N-am înţeles niciodată, până să intru în corturile şi aşezămintele nomazilor şi beduinilor, viaţa bărbaţilor în familie cu mai multe neveste şi copii diferiţi. Aici am aflat şi am înţeles pe viu şi de la sursă directă ce înseamnă o astfel de viaţă, subiectul fierbinte care îi macină pe mulţi bărbaţi, fie că au sau nu informaţiile necesare, despre cum este viaţa în ţinuturile islamice, pe nisipurile mişcătoare ale deşertului şi mai ales cum este viaţa, căsătoria cu mai multe femei.
Încă din perioadă Profetului Mohamed, perioadă măcinată de războaie şi pericole ale vieţii deşertice, căsătoria poligamă a apărut din nevoia de protecţie al numărului crescut al femeilor în raport cu bărbaţii, fie văduve, fie orfane, în incapacitatea de a se îngriji singure într-un mediu sălbatic şi dur. Scrierile lui Herodot aduc dovada acceptării poligamiei ca pe un lucru firesc, ba chiar demn. În accepţiunea musulmană, poligamia protejează interesele femeilor şi ale copiilor, responsabilizandu-i pe bărbaţi să aibă grijă de fiecare în parte în mod egal. Bărbaţii, în general, au fost mereu fascinaţi de conceptul poligamiei invocând chiar originea lui biblică. În ciuda impresiilor generale islamul nu este cultura care a introdus conceptul de poligamie, relaţiile oficiale şi nerestricţionate cu mai multe femei au fost practicate în majoritatea societăţilor din întreaga lume. Căsătoria secretă sau rolul amantelor în viaţa bărbaţilor în islam este un mare păcat.
Islamul nu este numai o religie, ci un întreg mod de viaţă, există anumite trăsături generale în viaţa musulmanilor, cu atât mai mult la nomazi şi beduini, pe care familiile le respectă ca obiceiuri tradiţionale comune, fiind derivate din cutume antice printre acestea fiind şi căsătoria. Printre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească musulmanul cu mai multe soţii, se remarcă obligativitatea bărbaţilor să le asigure un tratament egal, absolut egal tuturor soţiilor. Fiecare soţie, că sunt două, trei sau patru, să beneficieze de întreţinere la nivelul cerut de condiţia socială să le asigure dotările necesare gospodăriei specifice locului şi de întreţinere personală. Fiecare soţie trebuie să beneficieze de un număr de nopţi egal cu al celorlalte, cu excepţia celei proaspăt căsătorite, care are dreptul la şapte nopţi succesive imediat după căsătorie.
În islam, soţia nu are dreptul să se bucure când doreşte ea de relaţia intimă, ci soţul decide acest lucru, femeia este întotdeauna privită inferioară bărbatului, un bărbat valorează cât două femei! Musulmanii foarte bogaţi cu mai multe soţii şi le întreţin în locaţii diferite, în aceleaşi condiţii de confort. Coranul propovăduieşte faptul că bărbaţii sunt mai presus decât femeile pentru ca Dumnezeu le-a dat întâietate asupra lor, şi pentru ca ei cheltuiesc bani mulţi şi averi întregi pentru ele „Dumnezeu este puternic şi înţelept". Ele au drepturi şi obligaţii după cuviinţă (...). Înainte de revelaţia Coranului, nu există o limită maximă în poligamie, însemnând că bărbaţii puteau să aibă zeci de soţii, unii chiar sute. Islamul permite unui bărbat să se căsătorească cu două, trei sau patru femei cu condiţia ca va fi drept şi apt pentru ele. Prin urmare, poligamia nu este regulă, ci excepţie. Bărbatul care nu poate asigura, din diverse motive, inclusiv cel al potenţei, întreţinerea mai multor soţii, trebuie să se rezume la o singură soţie.
Nomazii şi beduinii deşertului au fost idealizaţi şi au rămas în memoria colectivă ca păstrători ai tradiţiilor şi valorilor musulmane pure: libertatea, nobleţea, puritatea liniei de descendentă, gloria părinţilor şi puterea lor. Săracă sau bogată, reputaţia şi onoarea unei familii sunt avuţiile sale cele mai de preţ. „O femeie fără onoare este o deşertăciune. Dacă nu o tai, va produce cel mai mare rău de pe pământ." Adică întreaga familie va fi pătată dacă ea nu va fi omorâtă. Coranul indică: „nu vă apropiaţi de păcătoase, biciuieşte-i
pe desfrânaţi şi desfrânate, să nu vă apuce mila înaintea legii lui Dumnezeu", context în care au loc foarte multe crime printre care aşa zisa „crima de onoare" care îşi are obârşia în cultura societăţii musulmane. Aceasta reprezintă o modalitate de acţiune drastică, rădăcina ei se află în mediul rural şi cel mai des în deşert, practica acesteia extinzându-se şi la oraşe, şi reprezintă acte de răzbunare, în general soldate cu moartea, realizată de bărbaţii unei familii împotriva femeilor din aceeaşi familie presupuse că ar fi adus dezonoare asupra întregii familii. O femeie poate fi acuzată de acest lucru din motive multiple: victima unei agresiuni sexuale, dorinţa divorţului, adulterul, pierderea virginităţii înainte de căsătorie.
Femeile suspecte de aceste fapte nu se pot apăra iar membrii familiei nu au altă alternativă în faţa societăţii decât să îndepărteze pata ce le-a atins dezonoarea prin omor, crezând în mod eronat că în felul acesta numele familiei va fi răscumpărat. Conceptul de femeie, ca proprietate şi onoare, este atât de mult înrădăcinat în domeniul social, politic şi economic, încât guvernul ignoră de cele mai multe ori crimele şi mutilările zilnice ale femeilor. De multe ori femeile omorâte (în speţă crimele săvârşite) sunt mascate şi înregistrate că
s-ar fi sinucis ori ar fi suferit diferite accidente. După legea primitivă a deşertului, sângele cere sânge, răzbunarea fiind singură pedeapsă recunoscută. Chiar şi o injurie adusă unui membru al familiei înseamnă o injurie adusă întregii familii. Cele mai multe femei nu ar dori să îşi împartă bărbatul cu alte femei. Dar în islam, când situaţia este considerată a fi o necesitate reală, atunci femeile musulmane, urmându-şi credinţa ar putea să sufere o mică pierdere personală şi astfel să evite o pierdere mai mare cum ar fi să devină „proprietate publică". Islamul preferă să ofere femeilor o poziţie onorabilă permiţându-le prima variantă şi interzicându-le pe a doua.
Coranul sfătuieşte bărbaţii astfel: „luaţi de soţii pe acelea care vă plac dintre femei două, trei sau patru, dar dacă vă temeţi că nu veţi fi drepţi, potenţi şi capabili, atunci luaţi una singură."
Româncele căsătorite cu musulmani sunt întrebate, atunci când vin pe plaiurile natale: „A CÂTA NEVASTA EŞTI?"
- Va urma -
