului.

„Colonizările făcute după anul 1848 sunt colonizări maghiare, concepute şi executate după planul şi scopul regimelor din Budapesta. Dată fiind situaţia de guvernare nelămurită dintre anii 1848 şi 1868, colonizările ungureşti s-au început mai ales după anul 1868, când, în baza dualismului, regimul din Budapesta a avut mână liberă în Ungaria propriu zisă. Ele au fost continuate, cu mare zor, până la începutul războiului mondial.

Colonizărilor li s-a rezervat un mare rol în politica agrară ungurească. Ele n-au fost privite ca simple operaţiuni agrare, chemate să armonizeze repartizarea corectă a pământului cultivabil între cultivatorii lui, ci au fost socotite şi utilizate ca un expedient, de o parte pentru asigurarea supremaţiei economice a naţiei ungureşti, de altă parte pentru desnaţionalizarea naţionalităţilor conlocuitoare. Literatura agrară ungurească nici nu face o taină din acest rol politic al colonizărilor ungureşti.

Scriitorii de specialitate, ca şi oamenii politici, toţi au propovăduit rolul politic, pe care trebuia[u] să-l împlinească colonizările în realizarea idealului naţional unguresc. Aceste colonizări, toate fără excepţiune, au fost de ordin naţional. Susţin cu toată convingerea, că ele n-au avut nici o justificare, nici economică şi nici socială. N-au contribuit nici la intensificarea producţiei agricole, nici la nivelarea socială.

Nu cunosc un singur caz, unde să se fi făcut colonizări pe terene necultivabile, cu scopul de a le transforma în pământuri de cultură. Nu există un singur colonist ungur, care să fi transformat un petec de teren necultivabil în pământ de cultură. Din contră, s-a avut în vedere ca aceste colonizării să fie făcute pe pământ fertil, asigurându-se astfel existenţa uşoară a colonistului ungur.

În astfel de împrejurări, se impune întrebarea, care anume motive economice au reclamat aceste colonizări? Nu ştiu un singur caz în care colonizările să se fi făcut în regiuni unde populaţia rurală locală n-ar fi putut îmbuca [=a împreuna, a îmbina, a cuprinde la un loc] cu uşurinţă pământurile destinate colonizărllor. Dacă regiunea unde s-au făcut colonizările a avut populaţie rurală suficientă pentru munca acestor pământuri, atunci se pune întrebarea ce motive sociale au determinat regimele ungureşti să aducă acolo din alte regiuni colonişti străini? Unde este justificarea socială a acestor colonizări?

Nu există nici un caz în care vreun ţăran român să fi fost trecut pe lista coloniştilor. Din potrivă, în regulamentele de colonizare era o condiţie bine fixată, că românii nu pot fi înscrişi pe tabloul coloniştilor. Pentru ce această diferenţiare? Tendinţa politică naţională a colonizărilor se învederează mai vârtos din directivele cari au servit la baza colonizărilor şi pe care le-au urmărit ungurii prin colonizările lor rurale.

Aceste directive le putem concentra în trei grupuri şi anume:

1. Întărirea şi întinderea graniţelor etnografice ungureşti înspre regiunile locuite de naţionalităţi. Aceasta însemna că elementul unguresc, pe de-o parte urma să se întărească în locul unde stătea, şi pe de altă parte să mai ocupe teren şi de la naţionalităţi, împingând graniţele etnografice tot mai adânc în masivele [=zonele compacte ale] acestora. Incontestabil că popoarele sunt supuse evoluţiei istorice, în urma căreia unele cresc şi se sporesc, altele dispar. Ungurii au socotit să se întărească şi să se sporească în mod artificial, prin colonizări.

2. Întărirea insulelor ungureşti existente în masivele naţionalităţilor şi încopcierea [=unirea, îmbinarea] lor în teritoriile compact ungureşti. Prin această operaţiune, pe de-o parte se garanta menţinerea insulelor existente, cari izolate fiind erau periclitate a se pierde între naţionalităţi, iar pe de altă parte, prin încopcierea lor, se lărgea caracterul etnic al masivului unguresc. Astfel, pe cale artificială, s'ar fi realizat unitatea etnografică a ţării întregi. Incontestabil, frumos vis, însă prea greu de realizat.

3. Desfacerea unităţii etnice a maselor naţionalităţilor, prin aşezarea coloniştilor unguri în aceste masive. Aceasta însemna să se aşeze colonişti unguri în regiunile locuite de naţionalităţi. Aceşti colonişti - rămânând fixaţi pe loc - trebuiau să se sporească şi astfel să formeze noi insule între naţionalităţi. Prin această operaţiune, cu încetul, regiunile locuite de minorităţi erau sortite să-şi piardă caracterul lor curat etnic şi să devină masive etnograficeşte eterogene, unde, apoi, elementul unguresc va avea de spus cuvântul său. Iarăşi un plan aproape imposibil de realizat.

Acestea sunt cele trei directive mult discutate, pe cari le-au urmărit ungurii prin colonizările lor. Pentru realizarea acestor directive s-a întocmit şi un plan geografic, care indica linia şi direcţiunea pe unde trebuiau să se înfăptuiască colonizările. Şi acest plan a fost subiectul multor discuţii în tabăra agrariştilor unguri. S-a scris în această materie o bibliotecă întreagă, ceea ce dovedeşte importanţa care i s-a atribuit".

(va urma)

Lasă un comentariu