- Ceva merge (încă) bine? Jos cu el, la… „victime colaterale"!

Distribuie pe:

Tocmai eram sub apăsarea unor gânduri când, cineva, poate un înger păzitor, mă întreabă direct, fără niciun menajament:

- De ce eşti trist?

Nu puteam să evit un răspuns. Încerc, deocamdată, zadarnic încerc, să reconstitui din bucăţi de amintire, un tablou magnific la care am ţinut aşa cum merită ceva atotbinefăcător. Când optimismul din mine se clătina sub ghionturile de care viaţa de fiecare zi nu a dus lipsă niciodată, mă întorceam, mintal desigur, ca şi acum, şi-mi înflorea în faţa ochilor raiul pomicol de la Livezeni, un pământ renăscut prin truda oamenilor!

…Încerc să recompun aceea livadă aşa cum am văzut-o prima dată, într-o lună mai, dar mă întorc tot numai cu gândul, cu inima cât un purice, de teamă că o fi totul distrus, cum distruse sunt atâtea câte au făcut parte din patrimoniul sufletului nostru! Această din urmă variantă, a unei realităţi posibile, mă hărţuieşte, mă descurajează, şubrezind cu o parşivă insistenţă bietul meu optimism… Să-i mai zic „optimism", dacă abia mai pâlpâie motivaţia care mă făcea să exclam odinioară: Ce frumos e omul!?

Accept totuşi până şi… un fel de a mă îmbăta cu apă rece şi mă întreb concesiv: Dar autorii şi beneficiarii acelui rai pomicol, aflat la numai o aruncătură de băţ de un mare oraş, Târgu-Mureş, unde au fost în tot acest timp? Puteau ei, de faţă fiind şi direct interesaţi, implicaţi în schimbări, puteau ei să admită o distrugere barbară a ceva care stârnea admiraţie, ca un etalon al puterii creatoare de care au dat dovadă?! Să fi rămas doar cioburi dintr-o oglindă a gospodarilor pe care i-am cunoscut, văzându-i la lucru? Ce ziceam atunci, cu puţin înainte de '89, prezentând acel tablou? Exact ce vedeam: „Aici, unde sunt împresurat de făcliile albe ale pomilor, simt că, dacă aş întinde mâna, ori m-aş umple de polen, ori aş fi «electrocutat» de sevele care întreţin acest miracol al naturii!" Sunt livezile care au făcut ca această comună să-şi merite numele. La intrare, citisem: „Ferma Livezeni a Asociaţiei Economice Intercooperatiste Pomicole Târgu-Mureş". Calc pământul cu grija de a nu tulbura o asemenea sărbătoare a ochilor, pentru care mă simt îndemnat să mulţumesc soarelui, florilor şi albinelor ce compun imaginea. Dar oare numai lor? Întrebarea aduce în prim-plan OMUL! Omul cu arsenalul său ştiinţific şi tehnic, ci iubirea lui de armonie şi frumos! Cu câte greutăţi nu s-au confruntat aceşti modelatori ai pământului, în restaurarea ordinii şi echilibrului pe astfel de terenuri, adică nişte dealuri cu pante repezi şi văi mlăştinoase, care alcătuiesc laolaltă un amfiteatru de peste 300 de hectare!? Pe atunci nu aveam vreme de amintiri… Faţă de anul de debut (1984), livada ajunsese la 121.000 de puieţi, între care şi vişini, cireşi şi se încerca o noutate absolută pentru această zonă - alunul altoit!

Când am plecat atunci din raiul acesta pomicol, coborând spre sat, din când în când, întorceam capul înapoi şi, împăcat, parcă pluteam. Cine n-ar fi fost împăcat, din moment ce toate erau la locul lor: şi soarele, şi omul, şi primăvara, şi livada şi albinele, şi grâul, şi orzul, şi pădurea…

Aşa era pe atunci! Să mă încumet să văd cum arată azi? Tare mă tem să nu se fi distrus totul…

 

Lasă un comentariu