Cel care scrie cuvântul Român cu literă mare, necontenind să vorbească la reuniuni culturale internaţionale şi să scrie în presa Europei despre portretul Românilor din lucrările sale literare, este scriitorul Hans Berghel. Născut la Râşnov, dar trăitor de zeci de ani în Germania, neobosit în a scrie monografia „România, portretul unei naţiuni", Hans Berghel a împlinit, în ziua de 26 iulie a.c., 90 de ani. Pentru cunoscutul scriitor, istoria, cultura şi spiritualitatea românească sunt viaticum. Timpul trăit în România este un continuu „prezent conştient", întâlnirea cu „demersurile" spirituale româneşti însemnând îmbogăţirea propriei sale existenţe sufleteşti, o parte organică a eului său, cum detalia într-o conferinţă la Mûnchen. Românul, întotdeauna scris de Berghel cu literă mare, este parte idestructibilă a fiinţei sale: „...o parte din mine însumi. (...) Nu sunt dintre aceia care se leapădă de trecut ca de o pălărie." De aceea, Românul, în literatura lui Hans Berghel, este mai mult decât un „fragment", este „o parte a individualităţii" sale, ceea ce îl determină să cerceteze rădăcinile spiritualităţii româneşti, specificul lăuntric al acesteia, „componenţa fiinţei Românului", pornind, mai ales, de la opera lui Lucian Blaga.
Cu nobleţea judecăţilor profunde şi a sentimentelor limpezi - Berghel respinge acţiunea celor orbiţi de ură, în stare să mistifice adevărul - descoperă impulsurile vitale ale culturii române, eleganta formă latină şi gândirea ageră a artelor româneşti, numindu-i pe Eminescu, Tzara, Arghezi, Bacovia, Pillat, Culianu, Cioran, Noica, Grigorescu, Brâncuşi, Enescu, „fascinante perspective" care i-au marcat încă din tinereţe conştiinţa. „O astfel de cultură nu putea decât să mă fascineze" (…) În drumul meu spre ceea ce numim cultura europeană, întâlnirea mea cu spiritualitatea română a reprezentat jalonul cel mai important."
O asemenea idee a fost detaliată în discursul rostit la Universitatea din Bucureşti, la decernarea titlului de Doctor Honoris Causa, sub numele „Întâlnirea mea cu spiritualitatea română", publicat şi sub titlul „Personalitatea mea este şi va rămâne marcată până la sfârşitul vieţii de cultura acestor plaiuri". Prin astfel de exprimări, Hans Berghel îşi respectă propria valoare intelectuală şi umană. Scriitorul şi omul slujesc Adevărului, nu Diavolului, preocupaţi de destinul românesc, de vocaţia europeană a României, care se cere manifestată la modul cel mai demn, destructurând forţele centrifuge ce cauzează, pe nedrept, tensiuni interne, transformând bogăţia în ameninţare.
Pentru echilibru, luciditate şi omenie, pentru frumuseţea gândului, Românii îl preţuiesc pe cel care a scris „Dans în lanţuri", „Întoarcerea lui Ulise", „Când vin vulturii", „Radu Gyr şi melanc holia Europei Sud-estice", „Mai multe popoare adunate sub mărul Granvensteiner", şi, mărturiseşte scriitorul, îl îmbrăţişează când îl întâlnesc (căci, spun cei vechi şi buni, a fi om e lucru mare!), făcându-l să simtă că are o patrie, aşa cum o simţea Blaga în poezia „Orizont pierdut": „Când anul nu-ţi este prielnic/ te-ntorci să te-mpaci printre umbre./ Undeva, în trecut, te întâmpină pragul."
Am aflat detalii despre aniversarea scriitorului Hans Berghel dintr-o corespondenţă cu poetul Ion Dumitru, din München (arhiva mea radiofonică păstrează interviuri cu poetul Ion Dumitru şi dorul lui de Ţara-Mamă), mulţumindu-i pentru veste; promiţându-le, amândurora, cu dragoste confraternă, că o să scriu şi eu, întotdeauna, cuvântul Român cu literă mare.
