„Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste." (2 Timotei capitolul nr. 2, versetul nr. 4.).
Pe adjutantul principal Gheorghe Stoica l-am cunoscut în anul 1973, când am fost mutat, în interes de serviciu, din Garnizoana Timişoara, la o unitate specială din Târgu-Mureş, unde adjutantul principal Gheorghe Stoica avea funcţia de şef birou Documente Secrete. M-a primit cu multă căldură în biroul său, unde era o ordine desăvârşită, mă uitam să observ ceva ce nu era la locul lui, dar n-am găsit. Curăţenie ca în farmacie. S-a uitat la documentele care mă însoţeau, le-a verificat şi le-a pus la locul lor. Prietenia cu care m-a întâmpinat, sfaturile pe care le-am primit au făcut să mă simt bine în această unitate. Acest oltean, cu sânge de-al lui Iancu-Jianu, s-a născut la data de 5 aprilie 1943, în comuna Bobiceşti, judeţul Olt, din părinţii Ilie şi Dumitra, oameni simpli, care au crescut şi învăţat 4 copii. Tatăl Ilie a participat la Al Doilea Război Mondial. Viaţa nu a fost uşoară. Gigi, de mic copil a fost învăţat cu lipsurile şi greutăţile vieţii. Mama Dumitra s-a rugat în continuu pentru copiii ei, pentru soţul ei, care era pe front. Bunul Dumnezeu i-a răspuns: „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine, şi râurile nu te vor îneca, dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde".
Şcoala primară şi cea elementară o termină în comuna Bobiceşti, se înscrie apoi la şcoala de maiştri tâmplari în oraşul Balş, pe care o termină cu rezultate foarte bune.
Este încorporat la Unitatea Militară 01172 Caransebeş. Datorită rezultatelor foarte bune, obţinute ca sergent cu diagonală, este selecţionat pentru Şcoala militară de subofiţeri Sibiu, pe care o termină în anul 1967, şi este repartizat la o unitate specială din Târgu-Mureş, în funcţia de şef birou Documente Secrete.
Se căsătoreşte cu aleasa inimii lui, frumoasa brunetă Aurica, o ardeleancă isteaţă. În urma acestei iubiri, rezultă frumoasele flori, Gabriela şi Rodnigo. În anul 1988 este mutat la construcţia canalului Bucureşti - Olteniţa, pe râul Argeş. Este decorat cu cele mai înalte medalii ale Ministerului Apărării Naţionale şi Preşedintelui ţării. Revoluţia română îl găseşte în primele rânduri în municipiul Bucureşti. Datorită graţiei divine a scăpat cu viaţă, după cum mărturiseşte el. Este avansat în mod excepţional la gradul de adjutant principal. În anul 1996 iese la pensie, iar din anul 1997 se privatizează şi construieşte două magazine elegante, în Piaţa Armatei, la fel de elegante cum i-a fost şi viaţa camaradului meu de arme, Gheorghe Stoica. Un om corect, cinstit, săritor la nevoile semenilor, iubitor de familie, de nepoţi, pe care îi ajută şi în momentul de faţă. La frumoasa vârstă a camaradului meu de arme, de 72 de ani, asemenea Apostolului Pavel, poate să spună: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alegerea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul - Judecătorul ce-l drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui". Îi doresc bunului meu prieten şi camarad de arme, linişte sufletească, lângă iubita şi frumoasa sa brunetă, soţia Aurica. Dragostea celor doi copii să-l înconjoare, iar pentru nepoţi, putere să îi ajute în continuare.
