Biserica este lăcaşul sfânt în care se preamăreşte Dumnezeu, unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie, serveşte ca loc de rugăciune şi este aşezământul întemeiat de Dumnezeu pentru mântuirea şi sfinţirea omului, cuprinzând tot ceea ce există, Dumnezeu şi lume într-o unitate harică desăvârşită, izvor de viaţă.
În Vechiul Testament poporul ales a avut un loc de închinare, pentru prima dată numit, Cortul Sfânt sau Cortul Mărturiei. Dumnezeu Tatăl a poruncit după cum ne spune Sfânta Scriptură, că Moise cel ce a eliberat poporul ales din robia egipteană, conducându-l spre ţara făgăduinţei acolo unde ,,curge laptele şi mierea'' (Ieşire 3, 8), acolo unde la plinirea vremii se va naşte Domnul Hristos, să construiască un cort sfânt. La lucrările lăcaşului sfânt ,,a participat tot poporul" (Ieşire 36, 1), aducând toate lucrurile cele trebuincioase, aşa după cum şi astăzi, la construcţia unei biserici participă tot poporul. Cortul Sfânt a fost înzestrat cu cele necesare, iar în el se păstrau: Chivotul Legii, în care se găseau Tablele Legii, adică cele 10 Porunci Dumnezeieşti date de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai, veşmintele preoţeşti, sfeşnicele, cădelniţa, vasele de slujbă, doi heruvimi din aur şi alte obiecte sfinte. În timpul zilei stătea peste cort un nor „Norul Domnului", iar noaptea se afla peste el foc. (Ieşire 40, 38). După Cortul Sfânt poporul ales ajuns în ţara făgăduinţei va construi un templu, Templul din Ierusalim. Încă din timpul Mântuitorului exista un loc special de închinare. Mântuitorul a săvârşit Cina cea de Taină în casa Sfântului Evanghelist Marcu din Ierusalim. Sfinţii Apostoli se adunau în anumite case pentru ,,Frângerea Pâinii'' adică Sfânta Liturghie. Acestea au fost primele biserici creştine, apoi prin secolele I-II, s-au construit edificii speciale pentru rugăciune. În timpul marilor persecuţii sub domnia împăraţilor Maximilian, Nero, Diocleţian, creştinii săvârşeau Sfânta Liturghie în catacombe, un fel de tuneluri în pământ, în cimitire, pe Sfintele Moaşte ale Sfinţilor Martiri.
Biserica în chip nevăzut i-a fiinţă odată cu patimile, moartea Mântuitorului pe Cruce, iar în chip văzut în ziua de Rusalii sau la Cinzecime, când Duhul Sfânt coboară peste Sfinţii Apostoli în limbi ca de foc, făcându-i primele mădulare ale bisericii. Aceştia împreună cu cei 3.000 de bărbaţi botezaţi, formează prima Biserică Creştină. Ei sunt primii creştini în care se extinde puterea de viaţă a Trupului lui Hristos. Fără biserică mântuirea noastră nu s-ar putea realiza. Ea este în chip special spaţiul de acţiune al Duhului Sfânt care sălăşluieşte deplin în omenitatea cea înviată a lui Hristos şi prin care ni se comunică nouă.
Biserica fiind organul de mântuire şi sfinţire, de refacere şi întărire a legăturii harice dintre Dumnezeu şi om este chiar prin aceasta şi în acelaşi timp, şi Dumnezeiescă, şi omenească, fără însă ca aceste părţi să se separe vreodată sau fără se se confunde vreodată.
Dumnezeiască este biserica prin Întemeitorul ei Hristos, care este şi conducătorul sau capul ei, care nu se desparte niciodată de ea şi asemenea prin Duhul Sfânt prezent şi lucrător în ea.
Omenească este prin membrii săi, mădularele Trupului tainic al lui Hristos care sunt pecetluite prin Sfântul Mir prin Botez, pentru răscumpărarea din păcatul strămoşesc, (şi toate păcatele, când Sfântul Botez şi Sfântul Mir se administrează la o persoană care nu este prunc).
Biserica este de două feluri: - luptătoare şi triumfătoare.
Luptătoare este biserica prin noi cei ce ne luptăm cu păcatul aici pe pământ şi triumfătoare pentru cei ce au biruit păcatul, pentru creştinii care s-au mântuit.
Biserica este Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, după cum mărturisim în Simbolul de Credinţă sau Crez. Una pentru că unul este întemeietorul ei, sfântă pentru că sfânt este întemeietorul ei, sobornicească pentru că ea cuprinde pe toţi oamenii şi apostolească pentru că provine de la Sfinţii Apostoli.
Biserica este indistructibilă, adică nimeni nu o poate distruge aşa cum ne spune Sfântul Apostol Matei ,,…porţile iadului nu o vor birui pe ea''… (Mt. 16, 18), în dialogul Mântuitorului cu Sfinţii Apostoli, când Domnul îi întreabă? Cine zic oamenii că sânt Eu?
Sfântul Apostol Petru mărturiseşte zicând: „…Tu eşti Fiul lui Dumnezeu Celui viu…'' (Mt 16, 16).
Biserica are trei părţi: Pronaos, Naos, Sfântul Altar.
Pronaosul este prima încăpere, încăpere în care în vechime stăteau catehumenii, adică oamenii care se pregăteau să devină creştini. Atunci exista chiar şi o şcoală în biserică unde se studia învăţătura de credinţă a bisericii şi de-abia apoi erau botezaţi la sărbătorile mari ale bisericii, fiind prilej de mare bucurie.
Naosul este a doua încăpere ,,corabia'' care-i duce pe creştini în ,,patria cerească'' şi este despărţită de Sfântul Altar prin Catapeteasmă sau Iconostas, împodobit cu icoane.
Sfântul Altar, este partea cea mai sfântă, acolo stă preotul şi închipuie cerul. În mijlocul Sfântului Altar se află o masă, numită Sfânta Masă, pe care se săvârşeşte Jertfa cea fără de sânge, adică Sânta Liturghie. Pe Sfânta Masă se mai află într-un Chivot, Trupul şi Sângele Domnului Hristos, păstrat de preot pentru cei bolnavi care nu pot veni la biserică şi pentru orice fel de împrejurare sau nevoie. Pe Sfânta Masă se mai află Sfânta Evanghelie sub care se află Sfântul Antimis, cu semnătura ierarhului locului, o pânză pe care este pictată punerea în mormânt a Domnului Hristos, în care se află Sfintele Moaşte ale unui sfânt şi fără de care nu se poate săvârşi Sfânta Liturghie, sub faţa de masă se afla icoana celor patru Evanghelişti. Se mai află pe Sfânta Masă două sfeşnice Sfânta Cruce şi o carte numită Liturghier.
În partea de miazănoapte sau stânga se află o masă numită ,,Proscomidiar" unde preotul prin lucrarea închipuită, îl naşte pe Hristos şi-L jertfeşte din prescura pe care credincioşii o aduc la biserică, prescură ce închipuie pe Maica Domnului. Pe această prescură există o pecete IIS. HS. NI. KA. numită Sfântul Agneţ, ce-L închipuie pe Domnul Hristos. Preotul scoate Sfântul Agneţ din prescură, ceea ce înseamnă naşterea Mântuitorului. Apoi are loc punerea în mormânt a Domnului, pecetluirea mormântului, piatra ce s-a pus la mormânt, apoi paza prin acoperirea Sfintelor vase, Sfântul Potir şi Sfântul Disc.
Orice biserică se sfinţeşte de către arhiereu atunci când este terminată.
Domnul Hristos ne face sfinţi, atunci când preotul rosteşte în cadrul Sfintei Liturghii: ,,să luăm aminte Sfintele sfinţilor''.
,,Sfintele'' fiind Sfintele Daruri, Hristos, iar ,,sfinţilor'', noi credincioşii care participăm la Sfânta Liturghie.
Aici are loc o îndumnezeire a omului, cerul se uneşte cu pământul, omul este ridicat la cer, stă prin omenitatea Mântuitorului pe scaunul de judecată şi este judecat pentru modul în care şi-a cheltuit viaţa, stă în faţa Dreptului Judecător, neavând niciun cuvânt de dezvinovăţire pentru faptele sale. De aceea este bine să ne spovedim şi să ne împărtăşim cât de des putem, mărturisindu-ne păcatele cu părere de rău, dorind să ne îndreptăm, luându-ne angajamentul că vom încerca din toate puterile noastre să nu-l mai supărăm pe Dumnezeu, astfel fiind pregătiţi în orice moment de plecarea noastră la viaţa veşnică.
Sfântul Nicodim, un Sfânt Părinte trăitor al veacului III ne zice despre biserică aşa: ,,Biserica este corabia, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna patimilor''. Noe, în timpul potopului după porunca lui Dumnezeu a construit o corabie, în care a intrat cu familia sa, astfel fiind salvat de furia apelor care au cuprins tot pământul. După cum Noe a fost salvat, fiind în corabie de potop, tot aşa şi noi cei ce vom fi în Biserica lui Hristos, dar nu orşicum, ci doar toţi cei ce fac voia Lui, vom fi salvaţi de la pieire, de la putreziciune, din mrejele diavolului şi vom trăi alături de Dumnezeu şi sfinţii Lui.
Se povesteşte că un om necredincios care nu prea mergea pe la biserică l-a întrebat pe un credincios.Voi creştinii spuneţi că Dumnezeu este peste tot, dacă este aşa de ce mai mergeţi la biserică? Aşa este, pe Dumnezeu cei cu credinţă îl văd peste tot, dar priveşte aerul, oare nu este plin cu vapori de apă?
Da este plin.
Păi vezi, chiar dacă este plin tot nu ne săturăm de apă, ci trebuie să mergem la izvor să ne săturăm.
De aceea se cade atunci când intrăm în biserică să ne închinăm cuvincios, să ascultăm slujbele bisericii în linişte, după cum zice preotul în cadrul Sfintei Liturghii: ,,Toată grija ceea lumească de la noi s-o lepădăm'' şi să mergem spre casele noastre îndreptaţi, sfinţiţi, binecuvântaţi şi plini de Harul Sfânt.
