Festivalul naţional de teatru medieval pentru elevi

Distribuie pe:

În perioada 13 - 16 iulie 2015, la Sighişoara, a avut loc cea de a XI-a ediţie a Festivalului concurs-naţional de teatru medieval din palatele şi cluburile copiilor, cu participarea palatelor copiilor din Iaşi, Beclean, Cluj-Napoca, Craiova, Arad, Piteşti, Târgu-Mureş şi cluburile copiilor din Făgăraş, Satu Mare, Săbăoani - judeţul Neamţ şi, nu în ultimul rând, clubul copiilor Sighişoara. În calitate de gazdă, ca organizator, acesta nu a participat la concurs. Ca de fiecare dată, locul de campare ales a fost parcul din incinta clubului copiilor sighişorean, unde corturile îşi etalau formele în culori pestriţe, dând aşezării un aer rustic, tineresc.

Prof. dr. Radu Olăreanu - Universitatea de Artă Teatrală Târgu-Mureş - preşedintele juriului, ne-a spus că în ediţia de anul acesta, nu sunt atât de multe trupe cum au fost anii trecuţi, pe parcursul festivalului, la secţiunea spectacole, fiind unsprezece spectacole a tot atâtea trupe. Tema de anul acesta a fost consacrată dramaturgului Carlo Goldoni (1707-1793).

Despre întâlnirea de la Sighişoara, am stat de vorbă şi cu lect. univ. dr. Liliana Croitoru - Universitatea de Arte „George Enescu" Iaşi - Facultatea de Teatru, care ne-a spus că a rămas impresionată de frumuseţea cetăţii medievale, de pregătirea şi calitatea trupelor de teatru, de calitatea organizării întregului festival. Prof. Mihai Şoneriu, cel care este sufletul acestui festival, ne-a declarat: „Faptul că juriul a făcut o selecţie prealabilă a trupelor, pentru că trupele au trimis DVD-uri cu spectacolele filmate, face ca nivelul valoric al spectacolelor prezentate în faţa publicului să fie mult mai mare".

Pe lângă spectacolele prezentate în Sala Mihai Eminescu, au fost organizate unele şi în Piaţa Cetăţii, în faţa a numeroşi turişti. Publicul, generos din fire la spectacolele ţinute în aer liber, a contribuit cu donaţii în bani, din care copiii se bucură de primii bani câştigaţi din meseria de actor.

Ca noutate, în cadrul festivalului a participat un atelier de modelaj în lut, susţinut de clubul copiilor din Lugoj.

Doamna prof. univ. dr. Aura Gorbeanu - vicepreşedinte executiv UNITER (Uniunea Teatrală din România), specialitatea management cultural la Universitatea „Lucian Blaga" Sibiu, Universitatea de Arte Târgu-Mureş,  Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, ne-a spus că înfiinţarea festivalului naţional pentru elevi în Sighişoara este de bun augur, atât pentru oraş, cât şi pentru public, pentru turişti. Şi-ar dori ca acest festival dedicat copiilor să-şi afle locul desfăşurării în cetate, în acea zonă istorică de o frumuseţe şi trăire spirituală aparte, unde „fiecare piatră are o poveste de spus". La festivalul din acest an, selecţia prezentării spectacolelor s-a făcut pe criterii de competenţă şi calitate, toate trupele, toţi copiii participanţi fiind nişte câştigători. În prealabil, a fost o evaluare făcută la nivel naţional, ceea ce a dus la o selecţie riguroasă, în care calitatea actului cultural, evoluţia scenică a copiilor, abordarea rolurilor personajelor, a cântărit foarte mult în selectarea celor mai bune trupe.

Locul întâi l-a obţinut Trupa „Teatrix"- Palatul Copiilor Arad, cu piesa „Bolnava prefăcută", Trupa „Globus" - Palatul Copiilor Piteşti, cu piesa de teatru „Fata cinstită", locul II trupa „Artis" din Satu-Mare, cu piesa „Slugă la doi stăpâni", Trupa „Genesis" - Palatul Copiilor din Cluj, cu piesa „Bădăranii", locul III - „Trupa 7" Palatul Copiilor Cluj , Clubul Copiilor Săbăoani - Judeţul Neamţ, menţiunea I - Clubul Copiilor Făgăraş, menţiunea II - Palatul Copiilor Beclean, menţiunea III - Palatul copiilor Iaşi, menţiunea IV - Palatul Copiilor Craiova. Premii speciale: trupa „Genesis" Cluj şi Clubul Copiilor Satu Mare.

 

Lasă un comentariu