Un istoric, care a vizitat recent Ulpia Traiana Sarmizegetusa, ca şi Sarmizegetusa Regia, constată, cu regret: „Imperiul Roman cu ale sale fastuoase deschideri a apus pentru totdeauna. Ruinele de la Ulpia Traiana ar vorbi despre ce a fost, dacă ar avea gură…Dacă ar fi puse în valoare. Dar, nu sunt…"
Şi nu doar că nu sunt „puse în valoare". Dar, prin zonă, nu sunt, constată un trecător, nici pensiuni, nici hoteluri, nici măcar broşuri din care să reiasă istoria fabuloasă a locului, întrebându-se: „Nu înţeleg de ce nu ne respectăm noi, românii, urmaşi ai romanilor, trecutul?"
Dar cu ce referire la vestigiile… trecutului, dar şi ale bogăţiilor naturale - cu care România a fost înzestrată din plin -, ne vine în minte o remarcă recentă a ministrului Mediului din Marea Britanie, Caroline Spelman, care spunea - citată de agenţii de presă - un adevăr: „Până acum am luat ca un dat ceea ce ne oferă natura, fără a înţelege că serviciile pe care acestea ni le face au un preţ şi că, dacă o distrugem, asta ne va costa foarte mult". Drept pentru care Marea Britanie a şi întocmit un studiu, în care autorii se întreabă: „Oare care este preţul unui loc? Dar al unei păduri? Ei, dar al unei privelişti cu un spaţiu verde?"
Sigur, autorii acestei evaluări a ecosistemului naţional britanic au pornit de la constatarea că până acum ceea ce conta era valoarea de piaţă a bunurilor - de exemplu a lemnului (în cazul nostru, al românilor, valoarea comorilor dacice şi romane!) - şi că protecţia mediului era luată în calcul doar prin prisma costurilor, ceea ce a avut drept consecinţă degradarea resurselor.
Or, apropo de acest studiu dar şi alte ţări au făcut asemenea analize -, o întrebare! Câţi „bogătaşi" (milionari de carton) ai României de azi s-au pricopsit, în ultimii 24 de ani, pe seama tăierii, fără milă, a pădurilor, prin construirea, pe spaţiul verde al priveliştilor, de buticuri şi alte construcţii de interes strict privat, nu general? Dar, mai ales - ca să vizăm şi bogăţiile subsolului - câţi au ajuns în topul celor mai bogaţi români, prin privatizarea petrolului, gazelor naturale, şi nu numai? Sau chiar prin valorificarea pe căi ascunse, ale unor comori, ca cele de la Sarmizegetusa? Nimeni, încă, nu ştie, dar simţim noi, românii de rând.
Cel puţin, însă, acum, în ceasul al doisprezecelea, aflăm că Sarmizegetusa Regia a fost inclusă într-o zonă specială de administrare, în subordinea Guvernului.
Cam târziu, dar - vorba românului - mai bine mai târziu, decât niciodată!
