De vreo 24-25 de ani, UDMR „luptă" (direct sau indirect!) pentru autonomie. Mai întâi, culturală, iar, mai nou, teritorială. Cum justifică fostul președinte Marko Bela et comp. „necesitatea autonomiei?" Prin faptul - zic ei - că s-ar descurca mai bine din punct de vedere economic! Dar, cum ar putea așa-zisu Ținut („Autonom") Secuiesc să „țâșnească" deodată, ca o stea strălucitoare, în chiar centrul țării, câtă vreme, actualmente, trăim într-un sistem economic solidar la nivelul Uniunii Europene și, fie că se vorbește despre Polonia, fie despre Cehia, Slovacia sau Ungaria, principiile de întrajutorare sunt același.
Ar putea ei, ungurii din Har-Cov, de unii singuri, să-și construiască drumuri, autostrăzi care să-i lege de Szeged, după ce până acum, au cultivat doar cartofi și au făcut…țuică (palincă) de brad? Dacă-i așa (sau ar fi așa) de ce nu ne învață și pe noi cum să facem? Nu ne învață pentru că nu știu și nici nu se pune problema!
Alta-i explicația: Frustrarea! De ce? pentru că sentimentul de frustrare provine din sentimentul de superioritate față de români. Ei bine, metafizica asta indecentă este folosită de formațiunile politice maghiare, de mai bine de două decenii, pentru a șantaja orice Putere din România cu stabilirea autorității în privința caracterului statal pe care trebuie să-l apere.
Cum altfel să explice că pentru liderii lor (e vorba de UDMR, PCM, CNMT ș.a.) „nimic, în România, nu merge bine" (chiar și când sunt lucruri lăudabile); că „se plâng că nu au drepturi" (deși, dacă le-am contabiliza, au chiar mai multe decât românii!); că „nu au școli suficiente cu predare în limba maghiară (chit că, în unele zone, n-au, de fapt, copii în clasele I-IV!) și câte altele?
Bașca, faptul că, pe la Consiliul Europei, europarlamentarii maghiari vorbesc (mințind cu nerușinare!) chiar de „epurare etnică a ungurilor din România".
Aceștia (liderii maghiari, adică) ar trebui să știe un lucru. Bucata aia de țară (numită de ei „Ținutul Secuiesc") face parte din România. De aceea, toate referendum-urile lor sunt (acum și oricând de-acum încolo) lovite de nulitate. De altfel, toate acțiunile lor, toate declarațiile liderilor maghiari, inclusiv ale lui Marko Bela și ale celor doi popi mincinoși - Tõkes Lászlo și Sogor Csaba - nu înseamnă altceva decât externalizarea unei frustrări comunitare. Ei știu bine asta, noi, la fel, de aceea lucrurile trebuie privite cu calm și logic.
Mai ales că toate autoritățile statului le-au spus „NU", iar, în exterior, nu mai sunt băgați în seamă. De aceea, nici noi, presa, televiziunile, n-ar mai trebui să le acordăm atâta atenție.
Și asta pentru că nu ne mai spun nimic nou!
Cel mult niște frustrări vechi!
